Ploieștenii s-au bătut singuri!

24 Nov. 2008, 14:53 Liga 2

FC Ploiești le-a făcut cadou primul loc în seria I celor de la Ceahlăul după un meci în care oaspeții nu au avut nicio ocazie clară de gol, dar au câștigat cu 1-0.

Un autogol stupid, al cărui autor moral este portarul Popa, cel care a degajat în Rohat o minge banală (8) a adus trei puncte de aur pentru trupa lui Florin Marin. A fost și prima dată în acest sezon când echipa lui Valeriu Răchită nu a reușit să marcheze. Următoarele 82 de minute au reprezentat o cursă solitară a ploieștenilor după egalare, însă terenul greu, tenacitatea moldovenilor și lipsa de șansă au făcut ca FC-ul să sufere primul eșec pe teren propriu în acest sezon.

„Autogol de cascadorii râsului!”
La finalul jocului, tehnicianul gazdelor, Valeriu Răchită, s-a declarat nemulțumit de eroarea de la gol și spune că FC Ploiești ar fi meritat cel puțin un punct. „Am luat din nou un gol de cascadorii râsului. De fapt, nu l-am luat, ci l-am dat chiar noi! Un autogol de șase puncte. E greu de înțeles ce s-a întâmplat. Popa a greșit că nu a degajat simplu, așa cum i-am recomandat, iar Rohat, la experiența sa, nu trebuia să lase mingea să cadă. Am pierdut cu 1-0 în fața unei echipe ce a dat jumătate de șut pe poartă. Meritam măcar un punct”, a spus Răchită.


„Flocea”, eliminat!

Centralul Ionică Serea a avut un meci greu, pe care l-a dus cu bine la sfârșit. Cel mai încins moment al jocului s-a petrecut pe final, când Florin Marin, antrenorul nemțenilor, a fost trimis în tribună, în urma unui conflict avut pe marginea terenului. „Flocea” a încercat să întârzie o repunere de la margine a gazdelor și a fost eliminat de pe bancă!

"Sunt foarte mulțumit de rezultat și pentru modul de exprimare a echipei în teren. A câstigat echipa mai pragmatică, iar din fericire aceasta suntem noi. Victoria nu este decisivă în lupta pentru promovare." – Mihai Ionescu, antrenor secund Ceahlăul

 


Marian DIMA 

Gabriela GRIGORE

Alexandru AMIRONOAIE


 

24 Nov. 2008, 14:53 Liga 2
Pe aceeași temă