Fotbaliștii de la FC Argeș își continuã perioada de pregãtire în
localitate, urmând ca, la începutul sãptãmânii viitoare, sã intre
în cantonament pentru zece zile la Baza Vulturilor din Trivale.
Antrenorul alb-violeților, Cristi Negru, a programat douã ședințe
de pregãtire în fiecare zi, una dimineața și alta seara.
Stafful tehnic al alb-violeților pune accent, în aceastã
perioadã, pe pregãtirea fizicã. Ieri, la stadionul Nicolae Dobrin,
jucãtorii au efectuat testul Gacon. Lotul a fost împãrțit în mai
multe serii, în funcție de posturile pe care joacã fiecare
fotbalist, iar antrenorii au început testãrile, care au durat
câteva ore. „Prin acest test am vrut sã vedem care este
ritmul cardiac în ritm de efort la fiecare fotbalist și capacitatea
fiecãruia de efort. Jucãtorii au avut montate pe ei aparate care au
mãsurat ritmicitatea bãtãilor inimii, iar distanța a crescut
constant. Ideal este ca timpul scos de fiecare jucãtor sã fie
același, chiar dacã distanța de alergare creștea cu câte 6 metri la
fiecare probã. În funcție de aceste rezultate, vom ști care este
potențialul fiecãrui jucãtor”, a spus secundul
alb-violeților, Cornel Iliescu.
Dupã cantonamentul de la Baza Vulturilor, piteștenii vor pleca
în Antalya, unde antrenorii își doresc ca echipa sã dispute patru –
cinci jocuri de pregãtire: „Vom pleca în Turcia în
jurul datei de 4-5 februarie, iar adversarii pe care urmeazã sã-i
întâlnim îi vom stabili acolo, în funcție de echipele pe care le
vom gãsi în zonã. Lotul pe care îl avem este bun, pentru cã nu va
pleca nici un jucãtor, și sper sã promovãm”, a mai
spus Cornel Iliescu.
Sursa: curier.ro