În prezent, președintele FC Farul, Marcel Lică, se află încă în cadrul administrativ al clubului și își exercită atribuțiunile în regim normal. Conform declarațiilor oficialului, acesta nu și-a înaintat demisia din funcție, ci dorește o despărțire pe cale amiabilă, aceasta fiind posibilă numai în urma unui acord cu patronul Giani Nedelcu.
La fel ca și antrenorul principal Alin Artimon, președintele executiv Marcel Lică nu poate părăsi clubul FC Farul în orice condiții. Acesta are o clauză specificată în contract care îi interzice să plece anticipat, fără acordul patronului, în caz contrar, fiind bun de plată. Rămâne o singură soluție: o înțelegere amiabilă între cele două părți.
Deși Lică și-a anunțat de mai bine de o săptămână intenția de a se retrage, finanțatorul FC Farul, Giani Nedelcu, nu i-a răspuns. Totuși, Lică a precizat că va avea o discuție cât de curând cu conducătorul „marinarilor”, dar că nu demisionează, ci dorește o partajare amiabilă.
„Nu m-am despărțit de Farul. A fost un semnal de alarmă. Rămâne să facem actele. Deocamdată, patronul nu mi-a dat niciun răspuns. Voi avea o discuție cu Giani Nedelcu, zilele astea, sper. Am un contract, la fel ca și antrenorul Artimon, sunt clauze în contract. Nimeni nu poate desface unilateral, nici eu și nici clubul. La o discuție cu patronul, am zis că este cazul să tragem un semnal de alarmă. Și el, săracul, nu mai poate. Este păcat, ați văzut reacția. A avut ecou această acțiune. Am văzut că suporterii s-au organizat. Au afișat acele bannere la meciul Viitorului cu Dinamo. Au făcut eforturi extraordinare. Au afișat pe nocturnă, în tribună, a văzut toată țara. Farul este un club iubit și în țară, nu numai în Constanța”, a declarat Marcel Lică.
La capătul puterilor
Se poate observa cu ochiul liber: FC Farul a intrat într-un con de umbră din care îi va fi extrem de greu să mai iasă și nimeni nu se arată interesat să salveze echipa de la dezastru.
„Sunt la capătul puterilor, nu pot să fac mai mult. Am făcut și muncă de administrație și muncă de teren, tot ce a fost nevoie. Am rămas fără sprijin. Simt și eu că nu există perspectivă, ne luptăm cu morile de vânt. Numai autoritățile pot salva echipa. Nici nu se poate face performanță. Cu toții depind de cât de bine îi merg afacerile lui Giani Nedelcu. Va fi din ce în ce mai greu”, a mărturisit Lică.
Cine vor fi înlocuitorii?
În privința celor care vor ocupa locurile rămase libere în administrație, Marcel Lică spune că va ajuta fără dar și poate conducerea în găsirea omului sau oamenilor potriviți pentru Farul.
„Cu mare drag voi ajuta conducerea. Eu sunt lângă clubul Farul de 15 ani, când oficial, când neoficial. Totdeauna când mi s-a cerut sprijinul, am fost alături de acest club. Pentru această funcție, trebuie un tip care să aibă răbdare, să nu aibă alte preocupări. Un om care să fie cunoscut”, ne-a mai spus Lică.
Luni, Marcel Lică va fi observator la meciul de Liga I Vaslui – Poli Iași, contând pentru etapa a XVII-a.
Sursa: Cuget Liber