Într-un articol apărut ieri într-un ziar local din Suceava, purtătorul de cuvând al PSD Suceava, Virginel Iordache, spune că social-democrații cer demiterea președintelui Cetății, Dumitru Moldovan.
Â
Â
„Modul în care s-a acționat din punctul de vedere al conducerii tehnice și administrative a FC Cetatea a fost un mod neprofesionist, neserios. Modul de acțiune neprofesionist este exemplificat și de faptul că un număr de 7-8 jucători au părăsit echipa din diverse motive, majoritatea fiind legate de neînțelegeri dintre președinte și antrenori sau președinte și jucători. Nu doresc sub nici formă ca domnul Moldovan să se supere pe mine, dar consider că este momentul ca domnia sa să ne lase, să lase fotbalul sucevean să funcționeze așa cum trebuie”.
Â
Â
Articol scris de Gabriel Toderașcu
Â