Lovitură grea pentru Dunărea Călărași în drumul către promovare. Ultimele două jocuri de pe teren propriu din play-off le va juca fără spectatori. Vezi motivul

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 26 Apr. 2016, 21:11 Actualizat: 27 Apr. 2016, 14:39 Liga 2
Lovitură grea pentru Dunărea Călărași în drumul către promovare.  Ultimele două jocuri de pe teren propriu din play-off le va juca fără spectatori. Vezi motivul

Suporterii călărășeni nu-și vor mai vedea echipa favorită în niciun meci oficial de pe teren propriu în acest sezon. În cazul unei promovări timpuri, actualul lider al play-off-ului Seriei I a Ligii 2 nu va putea să se bucure alături de fani pe propriul stadion. Decizia a fost luată marți, 26 aprilie, de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal.

Clubul Dunărea Călărași a fost sancționat dur, astăzi, în cadrul unei ședințe a Comisiei de Disciplină din cadrul FRF. Decizia vine după ce la meciul dintre Dunărea și Brăila (scor 2-2), din etapa a 3-a din play-off, au avut loc mai multe incidente petrecute la finalul partidei. Arbitrul acelui meci, bucureșteanul Dan Grigore Botescu, a părăsit suprafața de joc escortat de mai mulți agenți de pază. În urma raportului de meci, observatorul partidei și-a notat anumite aspecte legate de faptul că centralul ar fi fost înjurat, bruscat și amenințat pe tunelul de la vestiare.

În urma acestor rapoarte, Comisia de Disciplină a decis ca Dunărea Călărași să nu aibă parte de spectatori la următoarele două partide de pe teren propriu, cu Rapid, pe 7 mai, și Farul, pe 11 mai, practic singurele meciuri pe care Dunărea le mai avea de jucat acasă în acest play-off. Călărășenii vor putea vedea doar un singur meci la televizor, pe 7 mai, când Dunărea joacă acasă cu Rapid București.

Și antrenorul Dunării, Adrian Mihalcea, a primit o suspendare de două etape. Acesta a stat în tribune la partida cu SC Bacău, câștigată duminică de Dunărea cu scorul de 2-0, iar în Giulești, cu Rapid, va sta din nou.

Meciurile pe care le mai are de disputat Dunărea Călărași în acest play-off:

Etapa 5: Rapid București – Dunărea Călărași
Etapa 6: Dunărea Călărași – Rapid București
Etapa 7: SC Bacău – Dunărea Călărași
Etapa 8: Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călărași
Etapa 9: Dunărea Călărași – Farul Constanța
Etapa 10: FC Academica Clinceni – Dunărea Călărași

Articol și foto de Cătălin NIȚU (Ediția.ro)

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 26 Apr. 2016, 21:11 Actualizat: 27 Apr. 2016, 14:39 Liga 2
Pe aceeași temă