Încă o plecare de la FC Brașov. Alexandru Negrean a acceptat rezilierea contractului: ”În acest sezon a fost o situație mai grea, am primit puține șanse”

Adi MARICA 10 Jan. 2023, 22:07 Liga 2

Continuă seria plecărilor de la FC Brașov. După Joao Amorim (30 de ani) și Zvonimir Mikulic (32 de ani), oficialii clubului de sub Tâmpa au ajuns la un acord de reziliere a contractului și cu mijlocaşul Alexandru Negrean (21 de ani).

Negrean a jucat pentru FC Brașov în două meciuri în acest sezon

Dacă sezonul trecut Negrean a fost jucător de bază la gruparea brașoveană, în acestă ediție a Ligii 2 mijlocașul clujean a fost mai mult rezervă, astfel că a intrat pe lista neagră a conducerii.

Alexandru Negrean a bifat minutele de prelungiri în prima etapă a campionatului, în 0-1 la Râmnicu Vâlcea cu CS Comunal Șelimbăr, și a fost titular într-un singur meci, în etapa a 8-a, cu CSM Slatina (scor 0-0), când a fost înlocuit în minutul 65 cu Vasile Constantin.

În total a jucat circa 70 de minute de minute în campionat și nu a înscris niciun gol. Asta după ce în ediția trecută a avut 25 de apariții (1222 minute) și a înscris 3 goluri.

Alexandru Negrean: ”Am primit puține șanse”

Negrean spune că prioritatea sa este să-și găsească rapid un angajament pentru partea a doua a sezonului și, mai important, să joace.

”Sezonul trecut m-am simțit bine la FC Brașov, am fost jucător de bază, am jucat și am marcat goluri. În acest sezon a fost o situație mai grea, am primit puține șanse, astfel că am jucat puțin. Foștilor mei colegi de la FC Brașov le urez toate cele bune și să reușească să ducă echipa în play-off. Pentru mine este important să joc, sunt ceva discuții cu echipe din Liga 2 și Liga 3 și în scurt timp mă voi decide”, a spus Negrean.

Jovanovic, Mbombo, Covalciuc și Leonte, pe lista neagră

Un alt jucător aflat pe lista neagră la FC Brașov, fundașul central croat Igor Jovanovic (33 de ani) nu se va prezenta la reunirea echipei, programată miercuri după-amiază.

Jovanovici a cerut acceptul clubului pentru a susține probe de joc la o echipă de liga secundă din Grecia, iar șefii clubului au fost de acord.

Pe lista neagră se mai află atacantul belgian Yanis Mbombo Lokwa (28 de ani), dar și mijlocașii Vadim Covalciuc (19 ani) și Radu Leonte (31 de ani).

Foto: FC Brașov și Alex Nicodim (Mediafax Foto)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-va-merge-in-cantonament-in-antalya-dan-alexa-despre-alegerea-lui-gabi-tamas-de-a-merge-la-concordia-am-tinut-legatura-cu-el-si-in-vacanta-19257509

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-prima-reactie-a-lui-gabi-tamas-dupa-ce-a-semnat-cu-concordia-chiajna-am-gasit-normalitate-apoi-m-am-crucit-19257405

https://liga2.prosport.ro/seria-1/topul-rezervelor-din-liga-2-19257187

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-o-vrea-pe-steaua-in-play-off-isi-merita-locul-ma-pun-si-eu-in-locul-federatiei-ce-poti-sa-faci-19257172

Adi MARICA 10 Jan. 2023, 22:07 Liga 2
Pe aceeași temă