Adrian Văsâi, selecționerul naționalei U18 a României, a stabilit lotul pe care vrea să se bazeze în stagiul de pregătire la Centrul Național de Fotbal Buftea, din perioada 10-17 februarie. Printre cei 27 de jucători convocați, opt sunt acum la echipe din Liga 2, iar unul la un club din Liga 3.
Cei mai mulți jucători la naționala U18, șapte la număr, dă FCSB, actualul lider al Ligii 1, fiind urmată îndeaproape de Viitorul Constanța, cu șase tineri convocați. Pe locul 3 se află Gaz Metan Mediaș, cu trei fotbaliști.
În stagiul de la Buftea, România U18 va disputa și două meciuri amicale în fața unor echipe de club, FRF neanunțând încă adversarii sau datele la care au loc jocurile.
Printre cei trei portari convocați de Adrian Văsâi, doi sunt din Liga 2. Robert Popa este titular incontestabil la ”FC U” Craiova (locul 1), cu 14 meciuri disputate, tot atâtea câte are și echipa desfășurate în prima parte a sezonului. Celălalt este, putem spune, o surpriză: Marius Aldescu, goalkeeperul ultimei clasate Pandurii Târgu Jiu (locul 21), care are 11 partide jucate în această ediție a Ligii 2. E o surpriză, pentru că Aldescu a încasat cel puțin un gol în poarta celor de la Pandurii în toate jocurile în care a fost utilizat. În total a primit 24 de goluri.
În defensivă se află trei jucători din Liga 2. Cele 14 jocuri în care a fost integralist la Dunărea Călărași (locul 4) l-au dus la națională pe Robert Sălceanu. Sergiu Pîrvulescu a atras atenția și el cu cele 12 apariții pentru SCM Gloria Buzău (locul 10), în timp ce Botond Gergely nu a avut nevoie de niciun joc pentru prima echipă a celor de la FK Csikszereda (locul 8) ca să fie convocat la naționala U18. Asta e o surpriză și mai mare față de cea cu Aldescu.
Tot în apărare apare și Fabrizio Constantin, jucător care în prima parte a sezonului de Liga 2 a evoluat în șase meciuri pentru CS Mioveni (locul 11), însă în această iarnă Alexandru Pelici a preferat să-l trimită pe jucătorul din Pitești înapoi la Unirea Bascov, club clasat pe locul 5 în Seria a 6-a a Ligii 3.
Printre mijlocașii convocați de Văsâi se numără și doi din Liga 2. Rareș Ilie a jucat pentru Rapid (locul 3) în opt jocuri și a marcat un gol, în timp ce Vadim Covalciuc a prins naționala U18 cu toate că a evoluat pentru Metaloglobus (locul 7) doar 93 de minute în patru jocuri, niciodată nefiind titular.
În fine, printre jucătorii din atac apare și Demetris Cristodulo (ASU Politehnica Timișoara), un atacant care a prins doar 4 minute pe finalul unui meci (2-0 cu Metaloglobus) pentru ASU Poli Timișoara (locul 5), pentru ca Văsâi să îi dea posibilitatea să vină la naționala U18. Cristodulo a trecut în această iarnă în lotul echipei CSM Reșița (locul 14), formația din orașul său natal.
E de precizat și faptul că printre convocați se află și un fost component al lotului echipei Turris Oltul (locul 13). Mijlocașul Adrian Niță a evoluat în 14 meciuri pentru teleormăneni și a înscris 4 goluri, lucru care i-a făcut pe cei de la FCSB, club de care aparține contractul, să-l aducă înapoi la club în această iarnă.
portari: Robert Popa (U Craiova 1948 SA), Marius Aldescu (Pandurii Lignitul), Aleksander Mitrovic (Dinamo);
fundași: Sergiu Pîrvulescu (Gloria Buzău), Andrei Zaharia (Astra), Alexandru Pantea (FCSB), Gabriel Dănuleasa (Viitorul Constanța), Alexandru Trifan (FCSB), Dan Sîrbu (Viitorul Constanța), Gergely Botond (AFK Csikszereda), Bogdan Lazăr (Viitorul Constanța), Fabrizio Constantin (Unirea Bascov), Robert Sălceanu (Dunărea Călărași);
mijlocași: Andrei Pandele (FCSB), Aurelian Ciuciulete (FCSB), Rareș Dogaru (Gaz Metan Mediaș), Paul Coza (FCSB), Dan Nicula (Gaz Metan Mediaș), Gabriel Plumbuitu (Gaz Metan Mediaș), Rareș Ilie (Fotbal Club Rapid), Vadim Covalciuc (Metaloglobus), Roberto Mălăele (Viitorul Constanța), Adrian Niță (FCSB), Ștefan Bodișteanu (Viitorul Constanța);
atacanți: Andreas Chirițoiu (FCSB), Luca Andronache (Viitorul Constanța), Demetris Cristodulo (ASU Politehnica Timișoara).
FRF informează că această generație de tricolori va evolua în toamnă în preliminariile EURO U19 din 2022. România se află într-o grupă alături de Turcia, Letonia și San Marino. Se califică mai departe la Turul de Elită câștigătoarele celor 13 grupe, ocupantele locurilor secunde și cea mai bună echipă de pe locurile 3.
Turul de Elită (7 grupe de câte 4) va avea loc în primăvara lui 2022. La EURO vor merge cele șapte câștigătoare de grupă.
Turneul final cu opt participante va fi găzduit de Slovacia în perioada iulie-august 2022, în vreme ce turneul final din 2021 va fi găzduit de România.
Generația 2003 se calificase la Turul de Elită pentru EURO 2020 la nivel U17, dar toată ediția a fost anulată din cauza pandemiei.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/107-debutanti-autohtoni-in-prima-parte-a-ligii-2-recea-si-slobozia-au-cei-mai-multi-jucatori-cel-mai-tanar-vine-de-la-u-cluj-iar-golgheterul-l-a-avut-turris-oltul-19167503
https://liga2.prosport.ro/seria-1/90-de-straini-in-prima-parte-a-ligii-2-petrolul-a-utilizat-cei-mai-multi-doua-echipe-n-au-avut-niciunul-56-sunt-debutanti-29-au-marcat-19166324
https://liga2.prosport.ro/seria-1/date-istorice-legate-de-participantele-esalonului-secund-csm-resita-e-cea-mai-familiarizata-cu-liga-2-u-cluj-farul-si-petrolul-sunt-in-top-la-sezoane-si-puncte-acumulate-19165084