După o perioadîă de 13 zile în care a fost într-un stagiu de pregătire centralizat în stațiunea Sărata Monteoru, CF Brăila a revenit acasă sâmbătă după amiază.
Din păcate pentru gruparea antrenată de Ion Viorel, brăilenii nu au putut juca, în acest interval, nicio partidă de verificare, chiar dacă avea stabilite două astfel de jocuri, ambele la Berca, pe stadionul „Petrolul”. Dar condițiile meteorologice, total neprielnice fotbalului, au făcut ca meciurile cu Dunărea Călărași și Juventus Colentina să nu se poată disputa, în special datorită drumurilor înzăpezite care nu au permis echipelor să ajungă la stadionul unde urmau să se dispute partidele.
Cu toate acestea, stagiul de pregătire centralizat de la Sărata Monteoru a fost unul în care Ion Viorel a pus accentul pe pregătirea fizică a jucătorilor brăileni, care se vor reîntâlni iarăși, la stadionul „Municipal” în ziua de luni, 30 ianuarie, ora 14.30. În aceste condiții, primul joc de verificare al CF-ului Brăila a fost stabilit să se dispute în ziua de joi, 2 februarie, cu Dunărea Călărași, meci care va avea loc (în proporție de 99%) pe stadionul „Chimia” din stațiunea Lacu Sărat, cu începere de la ora 14.
În această partidă de verificare, antrenorul Ion Viorel va vedea ceea ce au acumulat elevii săi în cantonamentul montan, dar totodată vor putea fi urmăriți și jucătorii care au ajuns în această iarnă la CF Brăila. Aceștia sunt Stelică Nicoliță, Andrei Percă (ambii de la Conpet Cireșu), Adrian Câmpeanu, Dragoș Boboc și Prodan (toți veniți de la Gloria Buzău).
Cu siguranță, seria partidelor de verificare pentru CF Brăila va continua, pentru ca Ion Viorel să-și poată vedea la lucru elevii în vederea abordării celui de-al doilea stagiu de pregătire centralizat care va avea loc la Mogoșoaia sau la Izvorani. Obiectivul CF-ului Brăila pentru acest sezon competițional este clasarea în primele șase locuri ale clasamentului ligii a doua, seria est.
articol scris de Valentin Constantinescu