INTERVIU | Managerul Politehnicii Iași, optimist că echipa va primi bugetul solicitat de la municipalitate. Florin Briaur: ”Fără această sumă nu putem promova.” Ce spune despre raportul auditului și ce datorii are clubul

Narcis POHOAȚĂ 09 Feb. 2022, 16:30 Liga 2
INTERVIU | Managerul Politehnicii Iași, optimist că echipa va primi bugetul solicitat de la municipalitate. Florin Briaur: ”Fără această sumă nu putem promova.” Ce spune despre raportul auditului și ce datorii are clubul

Pentru Politehnica Iași, săptămâna aceasta a început cu o ședință maraton în care conducerea clubului a prezentat în Comisia pentru Sport și Tineret din Consiliul Local al Municipiului Iași strategia sa pentru următoarea perioadă.

Pe lângă situația la zi a clubului, președintele Consiliului Director, Cornel Șfaițer, și colegii săi din stafful administrativ au prezentat un proiect de buget pentru anul în curs, dar și rezultatele unui audit care a cuprins activitatea Politehnicii în perioada ianuarie 2019 – august 2021.

Optimist că Poli va primi suma solicitată, 10,9 milioane de lei, adică aproximativ 2,2 milioane de euro, managerul clubului ieșean, Florin Briaur (foto principal, în dreapta, alături de vicepresedintele Dan Ștefan Cojocaru), a acordat un interviu pentru Liga2.ro în care a vorbit pe larg despre bugetul clubului, datorii și rezultatele auditului.

Florin, ați solicitat municipalității suma de 10,8 milioane de lei pentru anul în curs. Care este bugetul total creionat pentru 2022?
Am venit în fața membrilor Comisiei pentru Sport și Tineret cu un proiect de buget de 10,8 milioane de lei pentru anul calendaristic 2022, din care 9,55 milioane pentru echipa de seniori și 1,25 milioane pentru Academie. Pe lângă această sumă, noi ne-am angajat să producem 400.000 de euro, dar eu sunt optimist că putem ajunge chiar la 500.000 de euro. Eu zic că este o sumă foarte bună pentru un club de Liga a 2-a, care nu primește din drepturile TV decât o sumă modică.

Cum veți produce cei 400.000 de euro estimați?
Pe lângă sumele obținute din bilete și abonamente, estimate la 60.000 de lei, mai preconizăm să obținem bani din transfeuri de jucători – aproximativ 490.000 de lei, venituri din reclamă și publicitate, drepturi TV, venituri de la UEFA, finanțări nerambursabile. Un procent de 17,5 la sută din buget este acoperit de noi și eu zic că ne apropiem de 20 la sută. Eu sunt optimist că vom produce 500.000 de euro.

Briaur: ”Dacă nu facem un efort în acest an, nu putem promova”

Ești optimist că veți primi suma cerută? Cum au privit consilierii locali acest buget?
Pentru început vreau să spun că a fost pentru prima dată când o conducere de club a prezentat o documentație amănunțită, de peste 100 de pagini. Toată lumea a fost mulțumită. Cei 14 consilieri locali prezenți la ședință, cărora vreau să le mulțumesc pentru faptul că și-au rupt 3 ore din timp pentru a discuta despre viitorul fotbalului ieșean, chiar au fost încântați și și-au arătat toată deschiderea. Și vreau să le mulțumesc pentru faptul că au înțeles că dacă nu facem un efort acum, în acest an, Politehnica nu poate promova.

Ce le transmiți celor care consideră că suma solicitată este prea mare?
Suma solicitată de noi poate părea mare, dar să nu uităm că clubul are datorii de peste un milion de euro în acest moment, iar aceste datorii nu pot fi plătite cu bani de la municipalitate. Dacă nu aveam datorii așa mari, cu siguranță solicitarea noastră ar fi fost mai mică. Presiunea financiară este mare. Ne-am fi dorit mai puțin, dar toate veniturile proprii ale clubului se duc către datorii. Dacă nu aveam acest balast ne descurcam cu mai puțini bani. Așa se explică suma asta care pare mare. Dacă nu dăm banii aceștia, nu avem nicio șansă să promovăm în Liga 1.

Datoriile Politehnicii

Ce datorii are clubul în momentul de față?
Datoriile la 31 ianuarie sunt de 1.150.000 de euro, din care 750.000 de euro la bugetul statului, eșalonări și aproape 400.000 de euro la foști jucători, furnizori, terți. Nu avem datorii presante, dar încercăm ca din veniturile proprii prognozate, cele aproximativ 400.000 de euro, să închidem mare parte din datoriile vechi, astfel încât să rămână eșalonările lunare timp de cinci ani. Gândiți-vă că la CAS dăm lunar cam 11.000 de euro, datorii vechi. Asta deși se primeau bani din drepturi de milioane de euro în trecut.

Cu ce achitați datoriile din urmă?
Datoriile nu pot fi achitate cu banii municipalității, ci doar cu fonduri proprii. Astfel, suma de 400.000 de euro pe care prognozăm să o producem noi, se va duce doar pentru stingerea unor datorii din urmă. Astfel, sperăm ca în iarnă să ajungem undeva la 500.000-600.000 de euro datorii, asta însemnând eșalonări la bugetul statului ale unor datorii vechi care nu au fost plătite. Deși se primeau bani frumoși din drepturile TV, milioane de euro. Spre exemplu, când echipa a jucat în play-off s-au primit aproape 2 milioane de euro din drepturile de televizare și nu s-au plătit datorii la bugetul de stat. Iar acum noi luăm câteva zice de mii de euro.

”Declinul a început în 2019”

Florin, ați primit raportul auditului pe perioada ianuarie 2019 – august 2021. Cum să interpretăm rezultatele auditului?
În mare, nu sunt surprize, pentru că au mai fost controale la club și în anii trecuți. Conform auditului, declinul a început în 2019, asta rezultă. Atunci s-au făcut cele mai mari cheltuieli, de peste 3,5 milioane de euro. S-au primit foarte mulți bani și s-a cheltuit foarte mult. S-a plătit enorm pe chirii, 7.000 de euro. Avem și acum datorii la jucători, Horșia are de primit 2.000 de euro, Frăsinescu 4.000 de euro, însă avem datorii și la alți jucători. Prime sau chirii trecute în contract și noi am rămas încărcați. Am vorbit cu băieții, ei așteaptă, au dat dovadă de înțelegere, dar nu e ușor. Presiunea e mare, banii trebuie plătiți.

Cum va fi împărțit bugetul

Din totalul de 10,8 milioane de lei, cea mai mare sumă – 6,5 milioane de lei, se va duce în 2022 pe salarii și asigurări sociale. Bugetul lunar de salarii va fi până la sfârșitul sezonului de 442.764 lei, iar din vară, când va fi atacată promovarea, suma lunară va crește la aproape 640.000 lei. O altă sumă mare – 1.024.950 este alocată pentru datorii către reeșalonări la foști jucători sau antrenori, între care Andrei Cristea și Benone Dohot, societatea Panifcom, FRF și ANA. Academia din Copou va ”înghiți” lunar suma de 102.833 lei, bugetul total pe 2022 fiind de 1,2 milioane de lei.

Obiectiv: 400.000 de euro venituri proprii

Potrivit oficialilor ieșeni, clubul și-a propus că producă în 2022 suma de aproximativ 400.000 de euro, poate chiar mai mult. Iată din ce vor ieșenii să producă acest buget cu care să stingă din datoriile vechi: venituri din vânzarea biletelor și abonamentelor (60.000 lei), din vânzarea jucătorilor (490.000 lei), reclamă și publicitate (650.000 lei), drepturi TV (235.000 lei), venituri UEFA (375.000 lei), participare Cupa României (40.000 lei), finanțări nerambursabile (37.000 lei).

Cifre ale raportului de audit:

Exercițiul financiar 2019:
Venituri: 16.059.316 lei
Cheltuieli: 17.115.894 lei
Reiese un minus de 1.056.578 lei
Exercițiul financiar 2020:
Venituri: 13.703.836 lei
Cheltuieli: 13.007.278 lei
Reiese un plus de 696.557 lei
Exercițiul financiar 2021 (lunile ianuarie – august):
Venituri: 7.935.672 lei
Cheltuieli: 8.033.633 lei
Reiese un minus de 97.960 lei
Datorii totale ale clubului în august 2021: 6.141.880 lei

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-a-stabilit-bugetul-pentru-2022-cati-bani-au-solicitat-oficialii-din-copou-de-la-autoritati-cat-spera-sa-produca-clubul-si-ce-datorii-are-la-aceasta-ora-19218883

https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-un-transfer-pentru-poli-iasi-adrian-ionut-ilie-a-fost-imprumutat-de-la-cfr-cluj-19218974

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-vorbeste-despre-transferurile-facute-de-poli-iasi-am-adus-jucatori-care-pot-ajuta-echipa-si-care-pot-fi-in-orice-moment-o-solutie-pentru-primul-11-moldovenii-merg-int-19218844

Narcis POHOAȚĂ 09 Feb. 2022, 16:30 Liga 2
Pe aceeași temă