Aluminiștii, cu gândul la Liga a II-a

20 Jul. 2010, 13:30 Pregătiri, amicale
Aluminiștii,** cu gândul la Liga a II-a

Imediat după ce a luat masa de prânz, lotul de jucători al nou
promovatei în eșalonul secund fotbalistic, Alro Slatina, a plecat
ieri în cantonament în Serbia. Atmosfera în rândul echipei a fost
una destinsă, jucătorii nou veniți integrându-se destul de repede
în lot. Dornici să confirme în noul sezon, fotbaliștii de la Alro
au vorbit despre așteptările pe care le au în stagiunea
2010-2011.

Liber de contract, după ce în această vară s-a despărțit de
Politehnica Iași, mijlocașul Cristian Constantin, în vârstă de 32
de ani, a semnat pe o perioadă de doi ani cu gruparea slătineană.
„Mi-am dorit să mă retrag mai aproape de casă, am ajuns
la o înțelegere cu cei de la Alro și sper să promovăm. Eu îmi
doresc să am evoluții cât mai bune și să îmi ajut echipa, astfel
încât să ne îndeplinim obiectivele propuse”
, a
declarat acesta.

Mircea Oltean: „Pentru mine este un nou
început”

Portarul în vârstă de 28 de ani Mircea Oltean, cel care trecut pe
la echipe precum Dinamo București, Universitatea Cluj și Unirea
Urziceni, se va afla, din noul sezon, între buturile formației Alro
Slatina. „Am semnat pe doi ani cu Alro. Din câte am
înțeles, se vrea o echipă competitivă, în doi ani se dorește
promovarea, iar din câte știu nu a mai existat de mult timp aici o
echipă în Divizia B. Eu sper să facem o treabă bună. Pentru mine
este un nou început, iar din moment ce am ales să vin la Alro,
înseamnă că îmi doresc să revin în primul eșalon. În orice caz,
concurența nu mă sperie”
, a spus Mircea Oltean.

Eduard Stoica: „Îmi doresc să am un sezon
bun”

Mijlocașul Eduard Stoica, cel care a părăsit cantonamentul echipei
Gaz Metan CFR Craiova pentru a da curs ofertei grupării aluministe,
a mai evoulat la FC Drobeta, Arieșul Turda, iar la un moment dat
s-a aflat în vizorul formației Unirea Urziceni, cu care a efectuat
un cantonament în Antalya. „Am semnat pe trei ani cu
Alro Slatina. Aici este vorba despre un proiect bun, de viitor și
îmi doresc să am un sezon cât mai reușit, astfel încât să pot să
evoluez la un nivel superior”
, a precizat Edi
Stoica.

Răducu, între Alro și Craiova

Aflat în litigiu cu Universitatea Craiova, fundașul în vârstă de 20
de ani Sorin Răducu este dorit la Alro. Deși situația acestuia nu
este clarificată, tânărul jucător a făcut deplasarea în
cantonamentul din Serbia. „Mâine (n.r.-azi) se va
soluționa cazul meu. Eu am semnat în iarnă cu Craiova, iar la scurt
timp m-am accidentat. Am plecat de acolo, am vrut să mă reîntorc la
Caracal, însă nu mi-au reziliat contractul. Mi s-a făcut o
propunere să revin la Craiova, însă după ce ei deja plecaseră în
cantonament. Eu îmi doresc foarte mult să evoluez la Alro, aștept
să-mi reziliez contractul cu Craiova, astfel încât să pot să semnez
cu Alro. Eu mi-aș dori pe doi ani, dar să vedem, deocamdată nu am
dicutat foarte mult”
, a declarat acesta.

Marius Rădulescu: „Încercăm să facem o figură
frumoasă”

Atacantul în vârstă de 29 de ani Marius Rădulescu s-a înțeles cu
oficialii de la Alro Slatina, acesta semnând pe o perioadă de doi
ani. Jucătorul a fost adus de la divizionara B FC Snagov.
„Am acceptat oferta de la Alro pentru că proiectul este
ambițios, într-un an sau doi se dorește promovarea. Sper să am
evoluții măcar la fel ca cele din sezonul trecut. Aici au venit
jucători valoroși și încercăm să facem o figură
frumoasă”
, a precizat Rădulescu.

Fundașul Costel Vodița, în vârstă de 28 de ani, a mai trecut pe la
echipe precum Minerul Lupeni, FC Caracal și Fortuna Covaci. Acesta
a fost extrem de rezervat în declarații: „Vrem să
vorbim mai puțin și să demonstrăm în teren”
.

Ion Dumitra: „Sper să începem bine”

Mijlocașul în vârstă de 34 de ani Ion Dumitra și-a prelungit încă
doi ani înțelegerea cu Alro. Coordonatorul de joc al grupării
aluministe sezonul trecut speră să aibă evoluții apreciabile și la
acest nivel. „Sper să începem bine și să ne îndeplinim
obiectivul. În primul an se dorește menținerea, iar în următorul
promovarea. Sperăm să facem o echipă bună și să câștigăm cât mai
multe meciuri”
, a declarat mijlocașul
slătinean.

„Am semnat pe doi ani cu Alro. Din câte am înțeles, se
vrea o echipă competitivă, în doi ani se dorește promovarea, iar
din câte știu nu a mai existat de mult timp aici o echipă în
Divizia B.

Mircea Oltean, portar Alro

„Am acceptat oferta de la Alro pentru că proiectul este
ambițios, într-un an sau doi se dorește promovarea. Sper să am
evoluții măcar la fel ca cele din sezonul trecut”.

Marius Rădulescu, atacant

sursa: Monitorul de
Olt

20 Jul. 2010, 13:30 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă