ACS Poli a ajuns în Turcia. Alexa a lăsat acasă trei jucători, iar alți 27 fac parte din lotul convocat pentru acest stagiu

ACS Poli a ajuns azi în Antalya, unde va fi cantonată timp de zece zile. Dan Alexa a ales 27 de jucători pentru acest stagiu, printre aceștia numărându-se noile achiziții, dar și trei puști de perspectivă din cadrul clubului. Din diverse motive, Darius Haidău, Wilson Kneeshaw și Danijel Morariju nu au prins lotul liderului Seriei a II-a a Ligii 2 pentru Turcia.

Timișorenii au deplasat un lot numeros în stagiul din zona Antalya, dar chiar și așa sunt jucători care au ratat stagiul. Darius Haidău nu a prins echipa din motive medicale, în schimbul acestuia a fost luat portarul Robert Mândrea din cadrul Centrului de copii și juniori. Nici englezul Wilson Kneeshaw și sârbul Danijel Morariju nu au efectuat deplasarea. Primul a fost testat ultima dată pe postul de fundaș dreapta, în timp ce bănățeanul de peste graniță a pierdut lupta pe post cu Neagu și Bălace. Morariju a refuzat recent să i se rezilieze contractul de comun acord, preferând să stea pe salariul de la Timișoara până în vară. „Chirurgul” îi dă credit între fundașii dreapta tânărului Motreanu, iar Vlad Dragomir face de asemenea parte din lot.

Au mai fost lăsați acasă din lotul lărgit Miodrag Todorov și Silviu Balaure, tineri care urmează să fie împrumutați la Mama Mia Becicherecu Mic sau la o formație din eșalonul secund.

Cazați la luxosul Concorde

Lotul bănățean, împreună cu staff-ul echipei, au plecat din Timișoara cu noaptea în cap, au luat avionul de la Belgrad la ora 3.00 și au ajuns la locația de cazare din stațiunea Lara după masă. Alb-negrii stau la Concorde De Luxe Resort, un stabiliment, care așa cum îi spune și numele, oferă toate condițiile unei șederi plăcute. Aici, o cameră de două persoane în această perioadă începe de la peste 100 de euro pe noapte. Spa-ul, piscina, plaja privată și terenurile de sport nu lipsesc dintre dotări. Primul antrenament al echipei e programat în această seară.

ACS Poli va sta zece zile în zona Antalya, perioadă în care va disputa cel puțin patru amicale. Printre adversari au fost anunțați georgienii de la Dinamo Batumi, Oțelul Galați, precum și o echipă din Kazahstan.


Lotul lui ACS Poli în Antalya:

Portari: Mădălin Smaranda, Eduard Pap, Robert Mândrea;
Fundași: Claudiu Belu, Cristian Melinte, Cristian Bocșan, Gabriel Cânu, Radu Motreanu, Cristian Scutaru, George Neagu, Silviu Bălace;
Mijlocași: Nicu Boldea, Victor Nikiema, Răzvan Trandu, Ovidiu Popescu, Adrian Poparadu, Ovidiu Petre, Alexandru Lazăr, Vlad Dragomir, Cătălin Doman, Florin Nanu, Souleymane Keita;
Atacanți: Cristi Bărbuț, Alexandru Popovici, Bogdan Chipirliu, Rody Duarte, Pedro Henrique.

Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)
Foto: acspoli.ro

Pe aceeași temă