Amical cu CSS Reșița în loc de Autocatania

Amical cu CSS Reșița** în loc de Autocatania

S-a schimbat programul de amicale de la Băile Herculane al
viceliderei seriei întâi a Ligii a II-a la fotbal, Săgeata
Năvodari.

Inițial, elevii lui Aurel Șunda, Constantin Funda și Gică Mina
trebuia să joace cu Drobeta Tr. Severin (pe 2 februarie) și cu
Autocatania Scorilo (pe 5 februarie), dar, în condițiile
contramandării celui de-al doilea meci, năvodărenii vor juca cu CSS
Reșița (pe 2 februarie), iar întâlnirea cu Drobeta Tr. Severin a
fost mutată pe 4 februarie. Ambele partide vor avea loc la Băile
Herculane.

„E destul de frig (-5 grade Celsius), iar solul e
acoperit cu zăpadă, dar pregătirea merge bine. Efectuăm câte două
antrenamente pe zi, unul afară, unul în sală. Condițiile de care
beneficiem sunt și ele bune. Sperăm ca pregătirea pe care o facem
acum să-și arate roadele în retur”
, a declarat Aurel
Șunda, antrenorul principal al Săgeții.

Sursa: cugetliber.ro

Pe aceeași temă