Viorel Moldovan (48 de ani) este noul antrenor principal al echipei Petrolul Ploiești. Fostul internațional are două promovări din Liga 2 în Liga 1 ca antrenor, cu Rapid (2014) și Chindia Târgoviște (2019), iar acum speră la a treia astfel de performanță, de această dată cu rivalii giuleștenilor, Petrolul.
Petrolul a anunțat, duminică, 9 august, oficial, numirea lui Viorel Moldovan în locul lăsat vacant de Costel Enache, care a părăsit echipa înainte cu o etapă de finalizarea play-off-ului din Liga 2. Moldovan a semnat un contract valabil pe următorii doi ani.
„Tentația acestei provocări a fost mult, mult prea mare, și ideea în sine, aceea de a reuși o nouă promovare, de această dată cu FC Petrolul, m-a motivat foarte mult și a stat la baza deciziei mele de a veni la Ploiești. Știu că voi lucra la un club cu tradiție, cu suporteri minunați, cu istorie, iar asta mă face să fiu extrem de entuziasmat că am ajuns la Petrolul! Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în aducerea mea. Am văzut că sunt dorit foarte mult, lucru care îmi dă și mai multă încredere și energie pentru a reuși ca, la finalul sezonului, să urcăm pe prima scenă fotbalistică!”, a declarat Viorel Moldovan, citat de site-ul Petrolului.
Viorel Moldovan vine la Petrolul alături de Francisc Dican (antrenor secund) și Stelian Isac (preparator fizic).
Înainte să semneze cu Petrolul, Viorel Moldovan a fost dorit și la Metaloglobus, acolo de unde a plecat Marius Măldărășanu.
Viorel Moldovan a antrenat ultima dată pe Chindia, în perioada iunie 2018 – iunie 2020, promovând echipa târgovișteană în Liga 1 după două decenii.Dâmbovițenii și-au desfășurat meciurile de pe teren propriu din prima ligă chiar pe arena Petrolului, ”Ilie Oană”.
În cariera sa de antrenor a mai pregătit echipele FC Vaslui, FC Brașov, Sportul Studențesc, Rapid și Auxerre (Franța), dar a fost și selecționer al naționalei U21 a României, cât și antrenor secund al lui Anghel Iordănescu la naționala de seniori. Cele mai importante borne ale carierei de antrenor sunt promovările în Liga 1 cu Rapid (2014) și Chindia (2019), cu această din urmă câștigând în detrimentul Petrolului.
”Viorel Moldovan este noul antrenor principal al FC Petrolul Ploiești, după ce a ajuns, astăzi, la un acord cu oficialii clubului nostru.
Tehnicianul în vârstă de 48 de ani a semnat un angajament valabil pentru următoarele două stagiuni, dorința mărturisită fiind, bineînțeles, aceea a promovării pe scena primului eșalon.
Fost component al „Generației de Aur”, Viorel Moldovan a avut o carieră impresionantă ca jucător, bifând 70 de selecții în prima reprezentativă, cu care a participat la Campionatele Mondiale din 1994 și 1998, precum și la turneele finale ale Campionatelor Europene din 1996 și 2000. Debutant în primul eșalon pe 21 octombrie 1990, pe când evolua la Gloria Bistrița, chiar într-un meci cu FC Petrolul Ploiești, noul tehnician al „galben-albaștrilor” a jucat, de-a lungul carierei, pentru Dinamo București, Neuchatel Xamax, Grasshoper Zurrich, Coventry City, Fenerbahce Istanbul, FC Nantes, Al Wahda, Servette Geneva, Poli AEK Timișoara și Rapid București, având în palmares titlurile de campion al Elveției (1998) și al Franței (2001).
După încheierea activității de jucător, Viorel Moldovan și-a început cariera de antrenor pe banca lui FC Vaslui (2008-2009). Le-a mai pregătit, apoi, pe FC Brașov, Sportul Studențesc, Rapid București, AJ Auxerre, a fost secundul primei reprezentative, în perioada 2014-2016, dar și principal al naționalei „U21” (2014). În ultimele două sezoane s-a aflat pe banca Chindiei Târgoviște, grupare cu care a promovat în prima ligă, la capătul stagiunii 2018-2019.
Viorel Moldovan va începe treaba la Petrolul de mâine, iar din stafful său vor face parte Francisc Dican (antrenor secund) și Stelian Isac (preparator fizic).
Bun venit și mult succes, Viorel Moldovan!”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.
Situația jucătorilor la Petrolul o poți citi în acest articol:
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-si-a-prelungit-intelegerile-cu-raul-avram-si-antoniu-manolache-jucatori-doriti-de-fc-u-craiova-lupii-care-mai-au-contracte-valabile-si-situatia-antrenoru-19143006
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-si-liga-3-sezonul-2020-2021-ar-trebui-sa-inceapa-la-29-august-razvan-burleanu-sustine-ca-ar-putea-aparea-amanari-in-functie-de-analiza-saptamanala-a-evolutiei-pandemiei-19142471
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-1-trece-de-la-14-la-16-echipe-dinamo-a-fost-salvata-de-la-retrogradare-ultima-clasata-chindia-targoviste-va-juca-barajul-de-mentinere-promovare-cu-cs-mioveni-19142848