Baciu: „Vrem să readucem Unirea în Liga I!”

27 Jul. 2010, 17:09 Pregătiri, amicale
Baciu:**

Conducătorii grupării din Cetatea
Marii Unirii au făcut azi cea mai importantă achiziție a acestei
veri, postul de antrenor principal fiind adjudecat de un fost
stelist. Tehnician al Unirii Alba Iulia pentru următorul sezon a
fost numit Marius Baciu, iar obiectivul acestuia la gruparea
ardeleană va fi revenirea în elita fotbalului românesc.

Noul antrenor al „alb-negrilor” a
fost prezentat în această după amiază jucătorilor și a condus
primul său antrenament la Unirea Alba Iulia. Acesta va semna zilele
următoare un angajament pe un sezon, cu opțiune de prelungire pe
încă un an.

„Am venit cu gânduri
frumoase la Unirea, principalul meu obiectiv este readucerea
acestei echipe în Liga I. Sper să aduc un suflu proaspăt, să ne
concentrăm și să facem o pregătire bună. Trebuie să uităm repede
retrogradarea și să atacăm revenirea în prima ligă”
,
a declarat Baciu.

Fostul fundaș al Stelei a ales să
lucreze la Alba cu Flavius Boroncoi, dar va fi ajutat și de către
secunzii Himcinschi și Bicheși.

„Unul dintre secunzii
mei va fi Boroncoi, fostul fotbalist al echipei Gaz Metan Mediaș,
care a început cariera de antrenor împreună cu mine, știe ce vreau
eu de la fotbal și în aceste zile vom analiza dacă vor mai pleca
dintre jucători și dacă va fi nevoie să mai transferăm pe careva”,
a mai tehnicianul sibian, ce a renunțat la stagiul de pregătire
programat inițial săptămâna viitoare, la Arieșeni. „Am nevoie de un
teren de joc pentru a face antrenamente tactice. Încercăm să găsim
altă locație în aceste zile, nu ar fi exclus să rămânem la Alba
Iulia”
, a mai precizat Baciu.

Din lotul actual al grupării
uniriste, Marius Baciu a fost coleg în trecut cu Gabriel Rotaru, la
Steaua București și cu Adrian Olah, la Universitatea Cluj.

Miercuri, de la ora 18.00, FC
Unirea Alba Iulia va juca un amical în deplasare cu Gaz Metan II
Mediaș și sâmbătă pe teren propriu, cu Voința Sibiu, fosta echipă a
lui Baciu, de la ora 10.30.

Articol scris de Lucian
DANCIU

27 Jul. 2010, 17:09 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă