Mircea Manole, la primele goluri pentru CS Comunal Șelimbăr. Reușitele sale au adus victoria contra Progresului Spartac. ”M-am revanșat acum!”

Ovidiu BOICA 21 Aug. 2022, 18:17 Liga 2

Achiziționat în vară de la Unirea Dej, al cărei golgheter a fost în sezonul precedent de Liga 2, cu șapte reușite, mijlocașul Mircea Manole (23 de ani) a înscris, sâmbătă, la Buftea, cu Progresul Spartac, primele sale goluri pentru CS Comunal Șelimbăr.

Manole și-ar fi dorit să înscrie încă de acum o săptămână, în victoria cu Poli Timișoara (scor 4-0), însă a acuzat ceva probleme medicale și nu a putut fi folosit de antrenorul Eugen Beza.

Sunt primele mele goluri la noua echipă! A fost un meci pe o căldură infernală, cu o echipă bună de liga a doua,  foarte ofensivă, pe un sintetic greu. Mă bucur că am avut puterea să întoarcem scorul, am arătat ca o echipă mare, ca un grup unit. Mi-am propus să marchez meciul trecut, dar am făcut entorsă și m-am revanșat acum”, a declarat Manole, după primele sale reușite în tricoul sibienilor.

  • Manole a mai jucat pentru Șelimbăr și în meciul cu FC Brașov (scor 1-0), în prima etapă, timp de 80 de minute.

Eugen Beza, despre Mircea Manole: ”Am stat de vorbă cu el și cred că a prins mult mai mare încredere în calitățile lui”

CS Comunal Șelimbăr a câștigat cu 2-1 meciul cu Progresul Spartac, în deplasare, în etapa a 3-a a Ligii 2, după ce a revenit în repriza secundă. Bucureștenii au condus la pauză după ce în minutul 35 a marcat Giovanni Petcu, iar în partea a doua Mircea Manole, intrat pe teren în minutul 45, a înscris în minutele 67 și 83.

Antrenorul Eugen Beza a spus că nu neapărat a fost inspirat când a apelat la Manole, dar prin felul în care s-a pregătit, mijlocașul merita să intre în jocul cu Progresul Spartac.

”Nu a fost neapărat o schimbare inspirată. Avem jucători de valoare, după cum vedeți fiecare își face datoria, e concurență acerbă și ei înțeleg acest lucru și dau dovadă de mare caracter și de profesionalism când intră în teren. Mă bucur pentru el, pentru că în jocurile de pregătire nu a avut o evoluție conform așteptărilor lui, avea așteptări mult mai mari. Am stat de vorbă cu el și cred că acum a prins mult mai mare încredere în calitățile lui”, a mai spus Beza.

Echipa sibiană are trei victorii în acest start de sezon și cu cele 9 puncte și golaveraj 7-1 ocupă locul 1 în clasamentul Ligii 2, pentru a doua rundă la rând.

În etapa a 4-a, CS Comunal Șelimbăr joacă în deschiderea rundei, ”acasă”, la Râmnicu Vâlcea, cu nou-promovata SC Oțelul Galați (locul 3, 7 puncte), vineri, 26 august, de la ora 16:30.

Foto: Eduard Vînătoru (Mediafax Foto) și CS Comunal Șelimbăr

https://liga2.prosport.ro/seria-1/calaretii-rosii-cuceresc-spartacul-trei-din-trei-pentru-echipa-lui-beza-care-ramane-lider-in-liga-2-si-dupa-prima-deplasare-inseamna-ca-meritam-nu-ne-facem-vise-19241881

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-cs-comunal-selimbar-incepe-la-ora-1800-viitorul-pandurii-dinamo-are-startul-de-la-ora-1845-19241647

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-3-zi-plina-cu-meciuri-in-esalonul-secund-doua-dintre-cele-patru-formatii-cu-punctaj-maxim-intra-la-joc-de-la-ora-1100-19241517

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-deja-la-al-treilea-nou-transfer-sibienii-i-au-dat-lovitura-unirii-dej-si-i-au-luat-golgheterul-imi-place-stilul-de-joc-al-antrenorului-19233998

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-si-a-desemnat-cel-mai-bun-fotbalist-din-2021-golgheterul-mircea-manole-favoritul-fanilor-dupa-cele-noua-goluri-reusite-in-acest-sezon-19215410

Ovidiu BOICA 21 Aug. 2022, 18:17 Liga 2
Pe aceeași temă