Alertă în Zăvoi după accidentarea lui Rareș Cucui. „Sper să nu fie vorba de ceva grav, am avut în trecut destule ghinioane”

Alertă în Zăvoi după accidentarea lui Rareș Cucui.**

Rareș Cucui (22 ani), fundașul central al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, a părăsit miercuri terenul în jocul amical de la Șirineasa, în urma unei accidentări la genunchiul drept. Cel mai probabil, Cucui va rata startul noului sezon.

„Mi-a fugit genunchiul drept când am dat o pasă. Mi s-a umflat, dar acum e mai bine, sper să nu fie vorba de ceva grav, am avut în trecut destule ghinioane, sper să nu mai am parte de așa ceva. Probabil că este vorba de o entorsă”, a spus Rareș Cucui. 

În urmă cu trei ani, fundașul a suferit o operație la ligamentele încrucișate ale genunchiului drept, însă, de atunci, nu a mai avut probleme majore cu accidentările. În sezonul trecut, stoperul a evoluat în 16 partide pentru Vâlcea, reușind și un gol, iar în primăvară a stat o lună pe tușă, după o fisură la un șurub de la genunchi.

Antrenorul echipei CSM Râmnicu Vâlcea nu are prea multe opțiuni pentru postul de fundaș central, acolo unde deocamdată îi are apți doar pe Cătălin Pârvulescu și noul venit Ionuț Neag. O soluție poate redeveni și juniorul Denis Dumitrașcu, care este fundaș central de meserie, dar sezonul trecut a fost utilizat doar pe bandă stânga. Un alt junior din lot, Bratu (18 ani) a fost trimis în probe la FC Hermannstadt.

Articol scris de Adi Georgescu

 

Pe aceeași temă