Mironaș e mulțumit că Liga a 2-a va fi formată din două serii: „Vor fi scutiți niște bani”. Ceahlăul se reunește miercuri, însă încă nu-și știe noul antrenor principal

Marius ANGHEL 20 Jul. 2015, 11:31 Liga 2

Astăzi este ultima zi de înscrieri în noul sezon al Ligii 2 și doar o echipă, FCM Dorohoi, din totalul de 28 nu și-a depus această cerere, Rapid CFR Suceava anunțând că a făcut-o vineri, iar CF Brăila are de gând să facă același lucru astăzi.

În aceste condiții, este cert faptul că vom avea două serii pe criteriu geografic (Est, Vest). Modul de desfășurare a sistemului competițional și componența celor două serii urmează să se stabilească miercuri, de la ora 14:00, la Casa Fotbalului, unde vor fi invitați toți reprezentanții formațiilor înscrise în noul sezon al eșalonului secund.

Clubul Ceahlăul va fi reprezentat de directorul executiv Ioan Mironaș, cel care a fost prezent și la întâlnirea de la Sarata Monteoru, oficialul nemțean  arătându-se mulțumit de faptul că vor fi două serii în sezonul de Liga a 2-a ce va debuta pe 29 august.

„Așa cum am anticipat de data trecută, mă așteptam ca până la termenul limită de astăzi vor fi peste 22 de cluburi înscrise. Iată că acum sunt 25 și mai mult ca sigur vor fi 26 și după înscrierea celor de la Suceava. Este foarte important pentru toate cluburile că vor fi două serii, în primul rând din punct de vedere financiar, vor fi scutiți niște bani în primul rând la cheltuielile de transport. Una era să mergi până la Oradea sau Reșița și alta până la Suceava, Bacău, Buzău sau cel mai departe în cazul nostru până la Constanța. Nu pot să știu dacă Brăila sau Dorohoi se vor înscrie, în caz contrar urmând să fie două serii a câte 13 echipe”, a spus Mironaș.

Mironaș vede o luptă deschisă pentru promovare

Conducătorul echipei nemțene vede o luptă deschisă pentru promovare cu FC Rapid și FC Oțelul, printre protagoniste, dar nu exclude apariția unor outsideri de ultimă oră. „Este mult mai bine așa, vom vedea ce se va stabili la întâlnirea de miercuri și așteptăm să vedem care va fi configurația seriei întâi, care se anunță una destul de puternică, având în vedere că aici vor evolua Rapid sau Oțelul. Va fi o luptă deschisă, iată la Rapid a ajuns antrenor fostul nostru jucător Adrian Iencsi, Galațiul are și el intenții serioase, e posibil să mai apară și alte pretendente la promovare”, a mai declarat Mironaș.

Reunirea e fixată pentru miercuri. Tot atunci se așteaptă cunoașterea și noului „principal”

Ceahlăul sună reunirea miercuri, 22 iulie, la orele 11:00, la stadion, unde, cel mai probabil, jucătorii vor face cunoștință și cu noul antrenor, care până duminică seara nu fusese desemnat de oficialii grupării de sub Pietricica. Aceștia purtaseră câteva runde de negocieri cu Cristi Popovici, care însă a declinat oferta Ceahlăului, și a preferat să continue la SC Bacău.

Surse din cadrul clubului indică o posibilă soluție internă din cadrul grupului de tehnicieni localnici pentru postul de principal, cele mai mari șanse avându-le, se pare, Costel Ilie, antrenor ce deține din această vară Licența Pro.

Articol scris de Dan EȘANU

Marius ANGHEL 20 Jul. 2015, 11:31 Liga 2
Pe aceeași temă