Moldovan nu are nimic împotriva opririi de către FRF din banii din drepturile TV. „Este un lucru bun. Nu mai aducem bani de acasă”

Marius ANGHEL 12 Dec. 2015, 12:06 Liga 2

Zilele acestea, în contul grupării Rapid Suceava a intrat prima tranșă de bani din vânzarea drepturilor de televizare la Liga a II-a. Fiecare echipă a primit în jur de 7.500 de euro, cuantumul tranșei a doua urmând să fie diferențiat, în funcție de locul ocupat de respectiva formație în campionat.

„Chiar dacă nu este o sumă extraordinar de mare, noi suntem mulțumiți, pentru că până acum nu încasam nimic”, a declarat Dumitru Moldovan, președintele executiv al Rapidului.

Însă nu toți acești bani au intrat în contul grupării sucevene, pentru că Federația a oprit toate sumele restante rezultate din amenzi, cartonașe sau alte servicii prestate. „Nu numai noi am fost în această situație, ci majoritatea echipelor. Este un lucru bun că am scăpat astfel de datoriile către FRF și nu a mai fost nevoie să aducem bani de acasă”, a precizat Dumitru Moldovan.

Dacă FRF și-a oprit repede din banii pe care echipele din Liga 2 i-a primit în urma vânzării drepturilor TV, astfel stingând orice datorie către ea, în schimb, jucătorii de la aceste cluburi pot rămâne în continuare neplătiți cu lunile. Pe final de an, fotbaliștii de la Rapid Suceava și-au declarat nemulțumirile față de restanțele financiare într-o conferință de presă.

Rapid CFR Suceava a încheiat anul 2015 pe locul 8 în Seriei I, cu 21 de puncte acumulate în 17 meciuri, cu patru mai puține față de ultima echipă care s-ar califica în play-off, SC Bacău.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

Marius ANGHEL 12 Dec. 2015, 12:06 Liga 2
Pe aceeași temă