La finalul sezonului competițional 2011-2012, CF Brăila ocupa locul al șaselea în cadrul obiectivului propus de gruparea de la Dunăre, iar unul dintre principalii artizani ai acestei frumoase realizări a fost Cosmin Necoară.
Folosit de Viorel Ion în 10 meciuri din retur ca fundaș sau mijlocaș stânga, Necoară a evoluat 730 de minute, a marcat șase goluri și a dat cam tot atâtea pase de gol care au fost fructificate de colegii săi din atac. Prestațiile sale nu au rămas fără ecou, astfel că la finalul campionatului brăileanul a avut câteva oferte din prima ligă, printre echipele care l-au vizat fiind și Viitorul Constanța.
Jucătorul a dorit însă să-și continue activitatea la CF Brăila și în sezonul următor. Necoară s-a pregătit conștiincios și era titular și sub comanda lui Alin Pânzaru, însă cu câteva săptămâni înainte de startul campionatului actual, fotbalistul a suferit o accidentare destul de gravă, fiind la un pas de a spune adio sportului de performanță.
Cu multă ambiție, ascultând și urmând sfaturile medicilor, jucătorul și-a revenit și după cinci luni a primit acceptul de a-și relua pregătirile.
„Așa a fost să fie, acum vreau să uit totul și să revin pe gazon. Am primit acceptul medicului să încep pregătirile. Din perioada vacanței am mers la sala de forță și am lucrat sub îndrumarea fiziokinoterapeutului clubului, Doru Șerban. Fac antrenamente alături de ceilalți colegi, dar înainte de ele și după merg la sală, am mult de recuperat, ceva normal după o perioadă așa de mare de repaos. Singura restricție este că, deocamdată, nu am voie să lovesc tare mingea cu capul, în rest totul merge bine”, a declarat Cosmin Necoară.
La unul dintre antrenamentele din această săptămână jucătorul a spus că abia așteaptă să revină ca titular pe gazon și să contribuie la promovarea în primul eșalon a echipei CF Brăila.
„Am mult de recuperat, dar trag din greu la antrenamente ca să prind echipa din prima etapă a returului, în care vom întâlni Chindia Târgoviște pe Municipal. Ne așteaptă un retur dificil, la finalul căruia îmi doresc să ajungem în prima ligă. Toți colegii mei țintesc acest obiectiv și ne vom lupta pentru realizarea lui”, a mai spus Cosmin Necoară.
Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei