Liga 2, etapa 4, rezultate | Poli Iași câștigă derby-ul cu „U” Cluj. Poli Timișoara bate greu la Techirghiol, Unirea Dej înregistrează primul succes în Liga 2 și reușește întâiul hattrick

Marius ANGHEL 21 Aug. 2021, 12:42 Liga 2
Liga 2, etapa 4, rezultate | Poli Iași câștigă derby-ul cu

Etapa a 4-a a Ligii 2 a început joi, într-o zi preferată pentru debut și pentru precedentele două runde din noul sezon. Meciul Metaloglobus – FC Hermannstadt, scor 1-1, a fost cel care a dat start etapei, acesta aducând primul pas greșit pe teren propriu în acest campionat pentru bucureșteni, cât și primul joc în care sibienii n-au luat toate punctele.

Vineri nu a fost programat niciun meci, iar sâmbătă vor avea loc șase partide. Cinci dintre ele se dispută începând de la ora 11:00, la Timișoara, Călărași, Techirghiol, Brăila și Dej, printre echipele care intră la joc neaflându-se niciuna din ”Top 7” actual. Ulterior, de la ora 16:00, se dispută Poli Iași – ”U” Cluj, cu echipa gazdă drept una dintre cele trei formații care n-au acumulat niciun punct în acest sezon, respectiv cea oaspete drept una dintre cele cinci care au obținut punctaj maxim după primele trei etape.

Derby-ul etapei a 4-a, între primele două clasate, Unirea Slobozia și Steaua, se joacă duminică

Duminică vor avea loc două partide. De la ora 12:00, la Târgu Jiu, se joacă Viitorul Pandurii – Petrolul, iar de la ora 16:30 se întâlnesc primele două clasate după trei etape, Unirea Slobozia și Steaua.

Etapa se încheie luni, când, de la ora 16:30, la Miercurea Ciuc au meci FK Csikszereda și Concordia Chiajna.

Runda a patra n-a mai fost întinsă de această dată până la mijlocul săptămânii următoare, fiindcă atunci e programată Faza a III-a a Cupei României, în care vor intra la joc 13 echipe din Liga 2, nu însă și Steaua, care a fost eliminată rușinos de Progresul Spartac.

  • Desfășurarea LIVE-TEXT a tuturor meciurilor din campionatul Liga 2 o poți urmări doar pe Liga2.ro, singurul site național care promovează fotbalul din ligile inferioare.

Meciuri etapa 4 Liga 2, sezon 2021-2022:

sâmbătă, 21 august 2021, ora 11:00

RIPENSIA TIMIȘOARA – FC BRAŞOV 1-1

Stadion: Electrica (Timişoara – Timiş);
Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenți: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare) și Daniel Ștefan Lar (Baia Mare); Rezervă: Alexandru Dan Gornic (Arad); Observatori: Vasile Marc (Cluj-Napoca) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Ripensia: I. Rus – Andr. Macrițchii, Țieranu, Lalic, Fridrich – Coulibaly (cpt.), Val. Macrițchii – Rob. Stoica, Mitrov, Piftor – Golda
Rezerve: Mosoarcă – Rotea, Rz. Morariu, Pădurariu, Vidrăsan, Stoi, C. Gladun, Taras, Mih. Ene
Antrenor: Cosmin Petruescu

FC Brașov: C. Lungu – Sburlea, Rob. Gherghe, Al. Sabău, Dumbravă, Leonte, Rz. Iorga, H. Popa (cpt.), Iul. Roșu, Boția, Iurcu
Rezerve: Gârniță – Mitroi, Cîrstian, M. Codrea, Motroc, Lascu, Vl. Mihalcea, Ghe. Anton, Negrean
Antrenor: Ilie Stan

Ripensia și FC Brașov termină meciul la egalitate, scor 1-1, rezultatul cel mai des obținut în acest sezon. Ripensia are trei remize, toate înregistrate pe teren propriu, iar FC Brașov are tot trei egaluri
Min 90+3 Mitroi trage mult peste poartă din 20 metri lateral dreapta
Min 90 Ripensiștii cer penalty la o cădere teatrală a lui Golda în careu. Secundul Iulian Muntean, care nu e trecut ca antrenor din cauza absenței licenței, face scandal pe margine și primește cartonașul galben
Min 89 Al doilea corner consecutiv pentru Ripensia, bătut de Ene, Țieranu e la finalizate, reia cu capul. Reține portarul, ripensistul își pune mâinile pe cap
Min 86 Pe un contraatac purtat în stânga de Negrean și o minge trimisă în centru, Coulibaly dă pe lângă balon în încercarea de a respinge, acesta ajunge la Vlad Mihalcea, care pune latul din 7 metri central și trimite în stânga, însă Rus are o intervenție salvatoare și evită golul
Min 82 Iulian Roșu e schimbat de Andrei Lascu, iar Maxim Iurcu e înlocuit de Alexandru Negrean
Min 80 Alexandru Piftor e înlocuit de Cristian Padurariu
Min 69 Horia Popa e înlocuit de Vlad Mihalcea, iar Vlad Boția e schimbat de Marian Codrea
Min 66 Horia Popa trage din 20 de metri peste buturi
Min 60 Ocazie bună a oaspeților. Din lovitura liberă de la 22 de metri destul de central, Iurcu bate pe poartă, dar Rus respinge
♦Min 57 Ripensia face patru schimbari. Raul Vidrăsan intră în locul lui Valerii Macrițchii, Cosmin Gladun în locul lui Zoran Mitrov, Mihai Ene în locul lui Harald Fridrich și Răzvan Rotea în locul lui Robert Stoica
Min 56 1-1 Horia Popa bate cu siguranță penalty-ul, în dreapta, după ce l-a fentat pe portar și l-a trimis în partea opusă
Min 55 Horia Popa trece de Fridrich în dreapta careului, pătrunde și este împins de Valerii Macrițchii, iar arbitrul dictează penalty
Min 48 Alexandru Mitroi intră în locul lui Răzvan Iorga
Min 48 Ocazie mare irosită de Ripensia. Golda deposedează un adversar în marginea careului. Atacantul trimite în centru la Piftor, care, aflat în poziție centrală, ezită să tragă la poartă. Adversarii se grupează în jurul lui, Piftor lasă în spate la Coulibaly, care trimite de la 22 de metri mult peste
Min 42 Gol anulat pentru FC Brașov, dupa ce Rus a fost faultat în atac, în opinia arbitrului. După o centrare din dreapta, mingea a căzut în careu și s-a înălțat la circa 14 metri central, acolo unde au sărit Rus și Boția. Mingea s-a dus în plasă, însă golul nu a fost validat. Portarul a căzut mult prea ușor și mai apoi a primit câteva îngrijri medicale și și-a revenit după câteva secunde. Boția nu a protestat
Min 37 Ocazie mare pentru Brașov. Iurcu trage din 8 metri, Rus e pe fază și respinge
Min 34 Mitrov bubuie o minge în aut din fața careului mare. Balonul se duce în aut
Min 29 1-0 Diagonală în dreapta careului, acolo unde se demarcă Andrei Macrițchii, care centrează din prima, din drop, Denis Golda urmărește la prima bară, îi ia fața adversarului și deviază cu capul din 5 metri la colțul scurt, surprinzându-l pe Cezar Lungu
Min 22 Ripensia încearcă să atace, Golda primește din stânga în fața careului mic, însă șovăiala gazdelor e speculată de un apărător advers, care respinge la timp
Min 17 Brașovenii domină ușor începutul de meci, cu mai multă presiune la poarta lui Rus, dar fără ocazii majore
Min 7 Sabău trage de la 25 de metri lateral dreapta. Din careu nu poate relua nimeni, iar mingea merge în aut pe lângă bara a doua

DUNĂREA CĂLĂRAŞI – FC BUZĂU 0-3

Stadion: ”Ion Comșa” (Călăraşi);
Arbitru: Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică – Sibiu); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa) și Claudiu Schiopet (Braşov); Rezervă: Mădălin Dicu (Bucov – Prahova); Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) și Petre Badea (Tulcea).

Dunărea Călărași: Alb. Popa – D. Filip, Bg. Matei, Bg. Șandru (cpt.), Sălceanu – Mănăilă, Ghe. Vasile, Bedea, Kanda, Al. Stoica, Eug. Nica
Rezerve: Achiriloaiei – Al. Popescu, Rob. Ivan, Cotigă, Seymour, Boiangiu, Țenea, Calu, Tache
Antrenor: Mirel Condei

FC Buzău: R. Stoian – Steliță, Vîrtej, Ghinga (cpt.), T. Oltean, Gaitan, Cârstocea, Al. Munteanu, Ekollo, Cr. Ciobanu, Chică-Roșă
Rezerve: Cr. Avram – Cip. Petre, C. Toma, D. Rogac, Wiktorski, Ghe. Andronic, Mondragon, I. Neacșu, D. David
Antrenor: Cristian Pustai

FC Buzău obține în etapa a 4-a prima victorie în acest sezon, 3-0 la Dunărea Călărași, chiar pe terenul fostei echipe a antrenorului Cristian Pustai
Min 53 0-3 Alin Cârstocea, fost jucător al Dunării, înscrie și el în poarta lui Albert Popa și FC Buzău ridică scorul la proporții de neprezentare
Min 46 Căpitanul Dunării, Bogdan Șandru, se accidentează și e înlocuit cu Robert Ivan
Min 34 Gaitan prinde un șut bun de la circa 20 de metri, în bara din dreapta lui Popa
Min 26 0-2 Adi Chică-Roşă înscrie pentru FC Buzău, echipă care se apropie de prima victorie în acest sezon, în etapa a 4-a
Min 19 0-1 Pablo Gaitan prinde un șut puternic din 16 metri central și mingea intră în plasă sub transversală. Actuala echipă a lui Cristian Pustai conduce în fața fostei formații din ultimii doi ani a ”Profesorului”

UNIREA CONSTANŢA – POLITEHNICA TIMIȘOARA 0-2

Stadion: Sparta (Techirghiol – Constanţa);
Arbitru: Mihai Amorăriței (Câmpina); Asistenți: Nicușor Marin (Suseni – Argeş) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria); Rezervă: Ionuț Cătălin Ilie (Bucureşti); Observatori: Cristian Sava (Bacău) și Florentin Barbu (Giurgiu).

Unirea Constanța: Nic. Grecu – Al. Nicola, M. Leca, I. Ursu, Finica – Damașcan, Liv. Mihai, Cărăruș (cpt.), Dr. Grigore – Chirițoiu, Banyoi
Rezerve: Al. Costache, Cr. Ignat, Carabela, D. Mureșan, Stavrositu, Jerdea, C. Zamfir, Băjan, Căruță
Antrenor: Dumitru Faitaș

Poli Timișoara: Păduraru – Sofran, Scutaru, Mera (cpt.), Oanea, Ignea, R. Lazăr, D. Benzar, Axente, D. Andrei, Oct. Ursu
Rezerve: Devenish – Pamfile, S. Costea, Bocșan, Moțiu, Bîrnoi, Zaluschi, Rob. Hațegan
Antrenor: Dorin Toma

Poli Timișoara câștigă greu, pe final, meciul de la Techirghiol, cu Unirea Constanța, prin golurile a doi jucători aflați la prima lor reușită pentru trupa bănățeană, Roberto Hațegan și Cosmin Bîrnoi. Echipa constănțeană rămână cu 0 puncte, iar cea timișoreană înregistrează a doua victorie în acest sezon.
Min 88 0-2 Hațegan avansează în dreapta careului, pasează la Andrei, care îi trimite din nou lui Hațegan, pe culoar, acesta șutează de pe linia careului la colțul scurt, Grecu scapă mingea în față, iar Cosmin Bîrnoi, pe fază, îndeplinește o simplă formalitate din 3 metri. Bîrnoi înscrie primul gol pentru Poli
Min 80 0-1 Acțiune în dreapta careului, Lazăr primește la 19 metri central, acesta șutează, mingea e deviată și sare la Roberto Hațegan, care preia la 11 metri central, pivotează și trage printre cei doi fundași centrali și îl surprinde pe Grecu. Americanul cu părinți români marchează la a doua partidă în care e utilizat de echipa timișoreană
Min 34 Liviu Mihai trage milimetric pe lângă bara porții lui Păduraru, ratând cea mai mare ocazie a meciului, în dreptul Unirii, într-un joc dominat în mare parte de Poli
Unirea Constanța este condusă la acest meci de pe bancă de antrenorul Dumitru Faitaș, fost antrenor la Flacăra Crucea, Portul Constanța sau la juniorii Academiei Farul. Ianis Zicu a demisionat la începutul acestei săptămâni. Faitaș a fost fundaș la Farul

DACIA UNIREA BRĂILA – ASTRA 1-1

Stadion: Municipal (Brăila);
Arbitru: Sergiu Anton (Bucureşti); Asistenți: George Turcu (Bucureşti) și Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe); Rezervă: Adrian Frățilă (Vadu Paşii – Buzău); Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) și Stan Prodan (Alexandria).

Dacia Unirea: Cr. Andrei – Pătlăgică, D. Ciobanu, Stănciulescu, Mih. Șandru – Cocîrlă, Raph. Stănescu, Fl. Lungu (cpt.), Al. Taciuc – Gab. Răducan, P. Petre
Rezerve: Duță – Duțu, Val. Robu, N. Ioniță, Priboi, G. Apostol, Aur. Petrache, Apostolache, Moroianu
Antrenor: Florentin Petre

Astra: Moroz – R. Zamfir, Ad. Stoian, D. Vasilescu, Riza – Gab. Șerban, Rob. Grecu, Dr. Gheorghe (cpt.), Brăilă – Gab. Dumitrașcu, Cl. Dragu
Rezerve: Mih. Cotolan – Stahl, Val. Gheorghe, Banu, I. Zaharia, C. Danciu, Buliga, Pinescu, Adeshina
Antrenor: Florin Stîngă

Dacia Unirea Brăila și Astra încheie meciul la egalitate, scor 1-1, după un joc controlat în mare parte de gazde, care au ratat multe ocazii de gol. Pentru Brăila (2 puncte) e al doilea egal în acest sezon, iar Astra e la primul și ajunge acum la -1 în clasament, după ce a început cu -8 puncte
Min 79 Intră Andrei Apostolache, Alin Proboi și ies Marius Cocîrlă și Patrick Petre
Min 75 Iese Dragoș Gheorghe și intră Fatai Adeshina
Min 72 Stănescu primește mingea în careu și trage în transversală
Min 65 Ies Claudiu Dragu și Robert Grecu și intră Albert Stahl și Paulian Banu. La Dacia Unirea, în locul lui Gabriel Răducan și intră Narcis Ioniță
Min 61 Patrick Petre bate peste zid o lovitură liberă din 25 de metri, Moroz respinge cu greu din vinclu
Min 54 Stănescu îl lansează în careu pe Taciuc, la 11 metri, însă acesta finalizează mult peste poartă, dezamăgitor
Min 49 Stănescu trage la poartă și Moroz scoate cu greu din vinclu
♦Min 46 La Astra, iese Gabriel Dumitrașcu și intră Valentin Gheorghe
Min 45+2 Raphael Stănescu execută penalty-ul aproape pe centru, ușor în stânga, Moroz parează în dreapta sa, Răducan urmărește și reia spre bara a doua, însă un fundaș repliat aproape pe linie respinge
Min 45+1 Pasă filtrantă în centrul careului, din colțul din dreapta, Răducan e talonat de Stoian și pică ușor, iar arbitrul dictează penalty și cartonaș galben pentru fundașul Astrei
Min 44 1-1 Fază de contraatac a Astrei, David Brăilă trece de mai mulți adversari în zona centrală, se oprește pe linia de 16 metri, își așează balonul pentru un șut cu dreptul și trimite plasat, direct în vinclul din dreapta, făcându-l spectator pe Cristian Andrei
Min 41 Petre centrează în careu, Stănescu trimite din voleu pe lângă vinclu
Min 40 Lovitură liberă bătută de Cocîrlă, Stănescu reia cu capul și Moroz respinge în corner
Min 30 Șut Riza de la 22 de metri central, Andrei prinde la rădăcina barei
Min 28 Acțiune a lui Grecu în flancul drept, finalizată cu un șut puțin peste transversală
Min 13 Trei șuturi spre poartă în aceeași fază. Răducan trage primul în bara din dreapta lui Moroz, mingea ajunge la Petre, care din 6 metri nu-l poate învinge pe portar, care scoate cu un reflex salvator. Balonul ajunge la Stănescu, care, la rândul său, nu poate înscrie din 7-8 metri, de unde a trimis pe lângă poartă
Min 11 Centrare Brăilă, reluare a lui Dragu din 4 metri, pe lângă bara a doua
Min 4 1-0 Centrare din stânga careului a lui Șandru, Gabriel Răducan reia acrobatic din 7 metri central, cu stângul, dintr-o semi-foarfecă, și înscrie în dreapta lui  Moroz
♦Min 3
Cocîrlă trimite pentru Petre, centrare spre Răducan, Riza deviază în corner, foarte puțin peste transversală

UNIREA DEJ – CS COMUNAL ŞELIMBĂR 3-0

Stadion: Municipal (Dej – Cluj);
Arbitru: Andrei Baciu (Botoşani); Asistenți: Mihăiță Adrian Noroc (Botoşani) și Ioan Daniel Humita (Armeniş – Caraş Severin); Rezervă: Cristian Codrea (Baia Mare); Observatori: Marcel Savaniu (Braşov) și Romeo Malac (Timişoara).

Unirea Dej: Răilean – Roș, Kereki, Burdeț, Al. Rus, Ad. Pop, Cătinean (cpt.), Al. Militaru, Mir. Manole, Al. Pop, Cocian
Rezerve: R. Papp – Al. Blaj, D. Pop, Al. Papp, Chira, Ed. Meszaros, D. Blaj, Frăsineanu, Vl. Bogdan
Antrenor: Dragoș Militaru

CS Comunal Șelimbăr: R. Gal – D. Tătar, Biatoumoussoka, Vișa, R. Crișan, Al. Vodă, Curtean (cpt.), Rob. Boboc, Al. Neacșa, Cîrstean, Antone
Rezerve: Vâtcă – Al. Badea, Vecerdea, Andr. Roșu, Al. Luca, Ciocâlteu, Natea, Criștiu, Goh
Antrenor: Eugen Beza

Unirea Dej câștigă cu 3-0 meciul cu altă nou-promovată în Liga 2, CS Comunal Șelimbăr, reușind, astfel, primul succes în campionat, primele goluri marcate și dă inclusiv primul jucător care înscrie un hattrick în acest sezon
Min 74 Iese Adrian Pop și intră Alexandru Blaj
Min 71 3-0 Contraatac al Unirii, Manole avansează în flancul stâng, pasează în careu, iar Alexandru Pop reușește hattrick-ul. Acesta e primul jucător în acest sezon de Liga 2 care înscrie de trei ori
Min 65 2-0 Frăsineanu centrează de pe partea dreaptă, Alexandru Pop reia cu capul din poziție centrală și trimite în dreapta, prinzându-l neatent pe Gal, care sare târziu și nu ajunge la minge
Min 58 Iese Angelo Cocian și intră Ionuț Frăsineanu
Min 54 1-0 Corner de pe dreapta bătut de Roș, mingea e recentrată de Cătinean și Alexandru Pop înscrie cu capul primul gol al Unirii Dej în acest sezon de Liga 2
Min 16 Neacsa trage și el puternic pe poartă, Răilean e la post și intervine la rândul său
Min 4 Cocian are un șut în forță din marginea careului, Gal respinge

sâmbătă, 21 august 2021, ora 16:00

POLITEHNICA IAŞI – UNIVERSITATEA CLUJ 2-0

Stadion: ”Emil Alexandrescu” (Iaşi);
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); Asistenți: Vlad Bârleanu (Bucureşti) și George Bogdan  Duță (Bacău); Rezervă: Răzvan Negară (Vaslui); Observatori: Constantin Gheorghe și Ciprian Anton (ambii din Suceava).

Poli Iași: Laur. Popescu – Onea, Cană, Fl. Plămadă (cpt.), Tib.  Serediuc – Ov. Mihalache, Deretti – Stoenac, F. Cristea, Pelivan – S. Camara
Rezerve: T. Axinte – Chatziterzoglu, Iurașcu, Aftanache, Al. Zaharia, Andr. Istrate, Corobuță, Asăvoaei, Al. Stan
Antrenor: Costel Enache

„U” Cluj: Micle – Giț, Gugu (cpt.), D. Ispas, Mitrea – Balgiu, Dican – Haită, Blejdea, Hofman – Alb. Voinea
Rezerve: Gorcea – Vomir, Taub, M. Ciobanu, Laur. Rus, Ribeiro, Nic. Pîrvulescu, Boiciuc, Țurcan
Antrenor: Erik Lincar

CRONICA

Poli Iași câștigă cu 2-0 meciul cu „U” Cluj și obține primele puncte în acest sezon, dupa un joc atât de important. Costel Enache își învinge fosta echipă, care acum pierde primele puncte în acest campionat.
Min 64 2-0 Centrare Camara din partea stângă, Francisc Cristea înscrie din 3 metri
Min 17 1-0 Penalty scos de Pelivan, faultat de Gîț, la limita careului, în partea stângă. Francisc Cristea transformă lovitura de pedeapsă

duminică, 22 august 2021, ora 12:00

VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU – PETROLUL PLOIEȘTI 0-3

Stadion: Municipal (Târgu Jiu – Gorj);
Arbitru: Andrei Antonie (Bucureşti); Asistenți: Alexandru Vodă (Alba Iulia) și Marius Bălan (Dej); Rezervă: Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeş); Observatori: Zaharia Ciev (Timişoara) și Cristian Petrean (Hunedoara).

COMENTARIUL LIVE

Min 84 0-3 Huja trimite lung în față, Mario Bratu e mai rapid decât Core și preia mingea în fața fundașului, pătrunde în centru, avansează până în marginea careului, de unde trage în dreapta și îl învinge și el pe Moga
Min 64 0-2 Valentin Țicu bate cu stângul o lovitură liberă de la circa 22 de metri central, pe lângă zid, mingea atinge pământul chiar în fața lui Moga și intră în plasă lângă bara din stânga
Min 57 0-1 Lob în flancul drept, Boțogan preia în marginea careului și trece de Sveikauskas, care se oprește inexplicabil, pătrunde și pasează în partea opusă, la Armando Vajushi. Albanezul e nemarcat la 12 metri ușor lateral stânga, de unde pune latul și înscrie la colțul scurt

duminică, 22 august 2021, ora 16:30

UNIREA SLOBOZIA – STEAUA 1-1

Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomiţa);
Arbitru: Robert Avram (Piteşti); Asistenți: Romică Bîrdeş (Piteşti) și Doru Zamfir (Slatina); Rezervă: Mădălin Marinescu (Bucureşti); Observatori: Ioan Duma (Sibiu) și Dorinel Dincă (Călăraşi).

COMENTARIUL LIVE

Min 36 1-1 Steaua se aruncă în atac după golul primit și obține un corner din stânga. Mingea centrată în fața careului mic este deviază în dreapta, Remus Chipirliu urmărește și reia din voleu, superb, din circa 7 metri lateral, sub transversală, spre colțul lung
Min 32 1-0 Constantin Toma bate penalty-ul cu stângul, impecabil, sub transversală, ușor în dreapta
Min 30 Oroian îl faultează pe Mustacă în colțul din stânga al careului, în interior, și arbitrul dictează penalty

luni, 23 august 2021, ora 16:30

FK CSIKSZEREDA – CONCORDIA CHIAJNA 0-3

Stadion: Municipal (Miercurea Ciuc – Harghita);
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Adrian Vornicu (Iaşi) și Mihăiță Necula (Bucureşti); Rezervă: Octavian Ciucanu (Braşov); Observatori: Ştefan Szilaghi (Satu Mare) și Mircea Bucur (Târgu Mureş).

COMENTARIUL LIVE

Min 45+1 0-3 Alexe întoarce din stânga careului pentru Llullaku, acesta preia și trimite mai în spate la Nini Popescu, iar mijlocașul ridică mingea peste apărare, pentru același Azdren Llullaku, demarcat excelent. Albanezul a preluat pe piept în 6 metri și a finalizat cu șut în forță din fața lui Gyenge. Fază ca la antrenament, fără pic de opoziție din partea Csikszeredei
Min 31 Kovacs are un șut dezastruos din afara careului, multe peste poartă. Csikszereda încearcă să înscrie pentru a reintra în joc
Min 21 0-2 Kovacs pierde mingea în fața lui Balint, în stânga atacului Concordiei, atacantul preia lung în față și portarul Gyenge iese să blocheze în fața lui Balint, intrat prin alunecare. Goalkeeperul interceptează balonul cu ambele picioare, însă fiind și el în alunecare nu ajunge mingea să o prindă cu mâinile, fiind deja în afara careului. Nini Popescu intră în posesie la 19 metri și trimite plasate printre Balint și Gyenge în poarta goală
Min 3 0-1 Dușmanu pasează în dreapta careului pentru pătrunderea lui Nini Popescu, acesta centrează în centru, Takacs respinge cu călcâiul în față, direct la Alexandru Dușmanu, care s-a demarcat perfect, a preluat cu dreptul și l-a învins cu stângul pe Gyenge cu un șut din circa 11 metri central

joi, 19 august 2021, ora 18:00

METALOGLOBUS BUCUREŞTI – FC HERMANNSTADT  1-1

Stadion: Metaloglobus (București);
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica – Ilfov); Asistenți: Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova); Rezervă: Mihai Motan (Târgovişte); Observatori: Ionuț Borcan (Ploieşti) și Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin).

COMENTARIUL LIVE

Min 90+3 Gavrilaș bate lung o lovitură liberă de la mijlocul terenului, în careu, Caramalău deviază cu capul pe spate, iar Andrei Răuță plonjează în careu de lângă Pantea. Arbitrul nu se lasă impresionat și acordă cartonașul galben pentru fundaș, care mai avea unul și, astfel, este eliminat. Paul Antoche primește și el cartonașul glaben după ce îl împinge pe Răuță să iasă de pe teren
♦Min 65 1-1 Pantea centrează perfect din flancul drept, pe fruntea lui Valentin Buhăcianu, care, din 5 metri, nemarcat, pune capul și trimite în plasă pe lângă Gavrilaș
♦Min 20 1-0 Claudiu Herea centrează în careul dintr-o lovitură liberă din dreapta, cu piciorul stâng, Alexandru Enache deviază cu capul din 7 metri central, din fața lui Antoche, pe care îl șterge mingea pe cap, și balonul se duce sub transversală. Mingea șterge bara și intră în plasă, fără speranțe pentru Pop

https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-fc-hermannstadt-se-joaca-de-la-ora-1800-in-debutul-etapei-a-4-a-a-ligii-2-maldarasanu-lungu-si-sota-revin-in-pantelimon-19196766

https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-4-a-a-ligii-2-in-pierdere-de-forma-se-intinde-pe-mai-putine-zile-si-are-mai-putine-meciuri-televizate-fata-de-precedentele-doua-runde-derby-ul-etapei-unirea-slobozia-st-19196763

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-constanta-pe-un-butoi-de-pulbere-ianis-zicu-george-galamaz-si-restul-staffului-tehnic-au-demisionat-viitorul-fostei-echipe-farul-constanta-este-nesigur-19196382

Marius ANGHEL 21 Aug. 2021, 12:42 Liga 2
Pe aceeași temă