Metaloglobus, a treia „victimă” a celor de la FC Clinceni. Marinescu s-a întors, Damian a plecat

Marius ANGHEL 19 Jul. 2015, 10:54 Liga 2

Intrați de două zile în cantonament centralizat la baza proprie, jucătorii echipei FC Clinceni au disputat, sămbătă dimineață, un nou amical în această perioadă de pregătire, al treilea al verii. Testul cu Metaloglobus București, echipă din Liga 3, a fost unul destul de echilibrat, însă ilfovenii au știut să treacă peste momentele mai grele și au câștigat la limită, scor 2-1.

Antohi (’31, foto mai sus) și Bâtfoi (’63) au fost marcatorii golurilor echipei din Clinceni, grupare care în această partidă a avut în poartă doi goalkeeperi cu experiență, Andrei Marinescu, care s-a reîntors de la FC Rapid, acolo unde avea șanse mici să poată rămâne și să apere, și Cezar Lungu, portarul titular al Academicii Argeș Pitești. Primul a și apărat un penalti în acest test cu Metaloglobus.

„Cei doi portari doar se pregătesc cu noi. Am căzut de acord cu Johni Ene, antrenorul de portari, ca Iancu și Răduț să facă un antrenament separat, cu specific, și au apărat Marinescu și Lungu meciul acesta. Eu îmi doresc foarte mult să rămână Marinescu, să vedem ce se va întâmpla în perioada următoare, cum se vor finaliza descuțiile”, a spus antrenorul Laszlo Balint pentru Liga2.ro.

În testul cu Metaloglobus au evoluat în prima repriză: Marinescu – Pham Huy, Dobrosavlevici, R. Barbu, M. Ștefan – Al. Neagu, M. Dragomir – Cr. Păun, Antohi, Buia – Huiban. După pauză au mai intrat: C. Lungu, A. Nițu, Patriche, Fl. Ștefan, Antoche, Ant. Popa, Bâtfoi, Cr. Matei și Fl. Budeanu.

„Consider că ne-am atins obiectivele și pentru acest meci și că suntem în grafic”

„A fost un meci de pregătire în care am urmărit să corectăm anumite probleme, inerente perioadei în care ne aflăm cu echipa. Începutul de joc a fost mai slab, au fost și greșeli individuale care au permis adversarului să aibă câteva situații bune, printre care și un penalty, apărat de Marinescu. Jucătorii își doresc mult, probabil mulți greșesc tocmai din această dorință prea mare, dar este la fel de important să aibă luciditate, să aleagă cele mai bune soluții. Una peste alta, a fost un test foarte bun, în compania unei echipe valoroase de liga a treia, felicitări atât lui Sorin Colceag, cât și lui Marius Burcă pentru munca pe care o depun acolo. Consider că ne-am atins obiectivele și pentru acest meci și că suntem în grafic”, a mai spus Balint pentru Liga2.ro.

Până joi, atunci când se încheie primul cantonament, programul de pregătire va continua ca și în precedentele zile, adică se vor face câte două antrenamente pe zi. Vineri va avea loc o singură ședință de pregătire, iar sâmbătă e stabilit amicalul din Colentina cu Juventus.

Damian l-a urmat pe Plecanciuc

Pe lângă Marinescu și Lungu, printre jucătorii care au evoluat contra Metaloglobusului îl putem vedea în continuare pe Răzvan Patriche, fost jucător la Sportul, ASA Târgu Mureș sau CSU Craiova, fundaș în cazul căruia se va lua o decizie de păstrare sau nu în aceste zile. Deasemenea, putem observa și absența lui Georgian Damian (ex ACS Berceni), care, la fel ca Florin Plecanciuc, ajunsese la un acord cu conducerea clubului, însă, mai apoi, a preferat să plece în altă parte.

„Lotul încă nu este definitivat, eu sper să îl conving pe Andrei (n.r. – Marinescu) să ne ajute în acest proiect, va veni și un fundaș stânga cu experiență, pentru că Damian a ales să plece, asta în condițiile în care se bătuse palma cu el. Dar e important că băieții care sunt acum în lot muncesc foarte bine și îi văd foarte motivați, ceea ce nu poate decât să mă bucure”, a încheiat tehnicianul echipei ilfovene.

Calendarul meciurilor amicale pentru FC Clinceni:

11 iulie: FCC – Dragomiresti (L4)  8-1 / Fl. Budeanu (2), Antohi (2), Huiban (2), Bâtfoi, Pham Huy
15 iulie: FCC – Popești Leordeni (L3)  4-3 / Antohi (pen.), Buia (pen.), Oșca, Fl. Budeanu
18 iulie: FCC – Metaloglobus (L3) 2-1 / Antohi, Bâtfoi
25 iulie: Juventus (L3) – FCC

1 august: FCC – Dunărea Călărași (L2)
5 august: FCC – CS Afumați (L3)
8 august: Dunărea Călărași (L2) – FCC
15 august: FCC – CS Mioveni (L2)

Marius ANGHEL 19 Jul. 2015, 10:54 Liga 2
Pe aceeași temă