CFR Simeria și-a stabilit programul de jocuri amicale

14 Jul. 2011, 16:37 Pregătiri, amicale
CFR Simeria** și-a stabilit programul de jocuri amicale

Mâine, în a 12 zi de la începerea pregătirilor CFR Simeria va
disputa primul amical al verii. Adversară îi va fi formația sibiană
FC Cisnădie care sezonul trecut s-a clasat pe locul 3 în Seria a
IV-a. Partida este programată să se dispute pe terenul principal al
stadionului „CFR-Marmosim” cu începere de la ora 10:30.

„În meciurile test vom încerca să perfecționăm noul
sistem de joc pe care l-am implemetat echipei în finalul
campionatului trecut. Este vorba despre o formulă ofensivă cu trei
mijlocași și trei atacanți care am observat că se potrivește de
minune profilului de jucători pe care îi am în lot. Bineînțeles că
acest 4-4-2 nu este definitiv.
În timpul campionatului dacă situația ne-o va impune îl vom schimba
deși noi nu jucăm niciodată după adversar ci ne facem întotdeauna
jocul nostru”
, a explicat antrenorul principal al
Simeriei, Marius Opric.

Testul cu Cisnădie va fi și meciul de debut pentru fundașul
central de 31 de ani Adrian Dosan (ex-Mureșul Deva) care săptămân
trecută a semnat un contract de joc cu CFR Simeria valabil până în
2013.

Patru
adversari pentru șapte jocuri

Fără jocul test de mâine cu FC Cisnădie „feroviarii” au mai
perfectat alte șase partide de verificare ultimul fiind programat
pentru 12 august, cu o săptămână înainte de startul
campionatului.

Astfel, CFR Simeria va întâlni în 23 iulie pe conjudețeana FC
Hunedoara (locul de disputare încă nu a fost stabilit), partidă
după care va urma o serie de patru jocuri în interval de două
săptămâni: în 30 iulie, în deplasare, cu Unirea Alba Iulia (Liga a
II-a), în 3 august, returul cu FC Hunedoara, în 6 august, la
Simeria, returul cu Unirea Alba Iulia, în 9 august, cel mai
probabil, cu Jiul Petroșani și în fine în 12 august, cu Sportul
Sebeș (Liga a V-a Alba).

Sezonul 2010-2012 în Liga a III-a este programat să înceapă în
19 august.

LOTUL LUI CFR
SIMERIA

Iancău, Dragotă, Gheață – portari;
Vîrtan, A. Stroia, I. Buta, A. Dosan (ex-Mureșul Deva), Al.
Păduraru, Fl. Ungureanu, Șoit, B. Lazăr, Ivașcu –
fundași;
Făgărășanu, Găceanu, Vișan, Pepenar, Bobelică, Al Vlad, Damian –
mijlocași;
D. Dăscălescu, M. Păcurar, Suciu, Chelariu –
atacanți.
Antrenor principal: Marius Opric.

Articol scris de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)

14 Jul. 2011, 16:37 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă