Doar două săptămâni de vacanță au jucătorii Ceahlăului la dispoziție până vor relua pregătirile pentru noul campionat al Ligii I la fotbal. Managerul general, Florin Marin a programat reunirea lotului pe 29 iunie 2009. Se speră ca până la acea dată toate transferurile dorite să fie perfectate și toți jucătorii vizați pentru sezonul viitor al Ligii I să fie gata de muncă la data stabilită.
Â
Â
„Noi vom muncim de acum înainte pentru a întări lotul. Trebuie să finalizăm discutiile începute deja sau să demarăm altele pentru a avea toti jucătorii la pregătire pentru noul campionat încă de la reunirea lotului“, a spus Viorel Mestecăneanu, președintele Consiliului de Administrație al formației de sub Pietricica.
Â
Â
În mare, programul de pregătire din această vară a fost schițat și include un cantonament în localitate, după care unul în străinătate, pentru câteva meciuri de pregătire. Campionatul 2009-2010 va debuta în data de 1 august 2009, turul urmând a se încheia pe 12 decembrie 2009, returul va debuta pe 13 februarie 2010, iar finalul de sezon va fi în ziua de 29 mai 2010.
Â
Â
Altfel,
Niciun reprezentant al clubului Ceahlăul nu a fost prezent la Chișinau la nunta mijlocașului Eugeniu Cebotaru celebrată în data de 14 iunie 2009. Și nu pentru ca jucătorii nu și-ar fi dorit să fie alături de Cebotaru la nunta sa, ci pentru că niciunul nu a primit vizita de intrare în Republica Moldova.
Â
Â
„Nu putem decât să îi urăm «casă de piatră» și să ne bucurăm pentru el, dar nu putem merge acolo. Păcat. Ne-ar fi plăcut să fim împreună la acest moment aniversar, dar nu am primit viza de intrare în Moldova“, a declarat Mihai Ionescu, antrenorul principal al Ceahlăului.
Â
Â
Articol scris de Cristi Soroceanu
Â