La al treilea meci cu Octavian Benga antrenor, după demiterea lui Bogdan Andone, Poli Timișoara a obținut un punct, după un alt joc în care a condus la pauză. 1-1 s-a terminat partida desfășurată duminică pe arene Știința, cu Gloria Buzău, o formație care s-a aflat și ea la al doilea meci cu noul ”principal” pe bancă.
Egalul nu ajută mai deloc niciuna dintre echipe, fiindcă Poli Timișoara rămâne tot pe penultimul loc în Liga 2, în timp ce Gloria se menține în afara locurilor de play-off.
Poli a început mai bine meciul de pe teren propriu și noua achiziție Patrick Popescu, utilizat pentru prima dată ca titular, l-a pus la încercare pe Stoian în minutul 12, portarul respingând mingea șutată de la distanță în bară. Oanea (15) a avut și el o ocazie bună de a marca cu capul, dar a trimis pe lângă țintă.
Gloria a avut o primă reacție prin Alin Manea (16), fost jucător la Poli, cu un șut din fața careului, dar peste poartă.
Bîrnoi a intrat apoi în postura de finalizator. În minutul 17 a trimis pe lângă țintă, iar în 19 l-a pus în încurcătură pe Stoian, care a respins în față. Și în minutul 29 a avut o situație bună la un șut din stânga, dar Stoian a respins și de această dată.
Patrick Popescu a deschis scorul în minutul 31, după ce a fost servit prin spatele apărării de Bîrnoi.
Replica a venit prin Ariel Lopez (37 – ”cap” din 7 metri scos de sub transversală de Murariu) și Matiș (41 – șut pe spate din 7 metri central reținut de portar).
Se putea intra însă cu scor egala la pauză, însă Cârstocea (45+3) a tras din circa 1 metri direct în bara din fața sa, cu toate că avea poarta goală.
În partea secundă, cu trei schimbați la pauză de Adrian Mihalcea și o a patra înlocuire efectuată imediat după reluarea partidei, dar și cu un nou portar pentru la Poli, din cauza unei accidentări lui Murariu, cei care puteau beneficia de un penalty au fost timișorenii. Arbitrul Marius Chițu n-a vrut să sancționeze, însă, intrarea imprudentă a lui Boiciuc (52), în propriul careu, asupra lui Taub, iar jocul a continuat. Pe o contră, Popescu a centrat în fața porții, de unde Sălceanu a salvat de lângă Bîrnoi (53).
Egalarea a venit însă din piciorul lui Alexandru Boiciuc, pus într-o situație ideală în careu după un schimb de pase cu Ciobanu (55).
Gloria a avut altă atitudine față de prima repriză și a încercat să înscrie și golul victoriei. Au avut situații Boiciu (74), Alexandru Munteanu (74), Valentin Alexandru (75), Vîrtej (76), Honciu (81, 84) și Ciobanu (82), însă nu l-au putut învinge pe Isvoranu, chiar dacă portarul Politehnicii a avut multe dintre intervenții ezitante, cu obiectul jocului scăpat în față.
Poli ar fi putut da lovitura la ultima fază, în minutul 90+4, dar Bîrnoi a șutat puțin pe lângă bara din dreapta, din centrul careului, poate și din cauza unui dâmb care a făcut mingea să sară altfel decât în mod natural.
S-a terminat 1-1, iar Poli Timișoara, cu 6 puncte, rămâne pe locul 19 în clasamentul Ligii 2, în timp ce Gloria Buzău, cu 17 puncte, e pe locul 7.
În etapa a 11-a, echipa timișoreană joacă duminică, de la ora 11:00, în deplasare la Unirea Slobozia, în timp ce Gloria Buzău o întâlnește luni, 24 ocombrie, de la ora 16:00, pe teren propriu, pe Progresul Spartac.
Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto
Patrick Popescu 31′ / Alexandru Boiciuc 55′
Poli Timișoara: R. Murariu (Isvoraru 46′) – D. Radu (cpt.), Bocșan (Germinio 71′), Tsvetkov, Taub – Sil. Pană, Pureca (D. Olariu 77′) – Bîrnoi, Rz. Milea (D. Benzar 58′), Oanea (Ignea 58′) – P. Popescu
Rezerve neutilizate: – Mada, Țurcaș, Zaluschi, Bryneus
Antrenor: Octavian Benga
Gloria Buzău: R. Stoian (cpt.) – Oteliță, Vîrtej, A. Lopez, Uțiu (Sălceanu 46′) – Trebotic, Cârstocea (Boiciuc 49′), Al. Munteanu, Rz. Matiș (Cr. Ciobanu 46′) – A. Manea (Honciu 46′), Val. Alexandru (Marku 83′)
Rezerve neutilizate: Wynney – Val. Munteanu, Dudu, Dr. Lazăr
Antrenor: Adrian Mihalcea
Stadion: Știința (Timișoara – Timiș). Arbitru central: Marius Chițu (Târgovişte). Arbitri asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Cosmin Bojan (Târgu Mureş). Arbitru de rezervă: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca). Observator de arbitri: Dan Monea (Aiud). Delegat de joc: Radu Bitea (Oradea).
♦Min 90+4 Final de meci la Timișoara. Poli termină la egalitate meciul cu Gloria Buzău, scor 1-1, după ce a condus la pauză. E primul punct scos în trei jocuri de când pe banca a fost numit Octavian Benga
♦Min 90+4 Acțiune de atac a poliștilor dusă până în careu, în stânga, se pasează în centru, Ignea așează înapoi și face culoar, iar Bîrnoi trage din 14 metri. Mingea sare din gazon chiar în fața lui Stoian și se duce pe lângă poartă, în dreapta, făcându-i pe doi poliști aflați în apropiere, așteptând o eventuată respingere, să pice în genunchi
♦Min 90+3 Centrare din dreapta careului, Boiciuc încearcă o foarfecă din mijlocul careului, însă nu lovește bine mingea și poliștii degajează
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute. Bîrnoi acuză o accidentare de câteva minute, însă nu mai sunt schimbări, astfel că se chinuie să termine acest meci pe teren
♦Min 84 Șut puternic din afara careului, mingea este respinsă în sus de Germinio, Honciu urmărește și deviază cu capul din 8 metri, pe poartă, Isvoranu e pe direcție și scapă mingea în față, însă o prinde ulterior. Multă nesiguranță arătată de portarul Politehnicii
♦Min 83 ⇐⇒ Ultima schimbare și la Gloria Buzău, una defensivă. Fundașul Kristi Marku intră pe teren în locul atacantului Valentin Alexandru
♦Min 82 Centrare din corner, din dreapta, Cristian Ciobanu sare peste Radu în 6 metri, îl faultează, dar arbitrul nu dictează nimic, și reia cu capul pe direcția lui Isvoranu, care scapă mingea în sus și apoi o reține
♦Min 81 Isvoranu respinge cu palma, de sub transversală, o minge trimisă cu efect de Honciu dintr-o lovitură liberă din stânga careului
♦Min 77 ⇐⇒ Ultima schimbare la Poli. Iese Dan Pureca și intră Daniel Olariu
♦Min 76 Centrare din dreapta, din corner, este reluată de Vîrtej, cu piciorul, din 8 metri, peste poartă
♦Min 75 Acțiune în viteză în stânga, se centrează în fața porții, iar Valentin Alexandru ajunge târziu la bara a doua și nu poate înscrie cu capul. Se dictează, însă, corner
♦Min 74 Boiciuc avansează în dreapta și trage la poartă, Isvoraru respinge în față și Alexandru Munteanu, în apropiere, pune capul și trimite din 10 metri central peste poartă
♦Min 72 Dan Isvoranu, portarul Politehnicii introdus la pauză, acuză o durere la genunchiul dreapt și arbitrul oprește meciul, însă până la urmă nu intervine echipa medicală
♦Min 71 ⇐⇒ Iese Cristian Bocșan și intră Gabrielle Germinio
♦Min 70 ||| Bogdan Oteliță vede cartonașul galben după ce îl țin din spate pe Benzar și împiedică un contraatac în flancul stâng. Benzar a dorit să continue faza, însă arbitrul a oprit-o pentru a da fault și galben
♦Min 58 ⇐⇒ Dublă schimbare la Poli. Intră Daniel Benzar și Alin Ignea și ies Răzvan Milea și Cătălin Oanea
♦Alexandru Boiciuc reușește primul său gol în campionat pentru Gloria Buzău, în al cincilea meci în care a fost utilizat. Acum a fost prima dată când a intrat din postura de rezervă.
♦Min 55 1-1 Fază rapidă pe atac a Gloriei, Boiciuc combină cu Ciobanu, Alexandru Boiciuc primește înapoi în careu, pătrunde ușor în stânga și finalizează simplu din 7 metri, cu latul, la colțul scurt
♦Min 53 Fază de contraatac în stânga, Popescu centrează în fața porții, Stoian e depășit, iar Sălceanu respinge din fața lui Bîrnoi
♦Min 52 Boiciuc intră imprudent în propriul careu, în colțul stânga, pe partea de atac a Politehnicii, îl trântește la pământ pe Taub, însă arbitrul lasă jocul să continue
♦Min 51 ||| Dinko Trebotic primește cartonașul galben pentru un fault
♦Min 49 ⇐⇒ Alexandru Boiciuc intră pe teren în locul lui Alin Cârstocea, accidentat
♦Min 48 Alin Cârstocea pică prost dintr-un duel aerian, la mijlocul terenului, și glezna îi fuge într-o parte. Mijlocașul nu mai poate continua și este scos în afara terenului pe brațe, fără a călca cu piciorul drept
♦Min 46 A reînceput meciul
♦Min 46 ⇐⇒ Schimbări la ambele echipe la pauză. La Poli Timișoara, iese portarul Răzvan Murariu, accidentat, și intră Dan Isvoraru. La Gloria Buzău, intră Cristian Ciobanu, Georgian Honciu și Robert Sălceanu și ies Răzvan Matiș, Alin Manea și Rareș Uțiu
♦Min 45+3 Pauză. Poli conduce cu 1-0 în meciul cu Gloria Buzău, cum a făcut-o și în precedentul joc, cu Steaua. Galeria timișoreană a cântat neîncetat pe toată durata jocului
♦Min 45+3 Ocazie imensă pentru Gloria. Acțiune în dreapta careului, Alexandru Munteanu primește pe culoar, pătrunde și centrează pe lângă Murariu la bara a doua. Cârstocea se demarcă singur acolo, ușor în afara cadrului porții, și trage dintr-un metru și jumătate, cu poarta goală în fața sa, direct în bara din apropiere. Minge revine în joc, iar poliștii îndepărtează pericolul
♦Min 45 + Prima repriză e prelungită cu trei minute
♦Patrick Popescu a reușit să înscrie pentru Poli la primul meci în care a fost utilizat ca titular. Jucătorul din Cluj a fost legitimat săptămâna trecută și a fost utilizat în a doua repriză a partidei cu Steaua
♦Min 41 Matiș preia în careu, la 7 metri lateral dreapta, reia din cădere la poartă, pe spate, însă Mutariu reține fără probleme
♦Min 37 Centrare dintr-un corner din stânga, a lui Matiș, Ariel Lopez reia cu capul din 7 metri central, iar Murariu scoate de sub transversală, tot în corner. Portarul acuză o accidentare la umăr și are nevoie de îngrijiri medicale
♦Min 31 1-0 Bîrnoi centrează din dreapta, de pe linia careului, în spatele apărării Buzăului, Vîrtej e depășit ușor și Patrick Popescu, demarcat la bara a doua, pune latul din 6 metri și trimite cu o execuție ratată în plasă, în dreapta, prinzându-l, însă, pe Stoian pe picior greșit. Poli deschide meritat scorul, la modul cum s-a desfășurat până acum jocul
♦Min 29 Bîrnoi pătrunde în careu pe stânga, îl ironizează pe Cârstocea cu fentele sale și trage cu dreptul la poartă, iar Stoian respinge greu în dreapta sa
♦Min 27 Valentin Alexandru îl lovește cu piciorul în cap pe portarul Murariu, după ce a insistat să ajungă o minge la care goalkeeperul a fost primul și a prins-o. Arbitrul calmează spiritele și îl iartă pe atacantul Buzăului de cartonașul galben
♦Min 25 ||| Silviu Pană îl faultează urât din spate pe Matiș și primește cartonașul galben
♦Min 19 Bîrnoi trage din nou din careu, Stoian respinge în față și mai apoi Oanea obține o lovitură liberă după ce Alexandru Munteanu a comis henț. Mingea e centrată în careu și se respinge cu capul în corner.
♦Mesaj al galeriei Politehnicii: ”A gentleman never tells”, în timp ce suporterii scandau ”Libertate pentru suporteri”. Este un mesaj ironic la adresa galeriei FCSB, care a încălcat o regulă nescrisă a galeriilor, a ultrașilor
♦Min 17 Bîrnoi primește în careu, se întoarce și trage cu stângul, din 15 metri, cu exteriorul, pe lângă poartă
♦Min 16 Minge respinsă în centru, înapoi, de Bocșan, Manea șutează violent din 17 metri, din prima, însă trimite peste poartă
♦Min 15 Centrare înaltă dintr-un corner din stânga, Oanea se demarcă la bara a doua, reia cu capul din 6 metri și trimite cu pământul pe lângă țintă. Oanea s-a și răsucit în aer și nu a avut o poziție prea bună
♦Min 12 Patrick Popescu pivotează la 22 de metri ușor lateral stânga, trage, Stoian respinge în dreapta sa, mingea lovește bara și revine în joc
♦În schimb, Adrian Mihalcea a efectuat patru schimbări în echipa de start, față de cea folosită la meciul trecut, în victoria cu 1-0 cu CS Comunal Șelimbăr. Nu mai sunt pe teren Sergiu Pîrvulescu, Georgian Honciu, Cristian Ciobanu și Alexandru Boiciuc, în lotul lor fiind utilizați Bogdan Oteliță, Alin Cârstocea, Răzvan Matiș și Alin Manea. După jocul cu sibienii, Mihalcea spunea că e nemulțumit de atitudinea mai multor jucători ai săi, în special de la cei experimentați. Honciu, Ciobanu și Boiciuc se încadrează în spusele antrenorului.
♦Față de meciul trecut, pierdut cu Steaua, Benga a efectuat doar două schimbări în primul 11 al Politehnicii. Patrick Popescu și Răzvan Milea sunt titulari, în locul lui Adrian Zaluschi și Marin Mudrazija
♦Înainte de startul jocului s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Titi Nicolae, fost jucător al Politehnicii, decedat în această săptămână, la 62 de ani
♦Min 1 A început partida de la Timișoara, de pe arena Știința
La Timișoara, pe arena Știința, are loc singurul meci programat astăzi în campionatul Ligii 2, în cadrul etapei a 10-a. De la ora 11:45, Politehnica primește vizita Gloriei Buzău.
Se întâlnesc clasata pe locul 19, penultimul, cu cea situată pe poziția a 7-a, diferența de puncte dintre ele fiind de 11 lungimi.
Etapa a debutat de vineri, cu meciul de la Brașov, și a continua sâmbătă, cu alte șase partide. Ultimele două jocuri sunt programate luni, la Clinceni și Galați.
Poli Timișoara și-a schimbat antrenorul, însă sub conducerea lui Octavian Benga are, momentan, numai eșecuri, 1-4 acasă cu Concordia Chiajna și 1-3 în deplasare, la Mioveni, cu Steaua.
Echipa bănățeană are doar cinci puncte acumulate în cele nouă jocuri din acest sezon și se află pe penultimul loc în clasament, pe 19.
Benga se plânge în continuare de condițiile găsite la echipă după despărțirea acesteia de Bogdan Andone.
”Întâlnim un adversar foarte bun datorită faptului că și-au făcut o selecție foarte bună în această vară. Au adus jucători foarte buni din Liga 1 și Lga 2. Locul pe care se află este meritat, datorită faptului că au un lot foarte bun. Au făcut o schimbare de antrenor foarte bună care, din punctul meu de vedere, este foarte bună. Adi Mihalcea este prietenul meu, îl cunosc foarte bine, știe să motiveze foarte bine jucătorii. Va fi un meci dificil ca ultimele două, în care consider că am făcut prime reprize bune. Sper ca de data aceasta jucătorii au înțeles ce le cer, și să nu mai fie greșeli. Avem probleme de natură fizică, tactică, dar măcar să nu mai facem aceleași greșeli. Lumea trebuie să știe că ne dăm interesul, nu două-trei ore pe zi, ci 24 din 24 să găsim soluții. Vom lupta până la capăt. Suntem într-o situație ingrată, nu e ușor”, a spus Octavian Benga.
În acest sezon, pe teren propriu, echipa timișoreană a început cu o victorie (1-0 cu Unirea Constanța) și un egal (0-0 cu FC Brașov), apoi a înregistrat trei eșecuri (0-1 cu Progresul Spartac, 0-1 cu Viitorul Pandurii și 1-4 cu Concordia Chiajna).
Și Gloria Buzău și-a schimbat de curând antrenorul, iar acum se află la al doilea joc cu Adrian Mihalcea pe bancă. Va fi primul disputat în deplasare, după ce runda trecută a debutat acasă cu o victorie la limită în fața celor de la CS Comunal Șelimbăr, scor 1-0.
Echipa din Crâng era pe locul 7 înainte de debutul etapei a 10-a, iar acum, înaintea jocului de la Timișoara, se află pe poziția a 8-a, cu 16 puncte, tot atâtea câte are și formația din fața sa, Șelimbăr, însă aceasta are un golaveraj mai bun.
”Trebuie să fim mult mai echilibrați. Am vorbit cu băieții, sper să înțeleagă mesajul meu, că va fi o luptă dură în continuare. Nu putem cu atitudinea asta decât să câștigăm poate încă un meci. Trebuie să schimbăm, să avem un joc mult mai complet, trebuie să apelăm la ambele faze și cu toți jucătorii. Ăsta este singurul mesaj. Nu putem doar din poignet și din experiență. Nu. Trebuie să punem capul în contră și să luăm fiecare meci, dar trebuie să alergăm, să câștigăm duelul”, spunea Mihalcea după meciul de debut al său la Gloria.
În jocurile din deplasare, Gloria a început sezonul actual cu o victorie, 3-1 la București cu Metaloglobus, iar apoi a înregistrat trei eșecuri, 2-3 la FK Miercurea Ciuc, 0-1 la Poli Iași și 1-3 la Unirea Constanța, în urma acestuia din urmă fiind demis Cristian Pustai.
Partida dintre Politehnica Timișoara – Gloria Buzău va fi arbitrată de centralul Marius Chițu (Târgovişte) și la cele două tușe vor ridica steagul Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Cosmin Bojan (Târgu Mureş). Arbitru de rezervă este Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca), iar observator de arbitri a fost delegat Dan Monea (Aiud). Delegat de joc este Radu Bitea (Oradea).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-primeste-vizita-gloriei-buzau-iar-octavian-benga-e-tot-ingrijorat-avem-probleme-de-natura-fizica-tactica-dar-macar-sa-nu-mai-facem-aceleasi-greseli-19249488
https://liga2.prosport.ro/seria-1/noul-presedinte-a-politehnicii-timisoara-macel-in-primele-declaratii-detaliate-despre-echipa-mostenirea-pe-care-am-preluat-o-este-dezastruoasa-o-debandada-colab-19249273
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-o-echipa-promitatoare-dupa-venirea-lui-adrian-mihalcea-petre-emanoil-neagu-declaratie-ferma-inaintea-meciului-cu-poli-timisoara-degeaba-joci-frumos-daca-pierzi-puncte-19249391
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-10-am-ajuns-la-jumatatea-sezonului-regular-de-la-ora-1100-se-disputa-cinci-meciuri-printre-echipele-care-intra-la-joc-fiind-si-trei-care-ocupa-locuri-de-play-off-19249380
https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-schimbari-in-stafful-lui-benga-la-poli-timisoara-mai-mult-un-om-de-fotbal-care-a-produs-pagube-importante-la-club-a-reaparut-la-antrenamentele-echipei-19249109