Unirea Slobozia se află în plină perioadă de pregătire, iar antrenorul Adrian Mihalcea este mulțumit de cum merg lucrurile. Chiar dacă ultimul rezultat din programul meciurilor amicale nu a fost cel mai bun (4-4 cu Unirea Constanța), fostul atacant a pus scorul pe seama perioadei grele.
Adrian Mihalcea încearcă să își aducă jucătorii, la prima etapă din Liga 2 din 2022, la o condiție fizică bună, iar în ultima perioadă a lucrat foarte mult la ”încărcare”. Referitor la partida cu Unirea Constanța e drept că, pe lângă oboseală, antrenorul a evidențiat și anumite greșeli individuale, care au făcut ca adversarii să revină în repriza a doua, deși Unirea Slobozia avea 3-1 la pauză.
”Suntem într-o perioadă încărcată ca volum, ca intensitate în antrenamente, și asta s-a văzut la majoritatea jucătorilor. Au fost foarte multe greșeli personale, greșeli care apar pe fondul de oboseală. Avem de lucrat, știm lucrul acesta. Îmi pare bine că am reușit să marcăm, acum trebuie să reglăm și faza defensivă.
A fost un joc de antrenament, un joc de pregătire în care am încercat să le dau tuturor minute pe teren. Nu în fac probleme în momentul de față, este o perioadă de pregătire pentru meciurile cu adevărat importante, cele din campionat.
Am terminat meciul cu Unirea Constanța în teren cu un copil născut în 2006, în prima repriză am jucat cu trei fotbaliști under tocmai pentru că mă interesează jocul și cum conlucrează băieții între ei”, a spus Adrian Mihalcea, pentru Info Ialomița.
Unirea Slobozia a jucat trei meciuri de verificare după reluarea pregătirilor. Înaintea confruntării cu Unirea Constanța, a trecut cu 6-2 de Înainte Modelu și cu 3-0 de CSM Fetești, echipe din Liga 3. Ialomițenii au următorul test cu Academica Clinceni 2 (8 februarie), după care le vor mai întâlni pe Dinamo 2 (9 februarie) și Rapid 2 (10 februarie).
Unirea Slobozia iernează pe locul 8 în Liga 2, cu 24 de puncte, la patru puncte de locurile 5 și 6, FC Buzău și Steaua. În ultima etapă din 2021, formația lui Mihalcea a trecut cu 2-0 de Viitorul Pandurii, pe teren propriu.
În 2022, Unirea Slobozia le va mai întâlni în sezonul regular pe Dacia Unirea Brăila (deplasare), Dunărea Călărași (deplasare) și Ripensia (acasă).
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/autocarul-echipei-uta-vandalizat-de-suporterii-universitatii-cluj-inainte-de-meciul-cu-cfr-foto-si-video-19218896
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-a-invins-tom-tomsk-intr-un-amical-stjepan-plazonja-a-marcat-primul-sau-gol-pentru-ilfoveni-19218887
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-a-stabilit-bugetul-pentru-2022-cati-bani-au-solicitat-oficialii-din-copou-de-la-autoritati-cat-spera-sa-produca-clubul-si-ce-datorii-are-la-aceasta-ora-19218883
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-si-a-amanat-pentru-cateva-zile-plecarea-in-stagiul-din-turcia-au-semnat-luka-maric-marko-tesija-si-razvan-andronic-nu-si-lambrinoc-19218876