Divizionara C de fotbal Avântul Reghin, singura reprezentantă a județului Mureș în acest eșalon și-a reluat luni pregătirile în vederea reluării campionatului.
În seria VI, care a încheiat turul cu doar zece formații echipa reghineană ocupă locul VI, cu 9 puncte, două victorii, trei rezultate de egalitate și patru înfrângeri. Echipa lui Andrei Ciprian Enyedi a avut un start reușit, reușind majoritatea punctelor în primele etape, după care a intrat într-o adevărată „pasă neagră”, cu șase etape în care au obținut doar două puncte, o remiză pe teren propriu și una în deplasare. Având în vedere numărul redus de echipe rămase în cursă, nu se va pune însă problema unei retrogradări.
„Criza ne afectează și pe noi, bineînțeles. Din păcate ne pleacă mai mulți jucători, chiar dintre cei mai importanți și transferuri nu avem cum să facem. Nu se pune însă problema retragerii, bugetul ne permite acest lucru, ne vom continua drumul cu ce avem, dar vom fi nevoiți să ne reducem cheltuielile”, a spus antrenorul echipei mureșene.
Articol scris de Mihai Vereș