Echipa de fotbal CSM 2007 Focșani a pierdut ieri un nou meci de
verificare. Focșănenii, pregătiți de Aurel Pastia și Adrian Toma au
cedat, 0-2 (0-2) pe terenul colegei de serie, Politehnica Galați,
la capătul unui joc în care vrâncenii au primit golurile în prima
repriză în urma unor greșeli flagrante de arbitraj, recunoscute și
de oficialii echipei de la malul Dunării.
Pentru antrenorii echipei de pe Milcov, scorul a avut mai puțină
importanță deoarece au vrut să urmărească la lucru toți jucătorii
pe care gruparea focșăneană se va baza în prima rundă a returului
ligii a treia, când la Focșani va sosi ocupanta locului secund, ASC
Bacău.
Politehnica Galați (echipă antrenată de fostul tehnician al
Focșaniului, Damian Băncilă) a deschis scorul la prima fază de
atac, prin Sterian, acesta plecând dintr-o poziție evidentă de
ofsaid. Același Sterian a profitat de neglijența apărătorilor
focșăneni, dar și a arbitrului asistent și a majorat scorul în
minutul 22, rezultat care a rămas neschimbat până la finalul
amicalului. Mândrescu (8 – șut de la marginea careului), Predoiu
(16, reluare din 10 metri respinsă de portarul Politehnicii) și
Milea (19, șut din interiorul suprafeței de pedeapsă a gazdelor
reținut de portar) au avut șansa golului pentru CSM 2007. În actul
secund, pe fondul schimbărilor efectuate de antrenori, ocaziile au
aparținut tot focșănenilor, eroul fiind Cosmin Milea, care a irosit
patru șanse în situație de unu la unu cu portarul advers.
Chiar dacă au pierdut, tinerii jucători ai Focșaniului au lăsat
o bună impresie, prin jocul prestat. CSM 2007 a evoluat cu:
Trifan – Ciornei, E. Ștefan, Crăciun, Dumitriu –
Săpunaru, Suvac, Șonțu, Mândrescu – Milea, Predoiu.
Au mai jucat Grama, Lida, Alin Bratu,
Tîrcă și Negoiță.
Sâmbătă, CSM 2007 Focșani va disputa ultimul test de verificare
dinaintea returului ligii a treia, pe terenul sintetic
Siderurgistul din Galați, împotriva formației locale, Oțelul
II.
Articol scris de George
Dumitru