Alibec se antrenează cu Viitorul Constanța

22 Mar. 2012, 15:18 Pregătiri, amicale
Alibec** se antrenează cu Viitorul Constanța

Atacantul Denis Alibec se pregătește cu echipa lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanța, după ce și-a reziliat contractul cu KV Mechelen (FC Malines), însă fostul internațional de tineret nu are drept de joc pentru echipa din Liga a II-a.

Alibec este sub contract cu Inter Milano și a fost împrumutat în acest sezon la Mechelen, însă belgienii i-au reziliat înțelegerea din motive disciplinare. Acum, atacantul de 21 ani a revenit la Constanta, după ce a primit acceptul clubului italian de a se pregăti până la finalul sezonului cu gruparea patronată de Gheorghe Hagi, FC Viitorul, liderul Seriei I din Liga a II-a.

„Aici este cel mai bine pentru mine. Sunt aproape de casă. Este cea mai bună soluție. Mă voi pregăti cu Viitorul până la finalul sezonului, dar nu am drept de joc. Contractul cu belgienii a fost reziliat și nu mai pot evolua pentru o altă echipă, mai ales că și perioada de transferuri s-a încheiat. Din vară nu știu ce va fi. Depinde ce va dori și Inter. Este posibil să rămân și la Viitorul. Pentru mine este important să joc, mai ales că a fost un an foarte dificil. Treptat, poate voi reveni și în circuitul echipei naționale. Am văzut jucătorii convocați și cred că am șanse să prind naționala”, a declarat Alibec.

Fotbalistul a mai jucat în cariera sa la Callatis Mangalia, FC Farul Constanța, Internaționale Milano (două partide in Serie A) și KV Mechelen. Denis Alibec a evoluat pentru reprezentativele de juniori ale României U17, U19 și U21.

Sursa: Mediafax

22 Mar. 2012, 15:18 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă