19 jucători au fost prezenți la reunirea Farului! Artimon: „Sunt nerăbdător să începem pregătirile, sper ca și jucătorii să fie la fel”

Marius ANGHEL 14 Jan. 2013, 16:16 Pregătiri, amicale

În această dimineață, lotul FC Farul s-a reunit la stadionul „Farul”, în vederea pregătirilor pentru returul Ligii a II-a. La antrenament s-au prezentat 19 jucători, Bîrlădeanu lipsind nemotivat. Antrenorul constănțenilor spune că doi jucători ar mai putea părăsi echipa.

Mâine sunt așteptați să ajungă trei jucători noi, cu vârste cuprinse sub 23 de ani.

„Sunt nerăbdător să începem pregătirile, sper ca și jucătorii să fie la fel. Sper în primul rând ca aceștia să-și fi respectat programul de vacanță pe care l-au avut, iar asta vom vedea repede. Sper să fie sănătoși, să poată duce întregul program de pregătire și să reușim să facem ceea ce ne-am propus în această perioadă. Sunt anumiți jucători care ne-au fost recomandați, tocmai de aceea vom avea duminică un joc școală, ca să-i putem vedea.”, a declarat antrenorul principal Alin Artimon.
 
„Mă aștept ca până la retur să fim o echipă foarte bine pregătită, bine organizată, jucători care să-și dorească să progreseze și astea toate să ducă la amplasarea Farului pe un loc superior.”, a mai spus Artimon.
 
Printre jucătorii ce ar putea fi transferați în această iarnă la Farul se numără și fotbaliști de la 3 echipe din județ.  „Mă interesează și jucători de la Săgeata, în anumite condiții. Este posibil să mai luăm și un fost fundaș stânga de la Callatis Mangalia. Posibil să luăm și jucători de la Academia „Gheorghe Hagi”. Forma în care vor fi ei rămâne să o stabilească cei din conducere. În principiu am căzut de acord asupra doi jucători”, declară tehnicianul „marinarilor”.

Antrenorul Farului spune că vrea să rămână la echipă cel puțin până la finalul contractului, perioadă în care vrea să contruiască o echipă competitivă, indiferent dacă de munca sa va profita altcineva în caz că nu i se va mai prelungi înțelegerea cu clubul constănțean. „Mă interesează să-mi respect înțelegerea cu Farul, nu neapărat cu domnul Giani Nedelcu. Am încercat și încerc să construiesc ceva, chiar dacă contractul meu expiră în vară. Construcția pe care mi-am asumat-o o să fie benefică clubului și probabil unui alt antrenor dacă din vară nu voi mai fi eu. Atunci când iei o echipă din mers și o construiești, cel mai greu este să obții rezultatele.”
 
Programul: „Vor fi opt zile de readaptare la efort, din 23 ianuarie până pe 3 februarie va fi un cantonament aici la stadion. Din 3 până pe 8 februarie vor fi alte cinci zile în Constanța și teoretic, sper că și practic, până pe 23 o să plecăm în Antalya. Zilele care au rămas până la reînceperea campionatului le vom petrece la Constanța. În pregătire ne-am propus 10 jocuri amicale, cu cel de duminică inclusiv, care va fi unul școală”
 
Obiectiv: „Obiectivul nostru este să producem puncte, pe ce loc vom termina,vedem la sfârșitul campionatului”

Jucători prezenți la reunire: Vl. Neagu, Cernat (portari); Țabără, Nițescu, Buzea, Gavrilă, Săceanu, Coteanu, Ghenciu, Stavian, Pâslaru, Olteanu, Chițu, Popa, B. Nicola, Erdal, M. Matei, Stoianof, Sg. Popescu (jucători de câmp).

Articol și foto de Alexandru RAITA

Marius ANGHEL 14 Jan. 2013, 16:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă