FC Botoșani a pierdut astăzi prima partidă disputată pe teren propriu în sezonul competițional 2009-2010 al Ligii a II-a. FC Botoșani a început partida cu antrenorul Ștefan Apostol în teren, în următoarea garnitura: Prisacă – Patache, Tincu, Atudorei, Codreanu – Vrabie, Apostol, Porfireanu, Bordianu – Caragea, Ghiceanu.
Â
Meciul a început liniștit cu ambele echipe tatonând adversarul insă, contrar așteptărilor celor aproximativ 3.000 de spectatori prezenți în tribunele „Municipalului”, Dunărea Giurgiu este prima care trece pe lângă deschiderea scorului, la o fază la care fundașul nostru central, Răzvan Atudorei, respinge în extremis de pe linia porții. Jocul începe să curgă spre poarta oaspeților iar în minutl 30, Caragea trage peste din 6 metri după o centrare venită de pe partea stângă de la Bordianu.
Două minute mai târziu, FC Botoșani rămâne în zece oameni. Ștefan Apostol îl faultează dur pe playmakerul celor de la Dunărea Giurgiu, Cojenel, și vede al al doilea cartonaș galben, implicit pe cel roșu și este trimis la cabine de centralul Ciprian Amarandei. Deși erau în inferioritate numerică, spre finalul reprizei FC Botoșani mai are o ocazie de gol însă Ghiceanu ratează de puțin vinclul porții adverse.
Â
Repriza a doua a fost una disputată mult la mijlocul terenului, asta până în minutul 60 când George Marcu, mijlocașul giurgiuvenilor, reușește să transforme în gol o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, mingea lovind și stâlpul din stânga al porții înainte de a intra în plasa porții apărate de Prisacă.
Până la finalul partidei jucătorii botoșăneni au alergat după egalare însă fără a-și crea ocazii clare de a marca. Intrat în repriza a doua, Adrian Boroștean a executat două lovituri libere în ultimele minute ale partidei, una dintre acestea fiind respinsă în corner de către portarul advers, fază la care brigada de arbitri în frunte cu Ciprian Amarandei a luat o decizie în ton cu prestația avută per ansamblu, lovitura liberă din colțul careului de 6 metri.
Â
Sursă: fcbotosani.ro