Două noi decizii la Ceahlăul: încă o despărțire și o prelungire de contract. ”Se anunță de pe acum un punct extrem de important în echipa noastră”

Marius ANGHEL 24 May. 2024, 21:37 Liga 2
Două noi decizii la Ceahlăul: încă o despărțire și o prelungire de contract. ”Se anunță de pe acum un punct extrem de important în echipa noastră”

Ceahlăul a rezolvat situația a altor doi jucători pe care i-a avut în lot în sezonul recent încheiat, după ce săptămâna trecută a anunțat despărțirea de șase componenți ai grupului condus de Cristian Pustai.

Portarul Alexandru Barna va continua cu trupa din Piatra Neamț, în timp ce fundașului bulgar Mario Petkov nu i-a fost prelungit contractul.

Mario Petkov nu mai continuă nici el cu Ceahlăul

După Boison Wynney, Cristin Jalbă, Denis Benga, Tudor Oltean, Pier Larrauri și Sergio Cortelezzi, cu Ceahlăul nu mai continuă nici Mario Petkov.

Fundașul bulgar în vârstă de 27 ani, utilizat în 12 meciuri în acest sezon de Liga 2, a primit o suspendare de șase jocuri din partea FRF, după ce la ultima partidă, cea de la Dumbrăvița, a scuipat un adversar și a fost eliminat. Probabil că și acest gest și suspendarea sa au cântărit mult în luarea unei decizii de către oficialii clubului nemțean.

”Mulțumim, Mario Petkov!
CSM Ceahlăul și jucătorul Mario Petkov au ajuns la finalul contractului, acesta nefiind prelungit. Îi mulțumim lui Petkov pentru aportul adus la parcursul echipei în sezonul 2023-2024, îi urăm multă sănătate și succes mai departe!”, a transmis Ceahlăul, care s-a gândit ceva dacă să-l păstreze sau nu pe Petkov, din moment ce de ceilalți șase jucători s-a despărțit de săptămâna trecută.

Petkov este unul dintre mulții jucători străini achiziționați la începutul sezonului de Ceahlăul. Nu a fost folosit mult, dar a rezistat despărțirilor din iarnă. În total a strâns 624 de minute pe teren pentru nemțeni.

Alexandru Barna, contract prelungit cu doi ani cu echipa sufletului său!

În schimb, portarul Alexandru Vasile Barna (30 de ani), unul dintre cei mai vechi componenți ai lotului, va continua cu Ceahlăul, el semnând o prelungire cu doi ani a contractului.

Întors la echipă în vara anului 2021, Barna a prins în acest sezon de Liga 2 6 meciuri sub comanda lui Pustai, cinci începute ca titular. A prins jocuri după ce Stefan Krell s-a accidentat.

”Alexandru Barna și-a prelungit contractul cu CSM Ceahlăul
Alexandru Barna, portar a cărei carieră se leagă de Piatra Neamț într-o foarte mare măsură, a acceptat oferta venită din partea conducerii clubului nostru și va continua la CSM Ceahlăul.
Portarul care va împlini în vară vârsta de 31 de ani se anunță de pe acum un punct extrem de important în echipa noastră pentru sezonul viitor de Liga 2. Având în spate ani petrecuți în fotbalul românesc, Alexandru Barna își poate aduce un aport important în îndeplinirea viitoarelor obiective”, a transmis Ceahlăul.

”Mă bucur că voi continua la CSM Ceahlăul pentru următoarele două sezoane și sunt pregătit să-mi aduc serviciile și experiența în slujba clubului, a echipei și a suporterilor. Pentru mine este ca și cum am rămas acasă. Este clubul sufletului meu. Sunt schimbări numeroase după câte se pare, dar am încredere că vom fi o echipă puternică și-n sezonul viitor al Ligii 2. Nu pot vorbi de obiective pentru că este extrem de devreme, dar experiența acumulată deja la acest nivel ne va ajuta să fim între echipele bune ale campionatului. Mă bucur că am trăit împreună acele momente speciale de la promovarea din 2023 și sper să avem capacitatea de a mai oferi publicului nostru asemenea sentimente”, a declarat Barna.

Patrick Petre are și el contractul prelungit cu Ceahlăul

Un alt jucător ”legat” de clubul din Piatra Neamț este Patrick Petre. Pe lângă acesta, clubul poartă discuții pentru prelungirea angajamentelor cu cei care au format scheletul gândit de Cristian Pustai, printre aceștia regăsindu-se portarul Stefan Krell și jucătorii de câmp Azdren Llullaku, Alexandru Buziuc, Mihai Neicuțescu, Wiredu Akwasi, Mihai Onișa, Joao Jaquite sau Pedro Albino.

”În următoarele zile, probabil, vor fi și alți jucători de care ne vom despărți. Deocamdată, doar Patrick Petre are contractul prelungit, vom încerca în perioada următoare să semnăm și cu alți jucători pe care stafful tehnic și-i dorește în continuare. În același timp, ne vom despărți și de unii jucători aflați la final de contract”, declara, săptămâna trecută, președintele Cătălin Anton pentru Liga2.ro.

Între timp, Anton a intrat în concediu medical și a anunțat că se desparte de Ceahlăul din motive medicale. Anterior, clubul a anunțat rezilierea contractului cu antrenorul Cristian Pustai.

Zilele trecute, suporterii nemțeni organizau un sondaj și votau în unanimitate ca noul antrenor al echipei să fie Dorin Goian.

Foto:Jozsi Leczki (Mediafax Foto) și ACSM Ceahlăul Piatra Neamț

Marius ANGHEL 24 May. 2024, 21:37 Liga 2
Pe aceeași temă