CSMS Iași începe, sâmbătă, cursa de urmărire a formațiilor situate pe primele locuri în seria I, cu gândul de a recupera terenul pierdut în turul campionatului. Deși nu stă foarte rău în ierarhia generală (locul 4, la trei puncte în urma liderului), situația se schimbă când privim clasamentul play-off-ului.
Trupa lui Marius Lăcătuș are un handicap de cinci puncte față de prima clasată și de trei puncte față de a doua, iar în retur orice punct pierdut în meciurile directe cu echipele de pe primele șase poziții va conta enorm.
Învinsă cu 2-0 în tur de FC Clinceni, pe teren propriu, CSMS speră să-și ia punctele înapoi, sâmbătă, pe terenul echipei pregătite de Vali Bădoi
Președintele executiv al ieșenilor, Florin Prunea, a subliniat importanța celor trei puncte puse în joc, dar consideră că meciul nu este decisiv pentru promovare.
„Ne așteaptă un meci extrem de important, de aceea am și pregătit deplasarea în amănunt și am decis să plecăm din Iași cu două zile înainte. Întâlnim o formație cu mulți jucători experimentați, cu sute de meciuri în liga I. Am văzut Clinceniul în Antalya, reprezintă un grup puternic. Cele trei puncte sunt extrem de importante pentru noi, mai cu seamă că am pierdut partida tur, de pe teren propriu, dar nu cred că meciul este decisiv. Mai sunt multe etape de disputat și orice se poate întâmpla”, a declarat președintele Florin Prunea.
La rândul său, atacantul Clement Pălimaru, care în tur a evoluat pentru Clinceni și a marcat împotriva moldovenilor, este de părere că Iașiul se poate impune sâmbătă. „Ne așteaptă o partidă grea, dar suntem optimiști și consider că avem șanse să luăm cele trei puncte. Clinceniul are jucători care pasează foarte mult, echipa se bazează pe jocul de pase. Dacă o lași să joace, îți poate pune probleme”, a spus Pălimaru.
Antrenorul Marius Lăcătuș nu va conta în acest meci pe Crețu (suspendat), Dani și Crengăniș (accidentați).
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚