Mihai Iosif, discurs inedit după victoria Rapidului: ”L-am văzut pe Bruce Willis, în «Greu de Ucis». Așa e și clubul”. L-a citat pe Toma Caragiu și vrea să danseze pe BUG Mafia după meciul cu Metaloglobus: ”Să ascultăm «Pantelimonul petrece»”

Andrei PASCU 21 Mar. 2021, 22:19 Liga 2

Rapid păstrează șanse la play-off-ul Ligii 2, chiar foarte mari, după victoria obținută duminică seară, pe teren propriu, cu Dunărea Călărași, scor 4-0, în etapa a 20-a. Giuleștenii au urcat în urma acestui succes până pe locul 8, cu 30 de puncte, și sunt la egalitate cu formația de pe locul 6, ultimul care duce în play-off, Metaloglobus, chiar adversarul din ultima rundă.

Antrenorul Mihai Iosif a condus echipa pentru prima dată din poziția de ”principal”, după demisia lui Nicolae Grigore și a fost din nou la înălțime cu declarațiile, așa cum a obișnuit din perioada în care a asigurat interimatul, anul trecut, după demiterea lui Adrian Iencsi.

Mihai Iosif: ”Le-am zis jucătorilor că putem avea «Cina cea de Taină» sau petrecerea continuă, cum spunea Toma Caragiu”

Chiar dacă a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor și a modului în care s-au prezentat aceștia, trebuie remarcat faptul că victoria categorică a Rapidului a venit și pe fondul unei evoluții slabe a Dunării Călărași. Deși trupa lui Cristian Pustai a obișnuit cu o constanță de invidiat, fiind chiar una dintre cele mai constante echipe din Liga 2 în acest sezon, cu Rapid nu și-a mai găsit ritmul.

Mihai Iosif a povestit la finalul partidei cum a reușit să îi motiveze pe jucători:

(N.r. – Ce sentimente vă încearcă?) De bucurie și emoție. Fac orice să câștigăm, alerg, fac și alunecări. A fost un meci de o intensitate mare, de luptă, cum am spus și înaintea meciului. A fost greu, foarte greu, poate a părut scorul mare, dar a fost un meci foarte, foarte greu, pentru că aveam unul de totul sau nimic.

E 4-0, mai contează ce îmi place, ce nu îmi place? Dumneavoastră vă place? Le-am explicat la ce club joacă, știau și au dat totul. S-a văzut că au dat totul. Au dat dovadă de atitudine extraordinară. Le-am spus că sunt fotbaliști foarte buni, că îmbracă tricoul celei mai iubite echipe din România și trebuie să dea totul pentru acel tricou.

I-am pupat pe jucători după meci, toți m-au ajutat. Asta e ideea, echipa dă valori, în rest trebuie să fim uniți. E singurul lucru la care trebuie să fim atenți. Ma refer la toți aici, la cei din prima echipă, la cei care sunt rezerve și la cei care rămân în afara lotului, la tot ce înseamnă Rapid.

Săptămâna asta am stat mai mult de vorbă, am făcut o masă la care am stat toți și le-am spus că putem avea «Cina cea de Taină» sau petrecerea continuă, cum spunea Toma Caragiu. Cineva acolo sus ne iubește, cu siguranță. Aseară ne-am uitat la un film, l-am văzut pe Bruce Willis, în «Greu de Ucis». Așa suntem noi, așa e clubul nostru, eu, jucătorii și toți suporterii noștri.

Am fost și la biserică azi și sunt o persoană credincioasă. Mai am și greșeli, dar iertarea e o virtute, a comentat în stilul său Mihai Iosif, la finalul jocului cu Dunărea Călărași.

Mihai Iosif, în cazul unui succes cu Metaloglobus: ”Apoi să auzim melodia «Pantelimonul petrece»” 

Acum, toată concentrarea se duce către următorul și ultimul meci din sezonul regular al Rapidului, cu Metaloglobus, din deplasare. Antrenorul a oferit și la aceste întrebări ale reporterilor prezenți la meci, un răspuns amuzant.

Referitor efectiv la meci, Mihai Iosif va încerca să îi aducă pe jucători la un nivel bun din punct de vedere fizic, dar și psihic, după cum a declarat.

”O să fie o săptămână de foc. Avem un meci capital. Le-am zis și înainte că avem încă un meci pe viață și pe moarte, metaforic. La Rapid e presiune și când ești pe locul 1, și pe 18, și pe 7. Ăsta-i clubul nostru. Presiune e tot timpul. Nu mă gândesc (n.r. – că o să rateze Rapid iar promovarea).

Metaloglobus e o echipă bună, e și ea în față acolo, dar sper să învingem. Etapa următoare vom avea un meci decisiv în Pantelimon și vrem ca apoi să auzim melodia «Pantelimonul petrece», cu mii de rapidiști alături de noi, așa cum ne permite legea.

Dacă mai luăm trei puncte, o să ne vedeți la munte. Va fi ca o finală de intrare în play-off. În momentul acesta putem să jucăm oriunde, intensitatea va fi la fel pentru noi, dar și pentru adversari. Sunt rapidiști mulți acolo, va fi care pe care”, a spus Mihai Iosif, cu privire la meciul cu Metaloglobus.

Mihai Iosif, despre posibila promovare în Liga 1: ”Ar fi cea mai mare bucurie a vieții”

Scurt, antrenorul Rapidului a vorbit și despre obiectivul atât de dorit de club, promovarea în Liga 1. Chiar dacă giuleștenii au mult de tras până să ajungă acolo, Mihai Iosif a mărturisit ce ar reprezenta pentru el o astfel de performanță.

”Nu știu ce ar înseamna să antrenez în Liga 1, dar să promovez acum cu Rapid, ar fi cea mai mare bucurie a vieții”, a mai spus Iosif.

Rapid e pe 8 în Liga 2, cu 30 de puncte în 18 meciuri, în timp ce Metaloglobus e pe 6, cu același punctaj, dar cu un golaveraj superior. Între ele se află CS Mioveni, evident, tot cu 30 de puncte. În această etapă, Metaloglobus a câștigat pe terenul celor de la Unirea Slobozia, cu 1-0, acolo unde runda trecută Rapid pierduse cu 1-2.

În ultima etapă a sezonului regular, Rapid o întâlnește, weekendul următor, data nefiind încă stabilită, chiar pe Metaloglobus, pe terenul echipei din Pantelimon, într-o ”finală” pentru play-off.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/explicatiile-lui-cristian-pustai-dupa-meciul-rapid-in-care-dunarea-s-a-batut-singura-sa-speram-ca-e-doar-un-accident-banal-si-sa-nu-ne-gandim-la-alte-lucruri-19175575

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-dunarea-calarasi-se-joaca-de-la-ora-1900-la-buftea-giulestenii-au-nevoie-de-victorie-pentru-a-mai-spera-la-play-off-19175478

https://liga2.prosport.ro/seria-1/suporterii-petrolului-cer-demisia-de-onoare-a-tuturor-celor-din-conducerea-petrolului-dupa-un-nou-sezon-ratat-inca-o-data-am-fost-mintiti-sa-ne-lase-in-frunte-cu-domnul-partener-finantato-19175515

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-impuls-de-moral-pentru-farul-inaintea-finalei-cu-fc-u-craiova-fanii-au-venit-la-antrenamentul-echipei-si-au-facut-spectacol-19175500

Andrei PASCU 21 Mar. 2021, 22:19 Liga 2
Pe aceeași temă