Unirea Slobozia încheie anul cu un meci pe teren propriu cu Viitorul Pandurii, o echipă la care s-au petrecut o mulțime de schimbări în ultima perioadă la nivelul băncii tehnice. Trei antrenori au pregătit formația din Târgu Jiu într-un timp scurt, acum fiind la conducere Octavian Benga.
Confruntarea de sâmbătă, de la ora 11:00, a fost prefațată de Adrian Mihalcea, care a declarat în discuția cu Liga2.ro că îi va fi greu din mai multe privințe să o pregătească. În primul rând, Viitorul Pandurii a făcut două rezultate pozitive în chiar ultimele două etape din campionat, cu Dunărea Călărași și cu Dacia Unirea Brăila.
Adrian Mihalcea se așteaptă la un duel complicat pentru Unirea Slobozia, așa cum au fost, de exemplu, cele cu Metaloglobus și cu FK Csikszereda.
”Viitorul Pandurii este o echipă în creștere, e o echipă bună, îl cunosc pe noul antrenor, știu că pregătește foarte bine meciurile. Ne va aștepta un meci foarte greu acasă, așa cum au fost și cele cu Metaloglobus și cu Csikszereda. Avem nevoie de cele trei puncte, să ne stabilizăm poziția în clasament și pentru asta ne vom pregăti.
(N.r. – Viitorul Pandurii a avut rezultate pozitive în ultimul timp) Da, dar a jucat cu Dunărea Călărași, o echipă nu cu multe realizări, și cu Dacia Unirea Brăila, care nu a câștigat până acum. A învins, totuși, cu tot respectul, echipe care au avut evoluții slabe până acum.
Noi avem neșansa să jucăm cu echipele care au întâlnit Dacia Unirea Brăila cu o rundă înainte. Și nu doar că au câștigat contra ei, s-au distrat”, a declarat Adrian Mihalcea pentru Liga2.ro.
În al doilea rând, lui Adrian Mihalcea îi va fi greu să analizeze după doar un meci impactul lui Octavian Benga asupra vestiarului de la Viitorul Pandurii. Nu poate să anticipeze cum vor reacționa gorjenii, în condițiile în care au schimbat trei antrenori în decurs de numai câteva zile
”Sunt cu dus și întors schimbările de antrenori. Nu știm cum reacționează jucătorii la astfel de schimbări, la nou. A venit noul antrenor de o săpătmână, poate are alte metode, poate are alt discurs și pot reacționa foarte bine jucătorii.
Mă sperie faptul că în analiza jocului voi întâmpina dificultăți, au fost trei antrenori diferiți în ultimele trei etape. Vom lua măsurile cele mai bune, ne vom pregăti așa cum trebuie.
Sper să nu se mai schimbe din nou antrenorul, ca să fac și o glumă”, a mai spus Adrian Mihalcea, pentru Liga2.ro.
Unirea Slobozia și Viitorul Pandurii sunt despărțite de un singur punct înaintea meciului direct. Înainte ca runda a 16-a să debuteze, gazdele de sâmbătă sunt pe locul 10, cu 21 de puncte, iar formația din Târgu Jiu e pe 13, cu 20 de puncte
Runda trecută, Unirea Slobozia a făcut 0-0 cu FK Csikszereda, în timp ce Viitorul Pandurii a trecut cu 1-0 de Dacia Unirea Brăila.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Dragos Păscăneanu (Mediafax Foto)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andreas-chiritoiu-a-pus-gand-rau-brasovului-dupa-prima-sa-reusita-la-unirea-constanta-dorintele-atacantului-brasovean-inaintea-meciului-de-pe-tineretului-imi-doresc-sa-inscriu-si-sa-castig-19212690
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-zaluschi-a-descris-atmosfera-din-vestiarul-politehnicii-dupa-eliminarea-din-cupa-romaniei-am-sperat-si-jocul-nostru-ne-a-dat-incredere-motivatia-adusa-de-eliminarea-lui-urs-19212651
https://liga2.prosport.ro/seria-1/nicolae-croitoru-dupa-ce-poli-timisoara-a-tinut-o-120-de-minute-in-sah-in-cupa-romaniei-pe-campionii-fc-arges-jocul-a-fost-destul-de-bine-gandit-regretul-fata-de-ratarea-calific-19212647
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/iasmin-latovlevici-incurcat-de-terenul-catastrofal-de-pe-dan-paltinisanu-de-obicei-stiu-o-treaba-fundasul-despre-oportunitatea-de-a-castiga-cu-argesul-cupa-roma-19212642