Lăsat liber de Steaua, Raul Bălbărău a semnat cu o multiplă campioană din Ungaria. Portarul, prezentat oficial de maghiari

Autor: Andi SÂRBU Publicat: 21 Jul. 2022, 19:37 Liga 2

Printre mulții jucători de care Steaua s-a despărțit în această vară, Raul Bălbărău este unul dintre cei mai importanți. Portarul de 22 de ani a fost titular în echipa lui Daniel Oprița în sezonul recent încheiat de Liga 2, evoluând în 24 din cele 29 de jocuri.

Bălbărău și Steaua s-au despărțit amiabil, iar despre jucător s-a zvonit că va merge într-un campionat din afara României.

Astăzi, 21 iulie, Raul Bălbărău a fost prezentat oficial de Debrecen VSC, un club important din Ungaria, campion de șapte ori în țara vecină.

Raul Bălbărău a semnat pe 3 ani cu Debrecen, după despărțirea amiabilă de Steaua

După doi ani petrecuți la Steaua, unul în Liga 3 și altul în Liga 2, Raul Bălbărău s-a despărțit în această vară de clubul din Ghencea și a semnat un contract pe trei ani cu Debrecen.

”Portarul român Raul Balbărău, care a jucat ultima dată la CSA Steaua București, își continuă cariera la echipa de fotbal DVSC.

Portarul de 189 de centimetri, în vârstă de 21 de ani, a jucat de 24 de ori în divizia secundă românească și în play-off-ul sezonului trecut. În 12 ori dintre meciurile în care a evoluat nu a primit gol.

Raul Balbărău a fost și component al naționalei U21 a României, cu care conducerea clubului a semnat un contract pe 3 ani”, scrie Debrecen în comunicatul prin care anunță achiziționarea lui Bălbărău.

Prezentarea pe care i-a făcut-o Debrecen lui Raul Bălbărău:

Steaua nu va încasa niciun ban pe Bălbărău

Steaua nu va încasa niciun leu de la maghiari în schimbul lui Bălbărău, fiindcă clubul ”militar” s-a despărțit amiabil de portar, potrivit anunțului în care era anunțată rezilierea.

”Mulțumim, Raul Bălbărău!

Clubul Steaua București anunță rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu portarul Raul Bălbărău. În vârstă de 21 de ani, Raul a solicitat acordul Stelei de a pleca în această vară din Ghencea pentru a-și putea negocia un transfer la o formație din străinătate.

Raul a ajuns la Steaua în 2020, de la CSM Slatina, și a fost unul dintre factorii de stabilitate ai echipei, atât în sezonul în care s-a promovat din Liga a III-a, cât și în campionatul recent încheiat.

În sezonul 2021-2022, Raul Bălbărău a apărat poarta Stelei în 24 de partide, iar în jumătate dintre ele nu a încasat gol. Mai mult, Raul a fost de două ori convocat la lotul național de tineret de selecționerul Florin Bratu.

Mulțumim, Raul!”, a anunțat Steaua pe pagina sa de Facebook.

Bălbărău a mai fost legitimat la Petrosport și CSM Slatina.

Raul Bălbărău: ”Să îmbrac tricoul Stelei a fost o onoare de care o să fiu mândru toată viața”

În momentul despărțirii de Steaua, Raul Bălbărău avea cuvinte frumoase față de echipa care i-a adus debutul în Liga 2 și lansarea în fotbalul mare.

”Vreau să le mulțumesc tuturor pentru acești doi ani foarte frumoși petrecuți aici, unde de fiecare dată am reușit să ne atingem obiectivul. Să îmbrac tricoul Stelei a fost o onoare de care o să fiu mândru toată viața și sunt convins că va veni un moment când voi reveni în Ghencea.

Le doresc mult succes băieților și celor din stafful tehnic, astfel încât, sezonul acesta, împinși de la spate de Peluza Sud, să reușească promovarea în Liga 1. Forța Steaua!”.

Bălbărău a avut și un mesaj pentru suporterii Stelei: ”Rămâneți uniți şi faceți în continuare aceeaşi atmosferă senzațională, sunt mândru că am avut cea mai frumoasă peluză în spate!”

Foto: Debrecen și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

Autor: Andi SÂRBU Publicat: 21 Jul. 2022, 19:37 Liga 2
Pe aceeași temă