EXCLUSIV | CS Mioveni explică cum a scăpat de depunctarea primită de la FRF și ce sumă trebuie să plătească pentru rezolvarea celorlalte litigii care îi pot aduce alte probleme

Andrei PASCU 29 Oct. 2024, 12:58 Liga 2
EXCLUSIV | CS Mioveni explică cum a scăpat de depunctarea primită de la FRF și ce sumă trebuie să plătească pentru rezolvarea celorlalte litigii care îi pot aduce alte probleme

CS Mioveni a scăpat de depunctarea pe care o primise în urma litigiului cu Alexandru Dandea, iar acum a venit cu explicații, cum s-a ajuns la anularea deciziei inițiale luate de Federația Română de Fotbal.

Președintele executiv al CS Mioveni, Claudiu Cojocaru, a transmis faptul că la mijloc a fost o oarecare neînțelegere, iar jucătorul a depus mai târziu la dosar acordul semnat pe care îl avea cu echipa din Liga 2, anume că plățile vor fi făcute mai târziu.

Practic, Dandea și-a dat acceptul să primească banii într-un anumit termen, prelungit, dar documentul cu acordul dintre părți a ajuns la dosar mai târziu, după ce Federația Română de Fotbal a publicat verdictul cu depunctarea.

Asta susține oficialul clubului argeșean. Anularea depunctării a venit, însă, la ceva timp de la dictarea sancțiunii, iar faptul că s-a întârziat atât ridică în continuare semne de întrebare că FRF, prin Comisia de Disciplină și Etică, trece ușor cu vederea!

CS Mioveni a explicat cum a scăpat de depunctarea dictată de FRF

Așa s-a ajuns în situația în care CS Mioveni și-a primit punctele înapoi în cele din urmă, conform celor transmise de Claudiu Cojocaru în dialogul cu reporterul Liga2.ro.

De când a revenit FRF asupra deciziei și până acum, Alexandru Dandea (foto articol) și-a luat toți banii pe care trebuia să îi vireze în conturile sale conducerea Mioveniului, susține Cojocaru, dar pe rol mai sunt și alte litigii.

CS Mioveni mai are de rezolvat situații asemănătoare cu câțiva dintre jucătorii pe care i-a avut sezonul trecut în lot, printre care și Ștefan Blănaru și Daniel Șerbănică. S-a găsit înțelegere și în cazul câtorva dintre ei, iar în total suma pe care trebuie să o achite e de aproximativ 50.000 de euro.

Pentru a stinge toate litigiile cu jucătorii plecați de la CS Mioveni, conducerea trebuie să achite această sumă, pentru că și către lotul actual sunt restanțe pe care trebuie să le plătească, pentru a nu risca să rămână fără anumite nume din vestiar, să meargă la comisii, să procedeze așa cum au făcut și Alexandru Dandea, Ștefan Blănaru, Daniel Șerbănică, Davide Massaro, Daniel Toma, Cristian Ignat, Andrei Trașcu sau Ionuț Burnea.

CS Mioveni mai are litigii de aproximativ 50.000 de euro. Blănaru și Șerbănică, printre cei care așteaptă banii

Deși s-ar părea că suma de 50.000 de euro este una importantă, mai ales dat fiind contextul în care se află CS Mioveni, Claudiu Cojocaru a dat asigurări că se va plăti până la urmă. Conducătorul a răspuns și acuzațiilor lui Cosmin Stan, antrenorul Dumbrăviței, care a declarat că Mioveni ”probabil este dorită în continuare în Liga 2”, făcând referire la Federația Română de Fotbal.

”(N.r. – Cum a rezolvat CS Mioveni cu depunctarea?) Am văzut și eu declarația făcută de antrenorul de la Dumbrăvița, mi s-a părut răutăcioasă! Dânsul e și profesor, trebuie să aibă mai mult fair-play în sport. Nici noi nu ne-am uitat în curtea altora, să spunem că încă sunt doriți, că FRF a închis ochii la stadionul pe care joacă, nu în cele mai bune condiții din Liga 2 (n.r. – CSC Dumbrăvița are unul dintre cele mai proaste terenuri de joc din campionatul Ligii 2). Ne-am văzut tot timpul de treaba noastră.

Dacă noi am luat punctele înapoi, le-am luat pe căi legale! A fost o neînțelegere: am avut un acord cu jucătorul, care și-a luat angajamentul să depună la comisii hârtia cu amânarea plăților. Nu a depus-o în termenul premergător depunctării, revenind apoi.

(N.r. – E vorba de Alexandru Dandea) E vorba de Dandea, da! Noi ne-am înțeles cu el pentru amânarea plăților. După ce a fost dictată depunctarea a depus hârtia dintre noi și el. S-a făcut o completare la dosar, hârtia nu ajunsese la comisii până la momentul deciziei FRF, asta a fost tot.

(N.r. – Alexandru Dandea și-a primit toți banii până la urmă sau urmează să îi primească?) I-a primit!

(N.r. – Mai sunt și alte litigii pe rol?) Mai sunt, printre care cele cu Șerbănică, Blănaru. Am avut discuții cu ei, au fost înțelegători. Nu cred că, ținând cont că au stat atâția ani la Mioveni, trecând împreună prin momente de suferință și momente bune, ar face rău clubului. Drept dovadă, anumiți jucători ne-au amânat.

(N.r. – Sunt sume mari?) În jur de 50.000 de euro ajunge totalul litigiilor. Salariile nu au fost mari, dar sunt trei-patru luni de restanțe. Nu cred că e o sumă mare și nu cred că un club atât de important ca Mioveni nu le va plăti, din punctul meu de vedere”, a spus Claudiu Cojocaru pentru Liga2.ro.

CS Mioveni, restanțe către lotul actual până la cinci luni

Ultima clasată în Liga 2, CS Mioveni a reacționat și în urma protestului jucătorilor din startul partidei cu Steaua, când s-a tras un semnal de alarmă în privința situației financiare a clubului. Claudiu Cojocaru, președintele executiv, a explicat cum se prezintă situația, fiind întrebat și dacă echipa se poate desființa, dar și dacă sunt fotbaliști care au anunțat că sunt pregătiți să depună memoriu pentru a rămâne liberi de contract.

Conducerea CS Mioveni încearcă să plătească datoriile către jucători, restanțele, iar Cojocaru a recunoscut faptul că situația este foarte complicată. Însă, a exclus posibilitatea desființării. Din punctul său de vedere nu se va ajunge acolo.

Foto: CS Mioveni

Andrei PASCU 29 Oct. 2024, 12:58 Liga 2
Pe aceeași temă