Dunărea Călărași are un nou antrenor principal. Alesul conducerii pentru cel puțin ultimele trei meciuri rămase de disputat în 2021 și obiectivul care i-a fost impus

Marius ANGHEL 16 Nov. 2021, 16:14 Liga 2

Șefii clubului Dunărea Călărași au decis antrenorul care va conduce echipa de seniori după ce ”principalul” Virgil Bogatu a renunțat la funcție după doar un meci (1-4 cu Petrolul).

Cel puțin în ultimele trei jocuri programate în 2021, trupa de pe malul Brațului Borcea va fi condusă de Marius Păun, ”secundul” celor trei antrenori principali care au condus în acest sezon Dunărea.

Marius Păun asigură interimatul la Dunărea Călărași

Dunărea Călărași a încercat să-l instaleze ca antrenor principal pe Adrian Falub, însă în cele din urmă s-a decis să se continue cu un antrenor ”de casă” cel puțin în ultimele trei meciuri programate în acest an. Astfel, Marius Păun (foto) a fost promovat din postura de antrenor secund în cea de principal, iar alături de el îi va avea pe Gabriel Popa, antrenor de portari, și Ion Fenghea, team manager.

Cei trei au făcut parte din staff tot timpul în acest sezon, fie că echipa l-a avut antrenor principal pe Mirel Condei (cinci jocuri), Marius Milea (șapte jocuri) sau Virgil Bogatu (un joc). Acesta din urmă a preferat să se întoarcă la echipa sub 17 ani a clubului după doar un joc condus ca antrenor principal la seniori, nemulțumit că jucătorii și stafful nu l-au ascultat atunci când a decis programul de pregătire, la începutul săptămânii trecute.

Din acel moment, Marius Păun, deținător de Licența A, necesară pentru a fi antrenor principal la nivelul Ligii 2, a preluat frâiele echipei.

”Știți cum este, să stai în pat cu dușmanul nu merge. Eu nu accept lucruri dintr-astea”, își explica antrenorul Virgil Bogatu decizia de a nu mai continua la echipa de seniori a Dunării.

Dunărea Călărași, antepenultima în campionatul Ligii 2

Dunărea Călărași se află pe locul 18 din 20 în campionatul Ligii 2 după 13 etape, cu doar 3 puncte acumulate, fiind peste Astra și Dacia Unirea Brăila, ambele cu câte două puncte, însă formația care evoluează la Giurgiu are doar atâtea fiindcă a avut o penalizare de 14 puncte.

În etapa a 14-a, Dunărea Călărași urmează să joace sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 11:00, acasă cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu (locul 14, 14 puncte), și ea o echipă care în aceste zile și-a schimbat din nou antrenorul, după ce Eugen Trică a plecat la ”FC U” Craiova. ”Secundul” Alexandru Ciobanu a fost promovat ca ”principal”.

  • În 2021, Dunărea Călărași mai are de disputat meciuri cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu (acasă), Concordia Chiajna (deplasare) și Dacia Unirea Brăila (acasă), iar ultimele trei din sezonul regular au loc în 2022, cu FC Hermannstadt (deplasare), Unirea Slobozia (acasă) și Universitatea Cluj (deplasare).

În cele trei meciuri rămase de jucat în acest an, Marius Păun are ca obiectiv să obțină cel puțin șase puncte.

Dunărea are interdicție la transferuri din cauza litigiului cu Acolatse

Dunărea Călărași are în acest moment interdicție la a transfera jucători, astfel că trebuie să se descurce cu ce are la dispoziție sau să promoveze de la grupele de juniori.

FIFA a sancționat Dunărea în urma litigiului cu Charles Acolatse, jucător care a evoluat la Călărași în sezonul trecut de Liga 2, în 11 meciuri.

13 mii de euro are să-i achite Dunărea lui Acolatse, jucătorul de origine africană care acum este legitimat la ”U” Cluj.

Foto: Dunărea Călărași

Marius ANGHEL 16 Nov. 2021, 16:14 Liga 2
Pe aceeași temă