Concordia Chiajna a defilat în ultimul meci al etapei a 4-a, 3-0 pe terenul echipei FK Csikszereda, cu toate golurile marcate în prima repriză, iar trupa lui Claudiu Niculescu rămâne singura cu punctaj maxim în campionat și preia locul 1 de la Unirea Slobozia.
Ambele echipele surprins în acest sezon. Dacă Concordia are numai victorii, Csikszereda este de nerecunoscut și are numai înfrângeri.
Meciul de la Miercurea Ciuc a început din start prost pentru Csikszereda. Concordia a deschis scorul din minutul 3, după ce Alexandru Dușmanu a combinat cu Nini Popescu, a profitat și de o respingere slabă, cu călcâiul, a lui Takacs și l-a învins pe Gyenge. La faza următoare, Ivanovici (5) a avut șansa egalării cu un șut din 19 metri ușor lateral stânga, însă mingea a trecut razant pe lângă rădăcina barei colțului scurt. Mai apoi, ciucanii au fost surprinși de o altă gafă în defensivă.
Kovacs a pierdut o minge în fața lui Balint, atacantul a preluat lung și a plonjat după balon, pe care portarul Gyenge l-a respins cu picioarele în față, însă n-a mai putut să-l prindă în mâini, fiindcă din alunecare a ieșit în afara careului. Balonul a ajuns la Nini Popescu (21), care a finalizat din 19 metri cu un șut plasat.
Balint (32) și Llullaku (33) au avut noi situații la poarta lui Gyenge, pentru ca Csikszereda să răspundă printr-o fază frumoasă a lui Takacs (38) în dreapta careului, însă finalizarea sa a fost direct pe portarul Silveanu. Și Concordia putea înscrie după o fază spectaculoasă, însă pasele cu călcâiul ale lui Balint și Popescu l-au adus pe Llullaku într-o poziție ideală, dar albanezul a tras în portar.
S-a mai înscris totuși o dată până la pauză, în prelungiri, când Azdren Llullaku (45+1) a finalizat o altă fază ca la antrenament a Concordiei, cu pasă peste apărare a lui Popescu, preluare a albanezului pe piept și șut din 6 metri.
În partea secundă, începută fără nicio schimbare cel puțin în dreptul Csikszeredei, jocul a curs mai mult la poarta Concordiei. Trupa din Chiajna nu a mai fost preocupată de atac, ci doar a încercat să își împiedice adversarul să marcheze și să reintre în joc. Nu a avut probleme, în fața unor jucători care au avut nenumărate șuturi de la distanță și la mare distanță peste poartă.
Concordia putea primi chiar un penalty la o ținere a lui Bara în careu asupra lui Younes (73), fază la care atacantul a trimis cu capul peste poartă din 6 metri. Însă și Csikszereda trebuia să primească un penalty la intrarea lui Codrea asupra lui Meszaros (76), dar nici de această dată arbitrul nu a văzut sau s-a făcut că nu vede intervenția neregulamentară.
Pe final, Younes (84, 85) a avut alte două faze în care putea înscrie din postura de singur cu portarul, însă prima dată a șutat în Gyenge, înainte să se ridice eronat offside, iar a doua oară a trimis de puțin pe lângă bara colțului lung.
La ultima fază a meciului, Csikszereda putea înscrie golul de onorare prin Petre Ivanovici, însă mingea trimisă din lovitură liberă de la 17 metri central s-a dus pe lângă bara din dreapta, astfel că ciucanii continuă cu înfrângeri pe linie în acest sezon și cu nici măcar un gol înscris.
Cu 12 puncte, Concordia Chiajna este singura echipă din Liga 2 cu punctaj maxim după patru etape și urcă pe locul 1 în clasament. FK Csikszereda, cu 0 puncte, e pe locul 18, la egalitate cu Unirea Constanța și peste Astra, care a început sezonul cu -8 puncte și acum are -1.
În etapa a 5-a, Concordia Chiajna joacă duminică, de la ora 12:00, acasă, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. FK Csikszereda are meci lunea următoare, de la ora 14:00, la Mediaș, cu FC Hermannstadt.
Concordia, ca majoritatea echipelor din Liga 2, are meci și în Cupa României în această săptămână, în Faza a III-a, joi, de la ora 17:30, la Progresul Spartac, formație din Liga 3 care în turul precedent a eliminat-o pe Steaua.
Alexandru Dușmanu 3′, Nini Popescu 21′, Azdren Llullaku 45+1′
FK Csikszereda: Gyenge – R. Takacs, Gergely, Kelemen (cpt.), Bor – L. Kovacs (Bara 59′), Gal-Andrezly (Bărăbaș 83′), Szondi (Casiadi 59′) – Rodri Hernando (Schieb 77′), Rotar (A. Meszaros 59′), P. Ivanovici
Rezerve neutilizate: Rybansky – Vereguț, Bujdoso, Krusnauskas
Antrenor: Valentin Suciu
Concordia Chiajna: Silveanu – Borța, Palmeș, Marc (cpt.), Ct. Alexe – Biceanu (Anghelina 64′), N. Popescu, D. Codrea (Piper 81′) – Dușmanu (Puiu 81′), Val. Balint (Younes 64′), Llullaku (Val. Lazăr 53′)
Rezerve neutilizate: Aldescu – Cherecheș, Bg. Manole, L. Ion
Antrenor: Claudiu Niculescu
Stadion: Municipal (Miercurea Ciuc – Harghita); Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Adrian Vornicu (Iaşi) și Mihăiță Necula (Bucureşti); Rezervă: Octavian Ciucanu (Braşov); Observatori: Ştefan Szilaghi (Satu Mare) și Mircea Bucur (Târgu Mureş).
♦Min 90+3 Final de meci la Miercurea Ciuc. FK Csikszereda pierde și al patrulea joc din acest sezon, în timp ce Concordia Chiajna devine singura echipă cu punctaj maxim din Liga 2 după patru runde și acum urcă pe locul 1 în clasament
♦Min 90+3 Petre Ivanovici bate lovitura liberă de la 17 metri central, trimite în dreapta, pe lângă zid, dar și pe lângă poartă, iar arbitrul fluieră finalul
♦Min 90+2 ||| În ultimul minut, Andrei Marc îl faultează pe Casiadi în fața propriului careu și arbitrul acordă lovitură liberă și cartonaș galben pentru căpitanul Concordiei
♦Min 86 Pasă peste apărare în dreapta careului, Younes preia bine și trage din unghi spre colțul lung, însă mingea trece de puțin pe lângă poartă
♦Min 84 Younes scapă singur spre poarta gazdelor, pătrunde în careu și trage direct în portar, însă imediat mai apoi de la margine se arată că a fost în offside
♦Min 83 ⇐⇒ Ultima schimbare la Csikszereda. Intră Marius Bărăbaș și intră Petre Gal-Andrezly
♦Min 83 ||| Raul Palmeș primește cartonașul galben pentru o intrare asupra portarului Gyenge, fostul coechipier al său
♦Min 81 ⇐⇒ Ies Dorin Codrea și Alexandru Dușmanu, accidentat la faza de mai devreme, și intră Bogdan Piper și Florentin Puiu, acesta din urmă aflat la debut la Concordia
♦Min 79 ||| Arbitrul îi acordă cartonașul galben lui Levente Bara, după un fault din lateral făcut asupra lui Dușmanu
♦Min 77 ⇐⇒ Marvin Schieb intră în locul lui Rodri Hernando, la gazde
♦Min 76 Meszaros primește mingea în careu, pe dreapta, și e luat pe sus de Codrea, fără ca jucătorul Chiajnei să dea în minge. Balonul s-a dus în față, iar dacă l-ar fi lovit Codrea s-ar fi dus în marginea terenului. Arbitrul a lăsat jocul să continue și a dat aut de poartă, spre stupefacția lui Meszaros
♦Min 73 Centrare dintr-un corner din stânga, Younes, ținut clar de Bara, reia cu capul din 6 metri central și trimite peste poartă. Arbitrul se face că nu vede faultul și nu dă penalty
♦Min 64 ⇐⇒ Dublă schimbare la Concordia. Ies Ionuț Biceanu și Valentin Balint și intră Marian Anghelina și Hamza Younes
♦Min 59 ⇐⇒ Triplă schimbare la Csikszereda. Ies Botond Szondi, Bogdan Rotar și Lorant Kovacs și intră Soma Bako Casiadi, Andras Meszaros și Levente Bara
♦Min 53 ⇐⇒ Intră Valentin Lazăr și iese Azdren Llullaku, la Concordia, acesta din urmă tocmai acuzând o accidentare
♦Min 52 Bor bate pe poartă o lovitură liberă de la circa 19 metri central, trimite pe lângă zid, dar pe centru și Silveanu reține fără probleme
♦Min 46 S-a reluat meciul
♦Min 45+2 Pauză la Miercurea Ciuc. Concordia conduce cu 3-0 în meciul cu FK Csikszereda, o echipă de nerecunoscut în acest sezon. Au marcat, aproape ca la antrenament, Alexandru Dușmanu (3′), Nini Popescu (21′) și Azdren Llullaku (45+1′)
♦Min 45+2 ||| Azdren Llullaku intră prin alunecare în marginea careului și îl ia pe sus pe Ivanovici, iar pentru asta primește cartonașul galben și îl trânge de mână pe arbitru, fiind de acord cu decizia sa
♦Min 45+1 0-3 Alexe întoarce din stânga careului pentru Llullaku, acesta preia și trimite mai în spate la Nini Popescu, iar mijlocașul ridică mingea peste apărare, pentru același Azdren Llullaku, demarcat excelent. Albanezul a preluat pe piept în 6 metri și a finalizat cu șut în forță din fața lui Gyenge. Fază ca la antrenament, fără pic de opoziție din partea Csikszeredei
♦Min 42 Fază spectaculoasă în careul Concordiei, cu două pase cu călcâiul ale lui Balint și Popescu și cu o finalizare în blocaj a lui LLullaku, din poziție ideală de gol. Spectatorii au aplaudat această fază sau poate faptul că Csikszereda a scăpat fără gol și a ieșit din defensivă cu pase
♦Min 38 Takacs are o acțiune frumoasă în dreapta, cu două un-doi-uri, pătrunde în careu după ce trece mai mulți adversari, însă trage violent din 9 metri pe direcția portarului, mingea se lovește de Silveanu și se duce în lateral, în stânga sa
♦Min 34 ||| David Bor îl ia pe sus în flancul drept al Concordiei pe Dușmanu și primește cartonașul galben
♦Min 33 Minge peste apărare, Llullaku pătrunde în careu pe stânga, însă are deja doi adversari în față, își face mingea pentru un șut cu dreptul, trimite plasat și o face peste poartă
♦Min 32 Balint scapă pe contraatac de la mijlocul terenului, e talonat de Kelemen, pătrunde în careu și trage la colțul scurt, însă Gyenge prinde fără probleme de această dată
♦Min 31 Kovacs are un șut dezastruos din afara careului, multe peste poartă. Csikszereda încearcă să înscrie pentru a reintra în joc
♦Min 21 0-2 Kovacs pierde mingea în fața lui Balint, în stânga atacului Concordiei, atacantul preia lung în față și portarul Gyenge iese să blocheze în fața lui Balint, intrat prin alunecare. Goalkeeperul interceptează balonul cu ambele picioare, însă fiind și el în alunecare nu ajunge mingea să o prindă cu mâinile, fiind deja în afara careului. Nini Popescu intră în posesie la 19 metri și trimite plasate printre Balint și Gyenge în poarta goală
♦Min 13 ||| Lorant Kovacs primește cartonașul galben după ce puțin mai devreme îl faultase și l-a tras de tricou din spate pe Dușmanu, la o acțiune a ilfoveanului în flancul drept, la care arbitrul a lăsat jocul să continue, însă ciucanii au reușit să respingă din careu
♦Tribuna a doua a stadionului de la Miercurea Ciuc, aflată în construcție, are inclusiv în timpul meciului muncitori care prestează. Se văd 10 persoane care lucrează, bate cu ciocanul, zgomot care poate fi auzit pe întreaga arenă
♦Min 5 Replica Csikszeredei vine din piciorul lui Ivanovici, care trage din circa 19 metri ușor lateral stânga pe lângă rădăcina barei colțului scurt
♦Min 3 0-1 Dușmanu pasează în dreapta careului pentru pătrunderea lui Nini Popescu, acesta centrează în centru, Takacs respinge cu călcâiul în față, direct la Alexandru Dușmanu, care s-a demarcat perfect, a preluat cu dreptul și l-a învins cu stângul pe Gyenge cu un șut din circa 11 metri central
♦Min 1 A început meciul de la Miercurea Ciuc
Ultimul meci al etapei a 4-a a campionatului Liga 2 este programat astăzi, de la ora 16:30, pe stadionul Municipal din Miercurea Ciuc. FK Csikszereda primește vizita echipei Concordia Chiajna.
Ilfovenii sunt singurii care mai pot continua seria de meciuri cu punctaj maxim, după ce în această rundă s-au împiedicat celelalte patru formații care se aflau în aceeași situație înainte de începerea etapei, Unirea Slobozia, Steaua, ”U” Cluj și FC Hermannstadt.
Gazdele de astăzi, FK Csikszereda, au avut un start de sezon sub așteptări, după ce în ediția trecută au evoluat în play-off-ul de promovare. Trupa din Miercurea Ciuc nu a acumulat niciun punct în primele trei meciuri, astfel că se află într-o situație tensionată.
A început campionatul cu o înfrângere în Ghencea, 0-1 cu nou-promovata Steaua, apoi a pierdut acasă cu modesta Astra, scor 0-1, echipă picată din Liga 1, însă care și-a format lotul cu mulți jucători de la echipa secundă pe care a avut-o în Liga 3, iar runda trecută a cedat cu 0-2 la Ploiești, cu Petrolul.
Cu 0 puncte și niciun gol marcat, FK Csikszereda e pe locul 18 în Liga 2, stând mai bine doar în fața celor de la Unirea Constanța (0 puncte și 0-7 golaveraj) și Astra (-1 puncte, care a început sezonul cu -8 puncte).
Adversara sa de astăzi, în schimb, Concordia Chiajna, a început perfect sezonul, spre deosebire de ultimele două campionate. Are punctaj maxim după trei meciuri, după ce a trecut cu 2-0 de Unirea Constanța (acasă), 1-0 de Poli Iași (deplasare) și 2-1 de Metaloglobus (acasă).
În urma rezultatelor înregistrate în restul etapei a 4-a, Concordia se află în situația de a fi singura echipă care să continue cu punctaj maxim, însă pentru asta trebuie să învingă FK Csikszereda.
Celelalte patru echipe care avuseseră toate punctele până la începutul rundei au făcut pași greșiți acum. Unirea Slobozia și Steaua au remizat în meciul direct, scor 1-1, ”U” Cluj a pierdut la Poli Iași, scor 0-2, iar FC Hermannstadt a remizat la Metaloglobus, scor 1-1.
Momentan, cu 9 puncte și golaveraj 5-1, Concordia Chiajna se află pe locul 5 în Liga 2.
În precedentele două sezoane, FK Csikszereda și Concordia Chiajna s-au întâlnit doar de două ori. În 2019, la Chiajna, s-a impus Concordia antrenată de Erik Lincar cu 1-0, prin golul lui Paul Batin din minutul 4, din penalty, iar în 2020, la Miercurea Ciuc, FK Csikszereda a câștigat ea cu 1-0 în fața trupei pregătite atunci de Costel Oracă, cu golul marcat de Marvin Schieb în minutul 43. Harghitenii l-au avut antrenor de fiecare dată pe Valentin Suciu, cel care este și acum pe banca tehnică, în timp ce ilfovenii sunt conduși acum de Claudiu Niculescu.
Meciul de astăzi, de la Miercurea Ciuc, va fi arbitrat de centralul Viorel Nicușor Flueran (Craiova) și de asistenții Adrian Vornicu (Iaşi) și Mihăiță Necula (Bucureşti). Arbitru de rezervă este Octavian Ciucanu (Braşov), în timp ce observatori au fost delegați Ştefan Szilaghi (Satu Mare) și Mircea Bucur (Târgu Mureş).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-steaua-se-joaca-de-la-ora-1630-e-derby-ul-etapei-in-liga-2-intre-primele-doua-clasate-departajate-la-golaveraj-19197123
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-4-timisoara-calarasi-techirghiol-braila-si-dej-gazdele-meciurilor-care-incep-la-ora-1100-fc-brasov-vrea-sa-mai-spele-din-rusinea-traita-runda-trecuta-19196919