:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F08%2FACS-CAMPIONII-FOTBAL-CLUB-ARGES-CSM-FOCSANI-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-12.08.202422-1024x683.jpg)
Fotbal Comuna Recea a spart ”gheața” și a câștigat primul meci în Liga 2, după două eșecuri la rând. S-a impus în etapa a 14-a contra celor de la Pandurii, scor 2-0 pe teren propriu. Chiar dacă victoria a fost obținută contra ultimei clasate, antrenorul Nicolae Constantin i-a lăudat pe jucători.
A fost mulțumit de joc și pentru faptul că Fotbal Comuna Recea a avut un program încărcat, cu un număr de patru meciuri în mai puțin de două săptămâni. În intervalul 14 noiembrie – 25 noiembrie, formația lui Constantin a jucat patru partide cu tot cu cea cu Pandurii.
Mai mult, Constantin a declarat că a avut și ceva probleme de efectiv, pentru că nu l-a putut folosi pe unul dintre cei mai buni jucători, Marius Coman, din primul minut cu Pandurii. A fost nevoit să înceapă cu el pe banca de rezerve.
”Am obținut trei puncte importante pe un teren greu. Sunt foarte bucuros că am câștigat. Marius Coman nu a fost titular, deoarece la antrenamentul premergător meciului a avut probleme medicale și am considerat că e bine să nu fie pe teren din primul minut. Am jucat patru meciuri în 11 zile și nu a fost ușor, distanțele sunt foarte mari. Ăsta este programul și trebuie să-l respectăm.
Din păcate n-am reușit să obținem niciun punct din ultimele două meciuri jucate în deplasare cu Gloria Buzău și Metaloglobus București, dar în partida cu Pandurii ne-am mobilizat și am reușit să câștigăm. Ultimul meci al anului îl vom disputa în deplasare cu Turris Turnu Măgurele și vom vedea ce vom reuși să facem în acel joc”, a declarat Nicolae Constantin, citat de Axa News.
Fotbal Comuna Recea a luat toate cele trei puncte în meciul cu Pandurii grație reușitelor lui Arsene Luboya, minutul 36, și Marius Coman, minutul 64. Acesta din urmă intrase pe teren după pauză.
Fotbal Comuna Recea a urcat pe locul 17 din 21 de echipe după victoria cu gorjenii. Acum acumulează 14 puncte în 13 meciuri, având o linie de clasament de patru victorii, două egaluri și șapte înfrângeri și un golaveraj de 19 goluri marcate și 25 primite.
Fotbal Comuna Recea mai are un singur meci programat în acest an. Pe 5 decembrie va juca împotriva celor de la Turris Oltul, la Turnu Măgurele, în etapa a 15-a.
Foto: ACSF Maramureș Recea
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-14-cinci-meciuri-au-loc-de-la-ora-1400-dunarea-calarasi-si-viitorul-pandurii-pot-urca-pe-podium-asu-poli-pare-sa-aiba-o-misiune-facila-si-sa-se-apropie-din-nou-de-lider-19159391
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-veste-teribila-pentru-u-cluj-gabi-tamas-rateaza-ultimele-meciuri-din-2020-ce-a-patit-fundasul-19159654
https://liga2.prosport.ro/seria-1/partidele-amanate-ale-ripensiei-au-fost-reprogramate-de-frf-formatia-timisoreana-si-farul-vor-intra-ultimele-din-liga-2-in-vacanta-19159649