Aflată în cantonament la Poiana Negri, gruparea Rapid Suceava a fost în imposibilitatea de a disputa cele două amicale programate în compania formației Bucovina Pojorâta din cauza timpului nefavorabil. Pentru mâine, imediat după revenirea de la munte, „alb-vișiniii” aveau în plan un alt joc test, pe Areni, împotriva echipei de prima ligă FC Botoșani. Numai că și această partidă este în pericol de a fi anulată, din motive similare.
„Inițial ne-am propus să jucăm acest meci pe Areni, numai că suprafața de joc este foarte moale, riscând să o compromitem. Acum căutăm alte locații, prin împrejurimi, care ar putea să găzduiască în condiții decente partida, pentru a nu perturba și mai mult programul de meciuri de pregătire stabilit de conducerea tehnică. La rândul lor, botoșănenii ne-au transmis că doresc să joace acest meci doar dacă își poate dovedi utilitatea, dorind să evite eventuale accidentări înainte de plecarea în stagiul de pregătire centralizată din Antalya”, a declarat Dumitru Moldovan, președintele executiv al Rapidului.
În continuarea programului din intersezon, gruparea suceveană mai are antamate jocuri test cu Bucovina Rădăuți, pe 4 februarie, pe teren propriu, cu Știința Miroslava, pe 7 februarie, în deplasare, cu Aerostar Bacău, pe 10 februarie, cu FCM Dorohoi, pe 12 februarie, la Suceava, și pe 21 februarie, în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamț, pe 15 februarie, în deplasare, și cu ASC Bacău, pe 18 februarie, la Piatra Neamț.
Sezonul oficial de primăvară se va relua pe data de 28 februarie, Rapid urmând să evolueze în deplasare, pe terenul formației Unirea Slobozia.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU