Lovitură grea pentru suceveni. Unul dintre atacanții din lot s-a accidentat grav și ratează tot sezonul

Marius ANGHEL 22 Mar. 2016, 12:03 Liga 2

Accidentarea suferită de atacantul echipei Rapid CFR Suceava Eduard Sandu în prima repriză a partidei cu ACS Berceni, din etapa a 19-a, s-a dovedit a fi mai gravă decât se preconiza. Un consult efectuat de fotbalistul în vârstă de 28 de ani la o clinică din Iași a scos în evidență nu doar o ruptură a ligamentelor încrucișate de la genunchi, ci și a meniscului. Ceea ce înseamnă că Sandu este scos din circuit pentru o perioadă îndelungată de timp, fiind de așteptat să revină pe gazon într-un meci oficial abia în toamna acestui an.

„Ne pare rău pentru Edi, suntem alături de el în aceste momente grele și promitem să-l ajutăm să se recupereze cât mai repede”, a declarat antrenorul principal al Rapidului, Costel Ilie.

13 meciuri și 3 goluri a bifat în acest sezon Eduard Sandu pentru Rapid CFR Suceava, club la care a venit la începutul campionatului de la FCM Dorohoi

Tehnicianul grupării sucevene nu are alte probleme serioase de lot în acest moment, chiar dacă mai sunt unii fotbaliști cu contuzii după confruntarea de duminică, de pe Areni, cu Rapid București.

Mâine, în Liga 2 are loc etapa a 24-a, intermediară, însă Rapid CFR Suceava va sta, deoarece ar fi trebuit să joace cu FCM Dorohoi.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

Marius ANGHEL 22 Mar. 2016, 12:03 Liga 2
Pe aceeași temă