Pană avertizează Academica: „Suntem Farul. Vor avea meci greu cu noi”

Marius ANGHEL 12 Sep. 2014, 13:45 Liga 2
Pană avertizează Academica:**

Aflată pe locul 7 în clasamentul seriei întâi a Ligii a II-a, FC Farul întâlnește, mâine, la Constanța, de la ora 11.00, liderul ACS Academica Argeș. Partida contează pentru etapa a treia a campionatului, iar ambele echipe sunt neînvinse până acum. Dacă „marinarii” au două egaluri, oaspeții, care și-au fixat ca obiectiv promovarea, au câștigat ambele meciuri.
 
Atât Farul, cât și Academica au fost eliminate, marți, din faza a V-a Cupa României după prelungiri. Farul a cedat pe teren propriu cu o altă pretendentă la promovare, Săgeata Năvodari (1-3), în vreme ce echipa argeșeană a fost învinsă cu 2-1 în deplasare de Chindia Târgoviște, formație de Liga a III-a.

Academica a utilizat însă mulți jucători care au evoluat mai puțin până acum și s-a ales și cu două eliminări, Vențer și Pușcaș. De cealaltă parte, Farul nu îl poate folosi mâine pe mijlocașul Robert Neagoe, căpitanul din meciul cu Săgeata, în care a primit cartonaș roșu.

„Cu siguranță, vom avea un meci foarte greu. Academica e o echipă bună, care trage la promovare și care am înțeles că joacă bine. Însă vom încerca să ne facem jocul și să ne punem în valoare calitățile, pentru că suntem Farul Constanța. Sperăm să obținem prima victorie, ne dorim trei puncte la fiecare meci. Un lucru e cert însă: oaspeții vor avea meci greu cu noi. Eliminarea din Cupă implică și o suspendare a lui Neagoe, care e un jucător important pentru noi. Sper să găsesc formula ideală să-l înlocuim pe Robert, ca să putem să ne luptăm de la egal la egal. Avem mulți tineri în lot, 11 din 27 de jucători. Trebuie să crească și ei pe lângă echipă, dar cu victorii, întrucât pe un fond de înfrângeri nu te dezvolți normal din punct de vedere fotbalistic. Prin evoluțiile noastre, încercăm să nu ne facem de râs. Până la urmă, în viață e important să ai demnitate și să nu-ți fie rușine de ceea ce ești”, a declarat antrenorul principal al Farului, Marian Pană.

Sursa: Ziua de Constanța
Foto: Alexandru RAITA

Marius ANGHEL 12 Sep. 2014, 13:45 Liga 2
Pe aceeași temă