„M-a surprins convocarea”

25 May. 2011, 13:31 Liga 2

Daniel Vădrariu se pregătește cu naționala Under 21 pentru
debutul în preliminariile Campionatului European din 2013.
Tineretul s-a reunit, ieri, la Mogoșoaia, unde va rămâne până
duminică seară, când lotul va pleca la Târgu Mureș, gazda primului
joc din calificări. Românii debutează cu Kazahstanul, vineri, 3
iunie. Din grupa lor mai fac parte Franța, Slovacia și Letonia.

„M-a surprins convocarea”, a
mărturisit mijlocașul Ceahlăului. „În ultimele etape,
am jucat mai puțin. Nu mă așteptam să intru în vederile
selecționerului. Dacă sunt aici, mă voi bate cât pot eu mai bine să
arăt că se poate conta pe mine. Avem o grupă dificilă, însă avem
încredere că ne vom califica la turneul final”
.

Tineretul va debuta în noua campanie într-o formulă mult
schimbată, în care selecționerul Emil Săndoi își pune speranța
calificării. „E un început de drum, încercăm să formăm
o nouă echipă. Marea noastră problemă este că avem foarte puțini
jucători tituari la echipele de club, aproape deloc. Nu este
îmbucurător, dar am încredere în ei, pentru că pot crește în
valoare în timp scurt.
Sunt mai multe
considerente care ne obligă la un parcurs bun în această campanie.
Naționala de tineret a ocupat locul 10 în Europa și 16-17 jucători
din ultimele două generații au îmbrăcat tricoul de la naționala
mare. Eu sper chiar și după acest joc cu Kazahstsan ca șansele lor
de a deveni titulari la echipele de club să crească”
,
a declarat selecționerul, ieri.

Revenind la Daniel Vădrariu, acesta nu știe ce va face la
finalul acestui sezon. Tânărul fotbalist aparține în egală măsură
Astrei și lui Dinamo, iar în retur s-a vorbit despre posibila sa
revenire la unul din aceste două cluburi. Probabilitatea de a
rămâne la Ceahlăul este cea mai mică.

Daniel Vădrariu va lipsi formației pietrene în meciul cu
Chiajna, de la care absentează și Cebotaru. Conducerea tehnică și
cea administrativă a Ceahlăului au decis să-l lase pe căpitan să
dea curs convocării la naționala Moldovei, care se reunește în
aceeași zi, 29 mai, cu data programării ultimului derby al Seriei
Est. Cei doi internaționali nu ajung la timp nici pentru meciul cu
Steaua II, care se joacă pe 4 iunie, în ultima etapă a
campionatului.

Sursa: Ceahlăul

25 May. 2011, 13:31 Liga 2
Pe aceeași temă