Problemele o copleșesc pe CS Mioveni! A primit o nouă depunctare în acest sezon și coboară din nou pe ultimul loc în Liga 2

Marius ANGHEL 05 Dec. 2024, 10:18 Liga 2
Problemele o copleșesc pe CS Mioveni! A primit o nouă depunctare în acest sezon și coboară din nou pe ultimul loc în Liga 2

Aflată pe buza prăpastiei, CS Mioveni primește încă un brânci spre abis! Clubul argeșean aflat aproape de faliment, rămas de săptămâna trecută fără președinte executiv, demisionar, a fost sancționată cu o nouă scădere de puncte în clasamentul Ligii 2 de către Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal.

Dacă data trecută, în cazul litigiului cu Alexandru Dandea, a reușit să fenteze regulamentul și comisia FRF și-a anulat decizia, acum pare că nu se mai repeta același scenariu, ținând cont de situația actuală a clubului, cu o mulțime de datorii, aproape de faliment și cu jucătorii refuzând să mai intre pe teren la precedentul meci.

CS Mioveni pierde din nou puncte din cauza litigiilor cu foștii săi jucători. Acum cu Ionuț Burnea!

La 25 septembrie, CS Mioveni rămânea fără două dintre punctele obținute pe teren în acest sezon din cauza litigiului cu Alexandru Dandea ajuns la termen de sancțiune cu scădere de puncte și interdicție la transferuri. Ulterior, deși termenul în care trebuia să achite fusese depășit, clubul a obținut, cum-necum, anularea deciziei, astfel că își primea înapoi punctele.

Pe masa comisiei erau, însă, alte multe litigii între clubul argeșean și foștii săi jucători, printre aceștia numărându-se Ștefan Blănaru, Daniel Șerbănică, Davide Massaro, Daniel Toma, Cristian Ignat, Andrei Trașcu sau Ionuț Burnea.

Acum, în ședința din 4 decembrie 2024, Comisia de Disciplină și Etică a FRF s-a pronunțat în cazul litigiului dintre CS Mioveni și Ionuț Burnea (foto principal, alături de Davide Massaro, în sezonul trecut al Ligii 2), jucător care acum evoluează la CSM Slatina și care în weekendul trecut chiar a marcat împotriva fostei sale echipe, în acel umilitor 1-8 de pe stadionul Orășenesc.

”În baza art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, sancționarea CS Mioveni cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 13.11.2024 – 27.11.2024.
Comisia a acordat termen în data de 18.12.2024, ora 15.00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plății față de creditorul Burnea Ionuț Georgian pentru a evita în continuare depunctarea”, sună decizia CDE din ședința din 4 decembrie.

  • În aceeași ședință, litigiu cu Andrei Trașcu a primit un nou termen, pentru data de 15 ianuarie 2025, iar litigiul cu fostul antrenor Nicolae Dică i-a adus, momentan, o penalitate de 3.000 lei și încă o decizie de interzicere a dreptului de a transfera și/sau legitima jucători.

CS Mioveni a coborât din nou pe ultimul loc în Liga 2

Dacă nu se va repeta din nou scenariul ca în cazul lui Dandea, lucru puțin probabil, în condițiile în care se află acum clubul, aproape de faliment, în ”situație de șah”, după cum spunea, săptămâna trecută, primarul Aurel Costache, CS Mioveni va primit o nouă depunctare în litigiul cu Ionuț Burnea peste două săptămâni, în data de 18 februarie.

Momentan, CS Mioveni rămâne fără două puncte dintre cele 8 obținute în 14 meciuri și cu 6 puncte rămase coboară din nou pe ultimul loc în clasamentul Ligii 2, sub AFC Câmpulung Muscel, care are 7 puncte.

Trupa argeșeană mai are de disputat în 2024 două meciuri, unul cu Concordia Chiajna, în deplasare (7 decembrie, ora 11), și altul cu FCU Craiova, pe teren propriu (în jurul datei de 14 decembrie). Apoi se intră în vacanța de iarnă și campionatul se reia în data de 22 februarie, când vor mai fi de disputat patru etape din sezonul regular.

Un abandon al CS Mioveni în această perioadă, înainte de finalul sezonului regular, ar însemna anularea rezultatelor sale din acest sezon. Caz petrecut în actuala ediție de Liga 2 și în situația celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, care au fost excluși după 10 etape în urma a două neprezentări la meciuri.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor

Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures

Marius ANGHEL 05 Dec. 2024, 10:18 Liga 2
Pe aceeași temă