Ianis Zicu (36 de ani) și-a încheiat cariera de jucător acum trei ani, la ASA Târgu Mureș, și s-a apucat de antrenorat. Mai întâi a fost la juniorii de la FC Voluntari, iar din luna iulie a anului 2019 a preluat prima echipă de seniori, pe Farul Constanța. Prietenul Ciprian Marica (34 de ani), principalul acționar al clubului de la malul mării, a avut încredere și i-a oferit șansa debutului.
Din păcate, pandemia de coronavirus a dat peste cap lumea întreagă și a închis porțile fotbalului, așa că Ianis a intrat într-o vacanță forțată din care încearcă să obțină cât mai mult. S-a apucat de învățat și citește multe cărți de fotbal, dar face și planuri de afaceri. Și spune că nu-i este atât de greu să stea izolat.
„Este ciudată situaţia, dar nu este cea mai grea situaţie, pentru că au fost perioade mult mai grele în viaţa mea… De exemplu, când am pierdut-o pe mama, pentru că fiecare om are astfel de momente grele în viaţa lui, unii mai devreme alţii mai târziu… Alţii chiar din cauza acestui virus.
Cu siguranţă este ciudată situaţia actuală, pentru că noi, cei tineri, suntem învăţaţi cu perioada de după ′89, când am avut libertate de orice fel, dar pentru bunicii mei, de exemplu, este mai uşor de stat în casă acum faţă de momentele când au fost deportaţi sau au fost în război. Este un moment greu, dar trebuie să fim responsabili şi lucrurile o să revină la normal cu siguranţă!”, a declarat fostul atacant dinamovist la TelekomSport.
Ianis Zicu a jucat fotbal de performanță vreme de 17 ani. Inter Milano, Parma, Dinamo, Rapid și Poli Timișoara sunt cele mai importante echipe la care a jucat. Acum își dorește să urce cât mai sus în meseria de antrenor și arde de nerăbdare să înceapă din nou munca.
„Făcând o glumă, îmi este dor să ies din casă fără să scriu pe o hârtie unde merg, îmi este dor de copilărie şi de perioada când scriam şi lipeam pe frigider o hârtie, ca să ştie părinţii unde sunt… dar, acum, vreau din nou să merg pe teren şi să muncesc cu jucătorii mei, pe care vreau să îi văd muncind din nou cu pasiune şi zâmbet pe buze”, a mai spus Zicu.
În acest sezon, cu Ianis Zicu antrenor, Farul a ocținut 33 de puncte după primele 24 de etape în care a disputat 23 de meciuri. Echipa constănțeană e clasată pe locul 9, la egalitate cu SCM Gloria Buzău și Viitorul Pandurii Târgu Jiu.