Au început trierile

Au început** trierile

Hunedorenii au renunțat la trei
dintre cei patru jucători din spațiul ex-iugoslav aflați în probe.
Antrenorul Ioan Petcu l-a păstrat sub observație doar pe cel mai
tânăr dintre sârbi. Este vorba despre fundașul central de 22 de
ani, Milos Tesic, care ultima dată a evoluat pentru formația
Mladost Apatin (ultimul loc în Liga a II-a din Serbia).

Unii pleacă, altul vine

Conform site-ului suporterilor hunedoreni corvinul1921.ro, la
începutul săptămânii un alt jucător a sosit la Hunedoara pentru a
fi testat. Mijlocașul central Ciprian Rus are 20 de ani și a fost
vicecampion național de juniori cu Atletico Arad, în urmă cu cinci
ani. El a evoluat ultima oară la Voința Mailat (locul 3 în Liga a
IV-a Arad), unde a înscris opt goluri în turul actualului
campionat.

Altfel, Ioan Petcu va selecta
jucătorii pe care îi va deplasa săptămâna viitoare în cantonamentul
centralizat de la Băile Felix după amicalul de la sfârșitul
săptămânii, cu FC Cugir. Jocul e programat sâmbătă, de la ora
11:00, la stadionul „Constructorul” din Hunedoara.

Seria a
V-a rămâne în 13 echipe

CS Termo Drobeta Turnu Severin a încheiat turul pe locul 7, cu 19
puncte, în Seria a V-a, însă conducătorii grupării anunță
retragerea echipei din campionat. Jucătorii nu au reluat
pregătirile și au fost anunțați că se pot transfera fără pretenții
la alte cluburi.„În proporție de 99 la sută, nu vom mai
continua. Mai era și varianta să jucăm în retur doar cu juniorii și
cu fotbaliștii care ar fi acceptat salarii mult mai mici, însă ar
fi fost cheltuieli și în această situație, iar noi n-am reușit să
obținem o finanțare”
, a declarat, pentru liga2.ro,
directorul sportiv Adrian Tănase.

Astfel, structurată pentru un
campionat cu 14 echipe, Seria a V-a din Liga a treia va continua cu
doar 13 echipe.

Articol scris de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)

Pe aceeași temă