Avalanșă de amicale pe capul Academicii: trei meciuri în trei zile

Mihai Andries 13 Feb. 2015, 11:03 Pregătiri, amicale
Avalanșă de amicale pe capul Academicii:** trei meciuri în trei zile

Ocupanta locului trei în seria I a Ligii 2 a intrat pe ultima sută de metri a amicalelor din Turcia, cu un program infernal în această săptămână. Startul nebuniei a fost dat miercuri, atunci când au învins pe azerii de la Qarabag Lökbatan cu 2-0, prin golurile marcate de doi dintre jucătorii aduși de la Săgeata în această iarnă, Deletic și Guerra.

Ieri, Academica s-a duelat cu echipa U23 a rușilor de la Spartak, rezultatul final fiind unul de egalitate, 2-2. Scorul a fost deschis de spaniolul Guerra, la capătul unui contraatac rapid, dar după patru minute a venit egalarea. Leontyev a pătruns în careu și s-a duelat cu mai mulți adversari pentru balon, care a ricoșat la japonezul Sinozuka, iar acesta a trimis o torpilă imparabilă.

Imediat după reluare, Kozlov a marcat pentru gruparea rusă, în reușita atacantului de 21 de ani a fost anulată pe motiv de ofsaid. Spartak a preluat în cele din urmă conducerea în minutul 70, atunci când Obukhov l-a servit în careu pe Fedchuk, acesta a ajuns aproape de linia de fund, de unde a trimis mingea în fața porții, la întâlnire, iar Melkadze a pus latul.

VEZI O AMPLĂ‚ GALERIE FOTO DE LA SPARTAK U23 – ACADEMICA

Stelian Stancu a salvat Academica de la eșec în minutul 86, atunci când a pătruns în careul advers și a înscris din demivoleu. La gruparea piteșteană a debutat după pauză și noua achiziție Valentin Munteanu, care a fost împrumutat până în vară de la Pandurii.

Azi, de la ora 11, are loc un nou amical, cu ungurii de la Békéscsaba 1912 ElÅ‘re, care evoluează în liga secundă a țării vecine. Ultimul amical din cantonamentul din Turcia al Academicii se va disputa duminică, cu rușii, FC Krylia Sovetov Samara.

SPARTAK U23 – ACADEMICA ARGEȘ 2-2 (1-1)
Sinozuka (25), Melkadze (70) / Guerra (21), St. Stancu (86)

Spartak U23: Filippov – Fadeev (Masternoy 46), Putsko (Manyukov 62), Kutepov (Lisinkov 62), Khodyrev – Zubarev (Kayumov 62), Leontyev (Shanbiev 62), Sinozuka (Melkadze 62), Kudryashov (Obuhov 62) – Savichev (Poluboyarinov 62), Kozlov (Fedchuk 62)

Academica (I): C. Lungu – Vențer, Fl. Popa, Vițelaru, Sg. Popovici – H. Koné, Ispir, Olariu, Deletic – Guerra, Vl. Rusu
Academica (II): C. Lungu – C. Dedu, A. Nițu, Marciuc, Al. David – V. Munteanu, St. Stancu, Vezan, Tarek – S. Chițu, Pătulea.

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ
Foto: Spartak Moscova

Mihai Andries 13 Feb. 2015, 11:03 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă