Axintele a început cu stângul amicalele!

Autor: Mihai Andries Publicat: 21 Jan. 2013, 23:18 Actualizat: 21 Jan. 2013, 23:19 Pregătiri, amicale

Sâmbătă a avut loc primul amical al Viitorului pe anul 2013, însă rezultatul final a fost departe de cel așteptat de gruparea ialomițeană, cu atât mai mult cu adversara nu părea la prima vedere a fi una dificilă, în speță CS Tunari, ocupanta penultimului loc din seria a II-a!

Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg cu atât mai mult cu cât terenul a fost unul care a pus destule probleme, atât din cauza dimensiunilor reduse (98 metri lungime cu 48 metri lățime), cât și din cauza apei care mustea pe suprafața de joc sintetică. Dacă adăugăm și dăruirea cu care au jucat cei de la Tunari, victoria ilfovenilor cu 2-0 nu mai miră pe nimeni, golurile Tunariului fiind reușite de Fl. Lazăr și I. Popescu.

 

Trei certitudini la Axintele

În meciul de sâmbătă, care s-a jucat pe durata a 105 minute, cu o primă repriză de 45 de minute urmată de două de 30, ialomițenii au testat o serie de jucători, incluzând aici și doi portari, Burdun (care a jucat în tur la Cisnădie și Europa Alba Iulia) și Ghețu (ex-Unirea Câmpina), dar și pe experimentatul Cojenel (fost la Juventus).

Până acum au semnat cu Axintele fundașul Bogdan Matei, revenit în țară după un tur jucat în Liga a II-a maghiară la Putnok VSE, mijlocașul Răzvan Tudor de la CSM Rm. Sărat și atacantul Alex Badea de la Balotești.

Iată și formula de joc a echipei antrenate de Ion Nica: Burdun – Bogorodiță, B. Matei, Oprișan, Iakab – Andrei, Cojenel, Rață, R. Tudor – Al. Badea, D. Chiriță. Au mai intrat Răduță, Ghețu – Sava (Făgăraș), Mocanu, G. Simion, Mihociu, Pintilie, Al. Ilie, Novac, Șelaru, Ionel, Vasile, Florea, Dedu, Ștefan, Fătu

Următorul amical al Viitorului va avea loc pe 26 ianuarie la Fetești.

 

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ
Foto: IlfovSport

Autor: Mihai Andries Publicat: 21 Jan. 2013, 23:18 Actualizat: 21 Jan. 2013, 23:19 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă