Ion Moldovan vede trei echipe în lupta pentru promovarea din Seria I. Fostul dinamovist vorbește despre venirea sa la Călărași și despre antrenorul Mihalcea

Marius ANGHEL 11 Mar. 2016, 13:00 Liga 2

Ion Moldovan a ieșit pentru prima dată în public de când se află în funcția de director tehnic la Dunărea Călărași. Fostul dinamovist a declarat într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al clubului din Liga 2 faptul că în lupta pentru promovarea din Seria I se vor duela trei echipe.

Ion Moldovan și-a întrerupt până la vară contractul cu Federația Română de Fotbal și și-a preluat la începutul acestui an funcția de director tehnic la Dunărea Călărași, pentru a-l ajuta staff-ul tehnic după plecarea lui Ionel Ganea. Astfel, Adrian Mihalcea, antrenorul echipei de pe malul Borcei, ar trebui să fie ajutat sau cel puțin sfătuit de Moldovan, un om cu experiență în fotbalul românesc.

În vârstă de 61 de ani, Moldovan a declarat că i-a urmărit pe jucători și în alte meciuri până ca acesta să vină la Călărași. „Sigur, eu am văzut echipa în mai multe meciuri înainte de a veni aici și chiar le-am spus și băieților că am fost. Nu pot să spun mulțumit pentru că nu eram eu cel care conducea echipa în acel moment, dar mi-a plăcut efectiv modalitatea în care ei au jucat în acele meciuri pe care le-am văzut eu. Faptul că au ajuns pe primul loc se datorează valorii individuale și colective. Bineînțeles, cred că și Ionel Ganea și-a impus, să zic așa, personalitatea în relația cu toți factorii din oraș”, a spus Moldovan.

Pentru Dunărea urmează un meci dificil, la Clinceni, cu Academica, sâmbătă, 12 martie. Despre importanța acestui joc, Ion Moldovan a mai declarat că o victorie este foarte importantă, având în vedere că adversara ilfoveană se luptă și ea pentru promovare. „Clinceniul este o echipă foarte bună și în momentul acesta pot să spun că lupta pentru promovare se va da în trei: Rapid, Dunărea și Academica Clinceni. Sigur, în momentul acesta, Rapidul este avantajată, dar sperăm ca în meciurile din play-off să putem să recuperăm punctele în așa fel încât eu, Adi și, bineînțeles, oamenii care asigură toate condițiile necesare desfășurării unei activitați de performanță, împreună cu spectatorii și suporterii echipei, să fim mulțumiți de realizarea unui lucru pe care eu, împreună cu Adi, ni-l dorim foarte mult, și anume promovarea acestei echipe în Liga 1″, a mai spus Moldovan.

Aflat la prima colaborare cu antrenorul Adrian Mihalcea, Ion Moldovan a fost pus să-i dea public și câteva sfaturi mai tânărului său coleg. „Același lucru pe care l-am avut și eu în prima perioadă când am antrenat, adică, să zicem, ai coborât sau ai urcat din iarbă în sfera tehnicului și atunci trebuie să uiți puțin ceea ce ai făcut ca jucător și să încerci să intri în haina antrenorului, cea care îți dă și personalitatea necesară ca să poți să conduci un grup. El are aceste calități, le-am observat în fiecare zi, sesizez anumite schimbări în comportamentul tehnic al lui Adi și cred că va fi unul dintre antrenorii tineri care vor confirma cu siguranță”, a spus directorul tehnic al Dunării.

În prezent aflată pe locul secund în Seria I a Ligii 2, la patru puncte în spatele liderului Rapid București, Dunărea Călărași mai are de jucat cinci meciuri până la finalul returului și sezonului regular: cu Academica în acest weekend, apoi pe 19 martie la Gloria Buzău și pe 23 martie vine la Călărași Dacia Unirea Brăila. Până la meciurile capitale din play-off, Dunărea va mai juca cu Bucovina Pojorâta în deplasare (26 martie) și pe 4 aprilie, ultimul joc acasă, cu Rapid Suceava.

Articol și foto de Cătălin NIȚU (Ediția.ro)

Marius ANGHEL 11 Mar. 2016, 13:00 Liga 2
Pe aceeași temă