Petroliștii, ”un pic triști” după eliminarea din Cupa României în fața Craiovei, însă îndemnați să ridice capul să privească spre Liga 1. Nae Constantin: ”Să jucăm la ore frumoase pentru fotbal, în atmosfere frumoase, pe stadioane frumoase”

Marius ANGHEL 21 Sep. 2021, 21:57 Cupa României

Petrolul a dat o replică bună prim-divizionarei ”FC U” Craiova în faza 16-imilor Cupei României, însă oltenii s-au dovedit mai speculativi în fața porții și au reușit să marcheze o dată, suficient pentru a se impune cu 1-0 pe ”Ilie Oană” și a obține calificarea în optimile competiției KO.

Ondaa, decisiv pe ”Ilie Oană”. Petrolul a dat o replică bună Craiovei

Torell Ondaan a marcat în minutul 52 unicul gol al partidei de la Ploiești, după o fază frumoasă de atac a Craiovei, încheiată cu un șut plasat din marginea careului lângă bara din stânga.

Măzărache (6, 30), Saim Tudor (19) și Vajushi (21) au avut șuturi la poarta lui Robert Popa în prima repriză, în timp ce oltenii au replicat doar prin Ondaan și Asamoah (44), cu șuturi în aceeași fază, primul în blocaj și al doilea pe lângă poartă. Petrolul a controlat în multe momente jocul și nu a dat deloc impresia că evoluează într-o ligă inferioară.

În partea secundă, după reușita lui Ondaan, Craiova a mai avut o situație bună prin Compagno (62), camp respins greu de Avram, în timp ce Petrolul, chiar dacă a răspuns bine după golul încasat, și-a mai creat situații doar în ultimele minute, după intrătile lui Constantinescu, Bratu și Buia, de altfel, singurele schimbări făcute de Nae Constantin. Buia (88) l-a pus serios la încercare pe Popa, cu un șut de la distanță, iar Bratu a șutat violent peste transversală după respingere, în timp e Jarovic (90+2) a avut o deviere fină cu exteriorul, de puțin pe lângă bară.

Lionel Torell Ondaan se bucură după golul marcat în meciul dintre Petrolul și ”FC U” Craiova, contând pentru 16-imile Cupei României, desfășurat pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești.

Nae Constantin, după ce Petrolul a fost eliminată din cupă: ”Să ridicăm capul sus și să facem tot ce depinde de noi ca la anul să jucăm în Liga 1”

După joc, antrenorul Petrolului a remarcat evoluția bună a elevilor săi și le-a transmis, în încercarea de a-i motiva după această eliminare, că trebuie să ridice capul și să obțină promovarea în Liga 1, primul obiectiv al clubului.

”Cred că am arătat destul de bine, ne-am ridicat la nivelul acestui joc, la nivelul acestei faze de Cupa României. Suntem un pic triști că am pierdut, dar, le-am spus și în vestiar, să ridicăm capul sus și să facem tot ce depinde de noi ca la anul să jucăm în Liga 1, să jucăm la ore frumoase pentru fotbal, în atmosfere frumoase, pe stadioane frumoase.

A fost un meci echilibrat, ocazii nu au fost foarte multe nici de o parte, nici de cealaltă. A fost un meci de luptă. Ei au fost mai pragmatici, au reușit să înscrie. Asta se întâmplă. Cine înscrie, câștigă!

Diferența a fost făcută, probabil, de experiența lor. Au jucători mai experimentați. La noi, din păcate, ne-am confruntat săptămâna aceasta cu o serie de accidentări, nu am reușit să punem cea mai bună formulă de echipă pe care am fi putut să o punem. E o echipă de Liga 1, pentru ei e important să ajungă mai departe. Și pentru noi era, pentru public ne-am fi dorit, să le aducem o bucurie. Ne bucurăm că am reușit să aducem mai multă lume în tribune decât de obicei și sper ca de la meci la meci lumea să fie mult mai aproape de noi și să ne încurajeze”, a spus Nae Constantin la microfonul DigiSport.

Nicolae Constantin și Valentin Bădoi, antrenorul principal și antrenorul secund ai Petrolului.

Laude pentru suporteri: ”Au făcut meciul mult mai frumos”

Pe toată durata partidei, suporterii prezenți pe stadion, în număr mult mai mare față de jocurile din campionat, au asigurat o atmosferă frumoasă. S-a cântat de la ambele peluze, dar și de la tribune, cât și din sectorul rezervat oaspeților, unde Craiova a avut galeria sa.

”Atmosfera a fost ca la un adevărat derby, așa mi s-a părut. O rivalitate a suporterilor care face să fie un meci mult mai frumos, chiar dacă, uneori, meciul nu este așa de frumos”, a spus antrenorul Petrolului.

Meciul dintre Petrolul și ”FC U” Craiova a adus cea mai numeroasă asistență în tribunele stadionului ”Ilie Oană” în 2021.

Petrolul nu mai suportă să stea în Liga 2: ”E prea mult pentru suporteri și pentru tot ce înseamnă fotbal la Ploiești”

Petrolul continuă de acum doar cu meciurile din campionatul Ligii 2, acolo unde se află pe locul 1 după șapte etape, cu un punct în fața celor de la FC Hermannstadt și Concordia Chiajna (18 față de 17).

Echipa ploieșteană are următorul joc, în etapa a 8-a, la Dej, cu Unirea, sâmbătă, de la ora 13:00. Va fi o partidă grea pentru prahoveni, fiindcă trupa clujeană are un moral excelent după victoriile cu Steaua (2-1 la Dej) și Astra (2-0 la Giurgiu).

”Clar că obiectivul nostru este promovarea și ne dorim din tot sufletul să reușim de la anul să jucăm în Liga 1, cu echipe importante ale fotbalul românesc. E timpul să revină și Petrolul acolo, așa consider. Deja e al patrulea an în care încercăm și e prea mult pentru suporteri și pentru tot ce înseamnă fotbal la Ploiești”, a mai spus Nae Constantin.

  • Petrolul în meciul cu ”FC U” Craiova: R. Avram – Alb. Olaru (cpt.), Huja, V. Lică, Ant. Manolache – Seto, M. Chindriș – Saim Tudor (Mih. Constantinescu 65′), Vajushi (Buia 85′), Măzărache (M. Bratu 76′) – Jarovic. Rezerve neutilizate: Al. Radu – Tucaliuc, Sil. Pană, A. Oprea, Andr. Rus.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/16-imi-cupa-romaniei-meciul-somuz-falticeni-fc-voluntari-deschide-acest-tur-al-competitiei-ko-tot-astazi-joaca-si-minaur-baia-mare-poli-iasi-si-petrolul-19201865

Marius ANGHEL 21 Sep. 2021, 21:57 Cupa României
Pe aceeași temă